Secvente

Călătorie spre nicăieri

Nu știu de ce nu mă învăț minte. Data trecută, acum ceva ani, mi-am promis să nu devin o bestie nemernică. Să plec înainte să mă transform și să dărâm basme, dar nu. Parcă cineva pune stăpânire pe mine și nu reușesc să mă abțin și atunci mă dezlănțui. Devin conștientă că mă pierd și parcă tot mai furioasă pe tot ce mă înconjoară.

Am început Maestrul din Petersburg și m-a prins. Recunosc cărțile care-mi plac din prima frază. Ca și cu muzica, dacă primele acorduri nu-s pe gustul meu, nici că mă mai leagă.

Mama aprinde lumânări pentru mine și pentru fericirea mea. Și bunica, probabil, care tot trece eșecurile mele la catastif, dar mie-mi zâmbește. Probabil că ea crede că ar fi trebuit să mă zbat mai mult, concepție care nu se aplică deloc în viziunea mea despre lume. În doi nu trebuie să însemne chin, ci altceva, pe când ea le-a întrecut pe toate. Și probabil că a fost o femeie fericită. Nu știu, dar o s-o întreb.

Ascult piesa asta, la mine durează vreo 9 minute. Minute de tortură, dar minute de purificare.[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_c1x55t51uc]

Și din tot răul ăsta ies lucruri bune: simțurile mele creative au ieșit din amorțire și sunt mai mereu captivă ideilor.

 

 

 

 

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    Ruxandra
    10 October, 2010 at 5:53 pm

    Mi-era dor sa te citesc.

  • Reply
    Genunchiul cu prieteni « GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă
    10 October, 2010 at 5:40 pm

    […] Melami, Andi, Ana, Lilick, Athe, Cody, Dana, Deea Dulce, Eftimie, Milf şi Petrov, Manole, Lollita, Evergreen, Paul, Adi, Tavi, Mircea, Nea Costache, Crina, Sebi, Rodica, Andrei,  Ioan, Gigi, Geo, Lia, Gala, […]

  • Reply
    angela ribus
    10 October, 2010 at 1:21 pm

    Si nu, nu trebuie sa te zbati decat pentru lucrurile care depind DOAR de tine.
    Restul le rezolva viata.

  • Reply
    Călătorie spre nicăieri - Ziarul toateBlogurile.ro
    10 October, 2010 at 8:20 am

    […] Călătorie spre nicăieri Sun Oct 10, 2010 11:18 am Nu știu de ce nu mă învăț minte. Data trecută, acum ceva ani, mi-am promis să nu devin o bestie nemernică. Să plec înainte să mă transform și să dărâm basme, dar nu. Parcă cineva pune stăpânire pe mine și nu reușesc să mă abțin și atunci mă dezlănțui. Devin conștientă că mă pierd și […] […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.