Te-am căutat vreme de multe vieți. Și în sfârșit te pot privi în ochi fără să-ți pot spune că te iubesc. Te iubesc de dinainte să te cunosc. De dinainte să-ți fi simțit atingerea pălmii. De dinainte să fi purtat cu mine hoția ta. Te iubesc din disperarea căutărilor. Te iubesc mai presus de visele mele. Și pentru toate astea aleg să plec. Și să te las liber. Pentru că noi doi n-am însemna nimic dacă s-ar întâmpla.
Nu știu când ai devenit al meu și nu știu când am ajuns să mă simt eu cu tine. Nu știu când m-am confesat ultima dată, dar e absurd. Noi doi în lumea asta.
Fug de tine cu speranța că o să mă prinzi. Dar stai. Îmi urezi ”drum bun” cu o seninătate demonică.
Mă dai altora. Atât de simplu îți e ție?
Mă doare, să știi.
sfârșit?
4 Comments
InVietnam
15 April, 2014 at 5:32 pmAsa simplu pare sa fie.
Macar ploua afara.
Evergreen
15 April, 2014 at 6:52 pmSi ploaia pare simpla :)
InVietnam
15 April, 2014 at 7:00 pmPare :)
fabi
13 April, 2014 at 7:47 pmRoxi mi-ar placea sa scrii mai mult despre acest subiect… sa stii ca El e omul potrivit, sa stie si el asta si totusi… sa nu mearga lucrurile.