Cand tot ce faci e sa cauti vinovatii, nu vei face niciodata urmatorul pas

Respira.

Cand tot ce facem e sa aruncam cu ura si sa cautam vinovatii in exterior, atunci ne blocam intr-un singur punct. Aruncam cu vina si venin in speranta ca o sa ne simtim mai bine. Si ne simtim mai bine, pe moment. Ne racorim, ne scoatem nervii. E foarte bine! Doar ca e o rezolvare temporara si in scurt timp o sa ne manance de vii.

Cand tot ce facem e sa spunem doar despre durerea noastra proprie, fara a ne gandi si la rana provocata in ceilalti, atunci n-o sa iesim din cercul nostru. Oricat de raniti am fi, oricata durere am simti, undeva intr-un coltisor trebuie sa existe o urma de bunavointa, o urma de iubire, o urma de indoiala ca poate nu e chiar asa cum ne-am imaginat noi.

Cand tot ce facem este sa varsam la celalat durerea noastra, nu avem rabdare sau timp sa intelegem ce ne-a durut de fapt. Daca e ceva atat de greu de suportat, daca e ceva ce persista si dupa rafala de nervi, atunci e ceva mai adanc. Si atunci ce e? Ce s-a intamplat in noi, ce ne-a modificat, ce ne doare inca?

Cand tot ce avem este orgoliu, cand tot ce pastram e incapatanarea ca varianta noastra e adevarul pur, cand uitam sa ascultam varianta celuilalt, cand raspundem cu agresivitate, cu ton ridicat, cu furie, atunci smulgem orice sansa de a face pace. Avem nevoie sa ne raspundem noua, vrem vinovatul pe rug, vrem dialog, vrem pace sau vrem razboi? Poate ne-am atasat de starea asta si a devenit parte din noi si acum e greu s-o rupem.

***

Cover photo / Foto