Când totul pare inutil…

Peste o lună-n cap fac 30 de ani.
Și simt că tot ce-am făcut în viața mea este inutil.
Că am investit mereu în alte direcții, că n-am avut un scop, că a trecut timpul degeaba.

Nu mi-e frică de 30 și nici nu am o criză existențială. Doar că pur și simplu mă trezesc foarte des în starea asta, cu senzația asta de aspru în cerul gurii și cu un gol mare de tot în mine. N-am nimic palpabil, am strâns doar povești pe care le tot scot la înaintare când nu am ce să scot. Doar că-s moarte demult. N-am nimic al meu, nici măcar frici nu mai am.

Sunt într-un punct mort. Creativ, vorbind. Am lăsat-o baltă cu filmele, mă reprofilez pe teatru (ce-o fi în mintea mea?), visez la iubirea aia care vine și vindecă tot, la povestea frumoasă cu zâne și prinți, când știu în adâncul meu că e vrăjeală. Că mă îmbăt cu apă rece, că mă atașez de imagini și iluzii și că e cel mai probabil să nu fie. Pentru că așa m-a obișnuit pe mine viața… să-mi dea câte un teaser, să văd cum ar putea fi și apoi să mă debusoleze.

Sunt un om confuz. Și obișnuit cu durerea.
Când te îndrăgostești ai impresia că cineva ți-a spălat toată durerea adunată, că ăsta e efectul terapeutic al iubirii, că în brațele omului ăluia totul are sens. Doar că, nu e așa. Adevărul e că iubirea îți distrage atenția de la durerea ta și crezi că s-a dus. Numai că în unele momente, iei contact cu ea. Și-ți dai seama că e tot acolo. Că e tot a ta. Că tu îi aparții. Că de fapt nu se va vindeca niciodată, ci că tu te obișnuiești cu ea.

N-am mai scris din multe motive. Am avut o grămadă de căutări și gânduri, doar că le rumeg. N-am mai scris pentru că sunt îndrăgostită, pentru că visez la povestea mea cu prinți și zâne. N-am mai scris pentru că n-am mai durut.

Doar că azi doare. Ceva acolo din adânc s-a trezit. Și doare. Că-i cu noduri în gât. Cu suspine înghițite. Cu lacrimi ascunse-n batiste de hârtie.

Fac 30 de ani. Visam să fie special totul. Viața, lumea, filmul, speranțele. Se duc. Cu fiecare tastă apăsată, se duc toate. Oare e un loc undeva-n univers plin de durerile oamenilor?

E totul inutil, de fapt. Și lipsit de sens. Și de răspunsuri.

Foto