mă gândeam azi că au trecut și sărbătorile astea. fain frumos, n-am ce zice. încă-mi aprind instalația la brad. maman abia așteaptă să-l scoatem, dă jos unul câte unul obiectele cu tentă de sărbătoare. azi mi-a aruncat coronița de brad din cameră. i-am zis ok, era moartă, deci arunc-o. o tot amân cu desfacerea bradului până se întoarce sorelina din piatra neamț. de fapt nu vreau să-l scot. noaptea când sunt singură acasă, îi dau drumul și mă uit la luminițe. și parcă e mai liniște cu ele aprinse, decât în beznă
e dezolant orașul plouat. gri. pământiu. oameni palizi. dacă ar fi nins lucrurile ar fi fost altfel și oamenii ar fi îmbujorați de la frig. roșu pe palid. tot e bine. aș fi vrut să ningă. mult. lung. agale. să mă plimb prin nămeți. să mă tăvălesc în zăpadă. să fie iarna copilăriei mele. noastre. mă tem că n-o să mai fie ierni din astea și dacă aveam de gând să fac copii aș fi zis că mă tem că nu vor prinde o iarnă citadină așa cum se cuvine. dar nu zic.
îmi amintesc de o iarnă în aprilie. era paște. ne-am trezit și cimitirul din spatele blocului era înghițit de alb. am țopăit de fericire. ai mei erau triști că n-o să fie recoltă. bla bla. eu scormoneam cu disperare după mănuși. cizme. la derdeluș! nu-mi amintesc dacă a fost an sărac, dar nu-mi amintesc să fi înotat vreodată în avuții. mai mult fără decât cu.
mă uitam la blocurile din cartierul copilăriei mele. sunt la fel ca acum 15 ani. s-au aglomerat străzile cu mașini. se înghesuie pe spații înguste. fiecare locatar a devenit proprietar de asfalt. asfaltul pe care acum niște ani desenam frunza. șotronul. țările. am ajuns pe scurtătură până în fața blocului și m-am gândit cum ar fi fost dacă aș fi plecat și eu ca toți ceilalți. undeva-n anglia. franța. din astea. cum ar fi fost viața mea acum. ce aș fi făcut. cu cine. în ce domeniu.
am zis că mai stau un an. doi. poate trei. dau la master. poate intru. și văd cum o să fie aici. cu viața mea profesionalo-artistică. dacă nu se leagă nimic. și dacă nu reușesc ce mi-am propus până la 30 de ani o să plec s-o iau de la capăt în altă parte. mama e dezamăgită de gând. auzi la mine, două facultăți degeaba. ca să spăl vase în cine știe ce țară. aș fi putut face asta și aici. așa e. aș fi putut.
am renunțat să mă mai supăr pe lipsurile din țară. pe oamenii politici. pe economia șubredă. pe neșansele noastre. nu-mi pasă nici de președinte. nici de guvern. nici de udrea. și nu vreau să fac nimic. sunt o blazată. nu vreau să ies în stradă să lupt pentru drepturile câinilor. nu vreau să știu de roșia montana. nu vreau să știu de industria cinematografică aproape inexistentă și de sistemul uns cu căcat. nu vreau să știu de cei premiați și cei care pierd. nu vreau să știu de maneliștii plini de bani. și nici de bătrânii muritori de foame. de nimic.
când zăpadă nu e, iarnă nu e. dar nu e nici vară.
hugslovepeace
>.<
1 Comment
boemul
9 January, 2012 at 1:45 pmehei… amintiri.
iarna (ca) aia a fost in ’96, a nins chiar de paşte.
cu o zi înainte îmi făcusem o poză cu vărul meu în tricouri, a doua zi după în paltoane :)
cum ajung acasă le caut.