SARCINA CA EMOȚII, dar mai ales HORMONI
Aici prieteni, aici a fost și mai greu. Eu oricum cică sunt o fire prăpăstioasă, deși eu mă dau optimistă. Ei, aici mi s-a rupt filmul. Când a apărut a doua liniuță pe test și apoi pe celelalte două teste de la branduri diferite de la o altă farmacie, am plâns de a sărit cămașa de pe mine.
M-a sugrumat frica și mi-au venit în minte toate imaginile în care am fost iresponsabilă. Mersul meu dezordonat, rucsacul burdușit cu laptop și uneori bere, nevoia de a fugi când nu mai pot, geaca ruptă pe care nu mă îndur s-o donez, dar nici nu mă motivez s-o cos (încă o port), mahmurelile lungi, business-ul nou, jobul meu, visele mele că voi găsi inspirația să fac din nou film, CĂLĂTORIILE!
Am simțit că se duc toate, că se pune stop la viață. Plus că eu rațional știam că NU VREAU UN COPIL. Pentru că eram greșită. Cum să fiu eu mama cuiva? CUM? Eu cu genele mele proaste și cu problemele mele cu depresia, cu anxietățile, cu atacurile de panică. Eu fiică de alcoolic. Eu mereu nestatornică și LIBERĂ. Eu care am zis că suntem niște egoiști toți, dacă alegem să aducem tocmai în lumea asta căcăcioasă un suflet nou și pur. Eu care am zis că noi condamnăm oameni la moarte… Deep shit guys!
Dar iată că am bătut orice rațiune pentru că acolo în interior, departe de tot negrul și răul, o luminiță licărea. Și emoțional voiam să simt bucuria de a avea o bucățică din mine și o bucățică de Andrei care să cutreiere lumea când noi n-om mai fi.
*insert cry
Nu m-am bucurat de sarcină pentru că a fost o experiență grea, dar și pentru că mental eram în altă parte. S-au amestecat sentimentul de vină – că nu am simțit fericire când am văzut testul – cu sentimentul de panică. Abia începusem un proiect nou și parcă nu bifasem tot înainte: casa noastră, un cont gras în bancă, siguranța financiară pentru următorii ani, vacanță în Maldive și Bali și tot așa. Și m-am muncit emoțional cu gândul că nu era momentul și cum o să mă descurc eu, plus Andrei în UK și ceva topping de Covid și n-a fost un mix tocmai bun.
dar
Hormonii m-au distrus, dar au și reușit să mă aducă pe linia de plutire. Că eu mă hrăneam cu gânduri negative și tot eu mă îmbărbătam. Ce urât sună. Tot eu mă înfemeiam! O să fie bine.
Apoi mi-am dat seama că mă blocasem la momentul nașterii. Tot ce puteam să văd în viitor era data nașterii. De parcă se oprea viața de tot. Încetișor am început să respir și să văd dincolo de blocajul ăsta. Am băgat și ceva terapie, dar n-a fost ce trebuie, așa că am încercat să lucrez mult cu mine. Și de câte ori mă lua valul ăla – te-ai găsit tocmai tu să faci copil, tu care ești atât de distrusă și devastată- reușeam să mă aduc pe linia de plutire. Voi fi o mamă prezentă emoțional și voi pune iubirea pentru copilul meu mai presus de orice presiune socială, mai presus de nevoile mele. Voi face tot ce pot. Sunt un om bun. Sunt un om bun. Sunt un om bun.
Hormoni și kilograme în plus – un combo de milioane!
Pe lângă toate emoțiile care te copleșesc și schimbarea fizică vine la pachet cu provocări. Corpul nu-mi mai aparținea. Totul era despre sănătatea copilului, s-a mișcat azi, de câte ori pe minut, pielea întinsă ce părea să pocnească și faptul că mă vedeam și simțeam imensă și nu bifam deloc frumusețea aia pe care o văzusem în filme sau reclame mi-au cam dat-o la gioale. Și oricât mă complimentau ai mei, mai ales Andrei, știam că sunt NAȘPA. Sunt o vacă uriașă, apoi băgam niște (jumate) de ciocolată și sufeream că nu mă pot controla. Deci e greu de dus. Și eu sunt o persoană destul de rațională atunci când vorbim de standardele promovate pe net, dar chiar și așa, mă așteptam să fie altfel.
Comunicarea
O tendință pe care am observat-o este că fugeam de oameni. OK, Covid & shiet, dar eu iubesc compania oamenilor! Însă, parcă totul era despre sarcină, cărți de parenting, simptome de sarcină, ecografii, camera copilului. Voiam să am alte subiecte de discuții, voiam să ies din loop. Așa că preferam să nu vorbesc. Dar e greșit! Am mai zis-o și o mai zic! Grup de suport. Nu ai? Caută! Comunicare, comunicare, comunicare, cu riscul de a plictisi sau distruge nervii omului. De aia avem prieteni / soți / iubiți, să rabde câteva luni. Spune orice te macină, orice te rușinează, orice gând negru. Nimic nu este prea mult, prea înfricoșător! Sunt gânduri. Exprimă-le și o să te ajute să te simți mai bine.
Iubirea de sine
Eu și toate motivaționalele ieftine de pe instagram. He he!
Dar iubirea de sine nu este nici aroganță, nici egoism. Și e important să fie cultivată pe perioada sarcinii. Pentru că vin vremuri grele când n-o să mai ai timp nici să te uiți la tine când te speli pe dinți, deci o relație sănătoasă cu sinele e foarte importantă.
Așa că am avut momente când m-am admirat în oglindă și am mângâiat marele pepene. M-am văzut frumoasă, și chair sexy (GG trimestrul II), mi-am dat încredere în puterile mele (fără să mă compar cu altcineva), mi-am dat timp să mă acomodez cu schimbările și permisiunea să fiu tristă. E o presiune așa mare să fii fericită că ești gravidă și că o să naști, că ți-e rușine să fii tristă. Pare că se traduce că n-o să-ți iubești copilul sau ceva. Și n-o să-l iubești, mai ales primele luni, dar asta altă dată…
Știu că suntem superfemei, dar suntem oameni. Așa că avem nevoie de pauză. Pauză de la sarcină, chiar dacă e foarte greu de ignorat. Avem nevoie să ne drăgălim, așa cum am face-o pentru prietena noastră cea mai de suflet. E mult de dus, că nu e doar o burtă care crește. Eu cred că noi mai dezvoltăm un organ invizibil – ăla al iubirii de mamă. Și dacă la placentă lucrează organismul, la celălalt lucrează sufletul.
Spor la copt!
No Comments