Cărări

Sunt cine sunt și nu mă dezic, dar cine sunt și încotro mă îndrept?

Odă celor tăcuți. Scriu versuri din rotocoale de fum și cu buricele degetelor trasez traiectoriile vieții. Ajunsă la cumpănă o cotesc la dreapta, întotdeauna aleg dreapta, poate-s superstițioasă. Ciudat, am avut pisică neagră de care mă împiedicam zilnic și nu mi-a mers rău, dar nici bine. Nu știu să definesc bucăți din viața mea pentru că nu există senzație în formă pură. Cum numești un moment? Mă surprind cei care afirmă, ăsta-i cel mai fericit moment din viața mea. Serios? Poate ar trebuit să-i invidiez pe cei care știu asemenea lucruri.

Sunt cine sunt, dar de fapt habar nu am.

Îmi privesc reflecția-n apele tulburi, în oglinzi acoperite de praf. Poate cea mai adevărată forma a mea este cea care apare oglindită-n ochii altora sau poate nu există, bate vântul și mă metamorfozez, când în fluture, când în șoaptă. Odă celor ascunși.

Și cine sunt? Spune-mi tu. Sunt suma dorințelor mele? Sunt cele mai aprige nevoi? Sunt sângele care-mi curge-n vene sau amintirile care dispar? Sau cele ce vin? Sunt ceea ce-mi recunosc sau ceea ce-mi ascund? Sunt momentele de fofilare sau dorințele ascunse de a avea curajul să…

Nu-mi spune să mă duc, dar să am grijă. Se anulează sfaturile astea. Dacă mă duc, nu-s atentă. Nu mă pot proteja, nu există prezervative pentru suflet, dar chiar dacă s-ar fabrica, nu cred că aș folosi. Știi de ce? M-am vindecat de frica suferinței. M-am vindecat și de dezamăgiri. Ori poate doar am impresia și la prima abatere de la regulament îmi pierd echilibrul. Oh, dar l-am pierdut de atâtea ori…

N-am vrut să zic nimic. Dar absolut nimic.

 

hugslovepeace
>.<

Cover: Van Gogh