M-am saturat de nedreptatea nasterii noastre. De condamnarea omului inca din momentul in care este in stadiu de “un biet fetus”.
M-am saturat sa vad durere in jur, prea multa durere, prea multe pierderi. Oamenii ar trebui sa se nasca cu sanse egale la viata. Si fiecare sa decida, nu sa vina destinul si sa te izbeasca de un copac si sa intri intr-o probabila lumina.
Unde e libertatea omului cand in fiece zi se teme c-ar putea fi ultima? Cum sa te eliberezi sa traiesti totul, la maximum, intens cand ar putea fi pentru ultima oara?
Sensul existentei
Unde e viata in moartea unui tanar de 18 ani, de 24, de 35? Unde e? Unde e viata in venele unei mame care-si strange pentru ultima oara copilul in brate? Sau in venele celui care pleaca fericit la munca si nu se mai intoarce niciodata acasa? Sau in punga cu chimioterapie a unei tinere care ar trebui sa cucereasca lumea, sa dea la randul ei viata, sa iubeasca si sa fie iubita?
Unde e noul an? Speranta de mai bine? Unde e?
Nu-ti ramane decat sa plangi pentru sufletul tau si pentru sufletul celui pierdut. Totul e intuneric greu si apasator.
Anul asta a fost un an prea greu. Sa se termine!
Nu mai pot duce. Eu. Care am pierdut o singura data anul asta, dar cei care pierd o lume?
E nedrept. Si din cauza asta n-o sa inteleg niciodata care e logica universului, logica divinitatii, logia vietii.
Niciodata
Nu am sa-ti spun niciodata traieste mai mult, iubeste mai intens, iarta mai des… pentru ca nu vreau sa te avertizez ca s-ar putea sa nu mai ai sansa asta… suntem liberi. Intr-un infinit de vieti. Aici e una…
3 Comments
Schwarzmann Skinski
8 January, 2010 at 12:44 pmFiindcă melodia e frumoasă, mă simt îmboldit să intervin:
E oximoronic să cauţi libertatea umană într-o presupusă viaţă fără de moarte. Pentru că noi suntem, prin noi înşine, fiinţe supuse morţii – invariabil. Mă refer acum doar la viaţa trăită în dimensiunea materială, nu am să extind gândul şi pentru ceea ce e Dincolo. Aşa că singura libertate e aceea de a lua singura realitate concretă în braţe cu toată pasiunea, şi anume prezentul. Enjoy the life you have left, that’s your freedm.
alinaki
30 December, 2009 at 5:29 amUn prieten de-al meu imi zicea ca ii place cand un om e trist plange, deoarece atunci il vezi cu adevarat. :( poate e adevarat…poate durerea exista pentru a ne aduce aminte ca suntem oameni, frumosi prin insasi efemeritatea noastra. Poate durerea exista pentru a ne invata sa ne bucuram cu adevarat de ceea ce avem…
meea
29 December, 2009 at 11:32 pmViata noastra are o singura certitudine, aceea a mortii. Ce facem cu rastimpul dintre nastere si moarte ne priveste responsabil pe noi si pe cei din jurul nostru. Nu cred ca exista vreo divinitate sa ne “guverneze” destinul, pentru ca daca ar exista, nu i-as putea spune decit ca: esti un zeu nedrept, absurd si iti place sa te amuzi cumplit de cinic.