Am citit un articol despre un tip care a cerut-o în căsătorie pe gagică-sa cu un video realizat pe durata a 365 de zile, fix de ziua ei, aducând ân vacanța lor exotică și familia fetei. Și tot internetul s-a emoționat, a făcut piele de găină, că ce gest a făcut băiatul ăsta. Eu nu m-am emoționat, ba mi s-a părut de prost gust și prea mare fâs pentru un gest ca o cerere în căsătorie. Ok, înțeleg că trebuie să fie ceva special, memorabil și că poate nu vrei să te întrebe când stai pe budă sau tai ceapă (deși cunosc niște povești mișto de genul ăsta), dar această regie și plănuire timp de un an mi se pare puțin înfiorătoare. Nu numai că s-a ascuns atât de bine, dar omul a făcut un eveniment-viral cu cererea în căsătorie, deci a ridicat un standard până la ceruri, iar dacă va da chix, o să fie ăl mai al dracului chix ever. Mi se pare că acest bărbat romantic s-a ars și a ars mulți bărbați ale căror iubite visează o poveste asemănătoare.
Ne căcăm pe noi de emoție la orice gest de genul ăsta, scrie presa mondială și devin toți vedete. Viața bate filmul și ne inspirăm de la ei pentru noi. Parcă prea ne agățăm de alții.
Aud fără oprire un vuiet în cap. Sunt gândurile și percepțiile mele asupra realității. E obositor. Mă simt epuizată într-un început de 2015, care a venit cu o sumedenie de provocări. De tot felul.
De vreo trei luni mă curtează o răceală. Nici nu mă ia, nici nu mă lasă.
Până una-alta, a venit soarele. Și parcă mi-a venit și mie niște energie. Ori poate de la vestea că facem o piesă de teatru inspirată din textele de pe blogul ăsta… Vă mai povestesc eu.
*uneori am senzația că nu aparțin acestei lumi. și tânjesc ca o tristă la o altă viață. mă uit la clădirile vechi din București unde mi-ar fi plăcut să locuiesc, la oameni pe care mi-ar fi plăcut să-i cunosc, la viețile altora care par atât de împlinite. mă uit la oamenii care știu ce vor, care n-au frici, care luptă în fiecare zi cu toți demonii și mă simt o lașă.
Artist: Jie Ma
No Comments