Confesiuni

Ce a fost frumos între noi nu se va schimba niciodată

Apar în vieţile noastre nişte oameni de care ne lipim pur şi simplu. Au ei ceva, avem noi ceva şi merge. Ne place să petrecem timp împreună, ne povestim vieţile, ne entuziasmăm, ne lăudăm lumii de noul om frumos din viaţa noastră. Ne place! Ne umple viaţa, ne aduce ceva fresh, ceva nou, ceva interesant… Ne îndrăgostim de fiinţa aia, de omul ăla pe care-l vedem şi frumos şi stricat. Ne îndrăgostim de toate lucrurile pe care le facem împreună, de ideea unui timp infinit al prieteniei ăsteia, de senzaţia de siguranţă care apare odată cu ea. După care intervine viața și beam! Dispare entuziasmul. Dispare prospețimea. Dispare omul.

***
Am sesizat că oamenii se tem de lucrurile și gesturile mici, cum ar fi o îmbrățișare. În schimb îți promit cu ușurință că vor fi lângă tine, că nu te vor părăsi vreodată, îți promit gesturi mari. Tu cauți lucrurile mici pentru că ți-e silă de marile bulevarde ale promisiunilor încălcate. Vrei doar puțin și simplu. Dar nu ai cum să primești pentru că oamenii se tem să fie pur și simplu.

***
Ce a fost între noi nu se va schimba niciodată mi-a spus cineva în momentul în care ne-am despărțit. Am mai scris despre momentul ăla, n-am știut că mă vor bântui cuvintele astea atâta amar de vreme. Omul de care m-am despărțit atunci s-a întors în viața mea și a devenit una dintre cele mai dragi ființe mie. În fiecare zi învăț lucruri noi de la ea și ea învață de la mine. Trăim relația aia ușoară și dragă, intimă și amuzantă, plăcută și deschisă. Am acceptat că fiecare dă cât poate și cum poate, fără să simtă presiunea de la cealaltă. Și e bine.

***
Te iubesc, am încredere în tine sunt cuvinte care mi-au lipsit de când mă știu. N-am crezut vreodată că ele declanșează-n mine disperarea omului pierdut. N-am știut că a fi iubit de cei care-ți dau viață, că a fi acceptat de oamenii tăi contează atât de mult pentru definirea ta. Am crezut că poți singur, că oricum te zbați singur și că nu trebuie să demonstrezi cuiva vreun adevăr. Însă nu este despre a demonstra, este despre a fi iubit pentru ceea ce ești sau încerci să fii. Mai departe, lucrurile se curăță singure.

***
Pentru unii senzația de siguranță este cea mai importantă. Asta provine dintr-un abandon încasat devreme în viață. Există o dependență acută de ceilalți și o nevoie de independență care se lovesc în ființa aia. Apar dezechilibrele, apare fragilitatea, apar dramele și depresiile. Cine sunt? Cine am devenit eu sau cine m-au făcut ceilalți să devin? Cum scap de lecțiile împinse cu forța-n creier și cum rămân cine îmi doresc eu să fiu? Cum mă ascund de fantome? Și cum arunc scheleții din dulap?

Găsim cu greu iubirea. Unii dintre noi. Există oamenii ăia care se cunosc în lift, se îndrăgostesc și rămân împreună toată viața. Și ceilalți, care urcă pe scări. Și se oprește curentul. Și bâjbâie în căutarea unui chibrit sau a unui om cu o brichetă. Unii găsesc, alții nu.

Se peTREC o groază de lupte-n mine. Uit mult. Trăiesc mult. Gândesc mult. Plâng mult. iubire
Nu știu până când. Nu știu dacă există o limită a durerii. Și nu știu ce-mi rezervă mâine.
Nu mai am nimic de pierdut.

Foto

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.