Lumea se împarte între visători și cerebrali. Eu jonglez când cu una, când cu cealaltă. Probabil dintr-o teamă de a mă lăsa dusă de vreun val. Îmi plac visătorii. Mă bucur de entuziasmul lor și cred că ei transformă o realitate mohorâtă într-una caldă. Îmi plac și cerebralii care-și înfrânează emoțiile și fac pur și simplu. Sunt fascinanți, oamenii, prin definiția lor.
Pura existență este complet absurdă și merită analizată. Când te trezești într-un moment și habar nu ai cum ai ajuns acolo.
Mi-am aprins o țigară. Acum. Trag din ea. N-are un gust aparte. Beau ceai cu scoțișoară. Și arde o lumânare parfumată. E ziua aia de decembrie, friguroasă, ploioasă, întunecată. E ziua aia în care ascult Coldplay – Paradise pe repeat și îmi plimb palma prin părul scurt. E ziua aia în care mă privesc în oglindă și-mi zâmbesc, că-s îndrăgostită de cine sunt eu, prin ochii mei.
M-am dezmeticit. Aia mică îmi zice proful. Aia mică sunt și o să fiu. Mi-a luat ceva să îmi iau vălul de pe ochi și să fiu curajoasă.
1 Comment
Ada
29 December, 2011 at 10:20 amesti fantastica…postarile tale sunt intotdeauna de exceptie, cu totii jonglam cred eu intre visare si rational…interesant e rezultatul fiecaruia dintre noi – al tau e unul trasat in linii bine punctate, fine (simt aroma ceaiului tau si fumul greu de tigara, zambesc traind o alta zi de decembrie prin randurile tale)