Secvente

Cel mai crunt moment în etapele post-despărţire: a fost sau n-a fost?

Stăteam c-o prietenă la cafea şi discutam despre etapele pe care le trăim atunci când ne despărţim de anumiţi oameni. Fie că ne aruncăm în braţele altora, fie că ne place să ne fumăm amintirile sau intrăm direct în durere şi suferinţă, există nişte etape (aproape) prestabilite pe care le urmăm.

Nu le ştiu că nu le-am numărat şi intensitatea trăirii lor scade odată cu înaintarea-n vârstă, un atu al îmbătrânirii, deci nu am o evidenţă concretă.

Ştiu că pentru mine momentul cel mai crunt a fost când am ajuns să mă îndoiesc de realitatea şi adevărul trăite. Aia e o pantă abruptă şi alunecoasă, când ajungi să te îndoieşti de tine şi de celălalt. Atunci te iau nişte dureri incredibile, atunci te destabilizezi complet, intri în matricea rememorării de momente… ce să mai, atunci îţi vine să-ţi fumezi venele, să-ţi bei sângele infectat de celălalt, să te duci la capătul lumii unde să dispari.

iubire relatii evergreen irule

Cand te indoiesti de tine

Urmează rolul ingrat în care trebuie să găseşti un vinovat. Fie tu, fie el, fie o terţă persoană apărută-n peisaj. Şi dă-i, dar-ar dracu’ să dea în toate! Şi dă-i cu furie, cu nervi, cu strigături. Dă-i cu bocete să se cutremure pământul. Dă-i de lumânări până rămâi fără cuvinte. Dă-i cu pumni şi picioare. După chin vine liniştea.

Alt rol nasol pe care l-am trăit a fost momentul când am realizat că omul ăla n-a meritat nimic din toate cele de mai sus, anii de terapie, durere, boala grea cărată. Oricâte scuze i-aş găsi, că întotdeauna am avut instinctul să-i găsesc scuze şi să-l apăr de mine, n-a meritat oboseala sufletească pe care am creat-o. Şi, probabil, nici eu n-am meritat pentru el.

După toate astea, unele consumate în zile sau luni, altele în ani sau poate niciodată (asta e cumplit) vine o pace. Apare o linişte care se aşează cuminte ca un zâmbet. Vine momentul când toate astea de mai sus plus impresia celorlalţi despre tine, iubirea ta, nu mai contează. Când accepţi că s-a dus odată cu timpul trecut, odată cu nopţile bocite, odată cu viaţa…

Prezentul nu va confirma niciodată dacă a fost sau n-a fost iubire sau dacă omul ăla a meritat sau nu. Momentul trăit atunci va spune un adevăr propriu, conform realităţii trăite. Prezentul e plin de brumă şi griuri presărate de anotimpuri, prezentul e autoanaliză cu durere…

Important este, cred, să nu ne îndoim de noi, de cine am fost şi cine suntem :)

Foto / Cover

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Ro
    14 March, 2015 at 12:52 am

    Bai la mine n-a meritat tot plansetul… Si ii gaseam atatea scuze si eu in loc sa casc ochii. Acuma ca am dat si eu vina si pe el si pe mine, parca e mai limpede totul in capu’ meu. Dar ma bucur ca a plecat, cu toata prabusirea mea care parea sa suga viata din mine. Ma bucur pt ca, repet, n-a meritat si m-am trezit intre timp. Am incercat sa fiu zen cum ma freca lumea la cap uneori “oh, it’s Ok, don’t be bitter, it wasn’t meant to be”, “it’s never just one person’s fault”, “just accept it and move on”, “da’ nu conteaza, se intampla chestii de astea”. Basically, fuck off. Nu vreau sa fiu naspa dar nu pot ma cu de astea zen prea mult. Daca eram artisti, persoane de un turmoil de mare (d)efect, de alea care se nasc la o mie de ani, ma bagam, zic, la zen. Si eram si eu asa ca la filmele romantice, forever cu o bucata de el in mine. Dar am fost niste normali. De aia simpli. Deci sa ma scuteasca doritorii de bine care incercau sa ma faca sa fiu zen :) Imi cer scuze suna simplist dar mai sunt si relatii normale… Ai descris foarte bine..intr-o zi dispare tot. Intr-o zi am citit despre egoisti, narcisisti si etc. Stiam cine sunt eu dar m-am trezit cu privire la cine era el. Si gata. Respectul si iubirea s-au dus. Si bucatile alea de amintiri s-au spulberat asa frumos…incat imi aduc aminte de mine cat de cat :) De cine sunt eu. Ma consider norocoasa acum. Ca eram oarba si am confundat vorbele cu faptele, si his sweetness cu the real stuff that good people are made of. Da, oi fi subiectiva, oi fi fost rea, non-zen si in faza unu implorand “vino inapoooi” (dar fara sa zic vreodata ca totul e vina mea – instinctul meu mi-a zis ca nu e cazul probabil), in faza doi zicandu-i “wait a minute, go away, you suck and I have lost all respect because of how you behaved” (ceea ce probabil a sunat ca si cum sunt eu angry si veninoasa si ciudoasa). Dar …uite ca nu ma mai intereseaza asa tare ce fel pare. Cu acest ex nu voi ramane in legatura. Pt ca numai cu aia cu inima buna am ramas.. Parca mi s-a luat o greutate de pe umeri si doresc asta si celorlalti care, ca mine, basically lame and non zen and just very..basic in feeling, au simtit ca e ok uneori si sa trantesti o usa dupa o amintire si sa o inchizi de tot. E ok si asa :) Si sa te indoiesti practic de capacitatile intelectuale de atunci care te-au facut orb. E ok iubirea dar uneori tre sa cauti si ceva bunatate sincera in om ca deh ..sunt simpla altceva nu stiu. Nu am crezut niciodata ca o sa pot anunta cu voce tare: bai stiti ceva nu cred ca sunt asa de complicata spiritual cum credeam cand cineva face un poo in capul meu. I am proud.
    And I also make no sense :) Imi cer scuze, am luat-o razna. Se intelege ceva? Aaaaa. Tipic pt mine intr-un fel.
    Sper sincer ca esti bine. Mai bine. God knows I have so many ups and downs in the same day I sometimes wonder if I’ll ever get to juuust BE OK.

  • Reply
    Ocup un loc imaginar
    4 March, 2015 at 6:50 pm

    E al naibii de lungă etapa asta de “Mă îndoiesc de mine.” Parcă nu mai vrea să se termine.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.