cele mai importante femei din viaţa mea (II)

De curînd mama mea a împlinit o vîrstă. Eu o văd tînără, ba chiar în floarea vîrstei, ea se vede bătrînă şi pierdută. Mama mea este femeia vieţii mele. Este un exemplu de urmat pentru putere, dedicaţie, altruism, dragoste, grijă, atenţie şi tot ce am primit şi primesc de la ea de aproape 25 de ani.

Pentru mine mama este alinare. Atingera mîinii ei sau auzul glasului mă calmează instant. Mama este un stîlp greu de doborît! Nici anii şi nici greutăţile nu au distrus-o, ba i-au oferit răbdare şi putere de a merge mai departe. Întotdeauna şi-a agăţat ancora de fericirea şi bunăstarea noastră, a mea şi a surorii mele.

Nu sunt mamă şi nu ştiu care-s sentimentele şi ce înseamnă să porţi în pîntec un copil, poate de aceea de cele mai multe ori o repezeam cînd mă ruga să-i spun unde sunt sau cînd vin. Deşi mi-a oferit toată libertatea din lume şi puteam veni şi la ora 3:00 şi la ora 12:00, ea aşteptîndu-mă tăcută în întunericul nopţii, mă simţeam sufocată. Acum, mare, realizez ce era în sufletul ei şi totuşi, dacă era nevoie se ridica şi la 5 şi la 9 să mă ajute, să-mi facă de mîncare, să-mi calce rufele sau doar să-mi asculte smiorcăielile. O Doamne, cîte nedreptăţi din partea mea!

Mama m-a ţinut de mînă cînd m-am despărţit prima oară şi m-a durut în creştet şi-n piept şi tot ea mi-a şters lacrimile înnodate-n barbă. Mama mi-a oferit sfaturi şi apoi s-a dat deoparte aşteptîndu-mă întoarsă cu coada-ntre picioare, resemnată. Din nou mă ajuta să mă ridic şi mă purta mîndră pe umerii ei. Mă lua cu paşi de bebeluş pînă mă construia la loc. Şi eu mă dărîmam din nou… şi tot aşa ea, neobosită, mă remodela la loc.

Mama are grijă de mine şi acum. Vorbim în fiecare zi la telefon. Să ne auzim vocile, măcar atît.

Mama este cea mai frumoasă şi sofisticată femeie, deşi se poartă simplu şi iubeşte cu pasiune. Nu am văzut atîta dedicaţie niciodată. O dedublare de sine şi o dragoste nemărginită pentru nişte omuleţi care de cele mai multe ori îi greşesc. Mama nu a făcut niciodată diferenţă între mine şi sora-mea, ba chiar întotdeauna ne lăuda chiar dacă eu, oaia gri, nu meritam asta. Şi întotdeauna mi-a amintit cine sunt, ce însemn, ce caut, ce pot şi unde greşesc. Şi pentru toate greşelile şi toate lacrimile şi tristeţile pe care i le-am provocat, îi cer iertare.

Mama mea este sufletul meu. Este ancora mea de a mă ridica şi de a merge mai departe. Şontîc-şontîc. O privesc cu mîndrie şi respect şi datorită ei mă scutur cu bărbia sus şi păşesc hotărîtă în viaţă pentru că ştiu că indiferent de ce-mi rezervă viitorul ea va fi acolo să mă prindă dacă mă împiedic, să mă susţină dacă reuşesc sau doar să-mi zîmbească cu dragoste.

Mama mută munţii cu mîinile goale. Şi alungă ploile doar din priviri. Atingerea ei este medicament. Îmbrăţişarea antidot pentru suferinţe inutile. Găteşte grozav şi rîde cu poftă!