Era o vreme când mă gândeam intens la moartea mea. Nu știu de ce, dar în fiecare zi mă gândeam la cum ar fi să nu mai fiu, nu atât pentru mine, cât pentru ceilalți. Mă gândeam chiar la câteva melodii pe fundalul cărora să mă incinereze oamenii. Nu voiam să mă îngroape, mi-s claustrofobă și ideea de a fi mâncată de viermi nu mi-a surâs niciodată.
Desigur că la înmormântarea mea se va bea la greu și se va fuma câte un cui sau poate două. Și oamenii vor fi veseli. Se vor proiecta niște filme, se va bârfi la greu și se va fuma… poate sponsorizează marlboro treaba asta.
Și în fine, colac peste pupăză, ce chef o să fie când o să mor eu. Mnah, nu mi-am imaginat perioada, dar probabil că ideal ar fi să se petreacă după vârsta de 55 de ani… să apuc și eu să trăiesc ceva și să nu ajung în punctul în care nu mă mai pot privi într-o oglindă. Deci o gașcă de oameni de peste 55 de ani care mă conduc pe ultimul drum, beți turtă, tripați… fericiți.
Ideea e că e o vrăjeală treaba cu veselia. Nu! Chiar mi s-ar părea normal ca oamenii să plângă. Și să sufere. Și să le pară rău după mine. Și să blesteme absența mea. Chiar să exagereze puțin atitudinea. Și să se îmbete de supărare. Deci, schimb viziunea înmormântării mele. Rămâne același tacâm, dar schimbăm atitudinea. Toată lumea să sufere! Câteva ore n-or muri și ei. După care fiecare pe treaba lui.
Ah, nu-mi pasă unde-mi aruncă cenușa. De fapt… nu-mi pasă nici dacă-s veseli sau triști. Pun pariu că o să fiu atât de impresionată de lumea de dincolo că n-o să dau doi lei pe cea de aici.
Macabru, nu?
Cert e că am schimbat țigările. Cică-s mai ușoare, mai mici, mai subțiri. Pe dracu’, fumez mai multe! Cert e că ziceam că o să mă las într-o zi… nu știu în care. Odă tutunului. Privesc cu jind spre pachet. Mai am una singură. Caut momentul potrivit în care s-o savurez. Și tot amân momentul ăsta.
E încă vară, deci purtăm rochiță albă!
HugsLovePeace
>.<
Foto: Anastasija Atanasoska (Sice)
2 Comments
ben
29 August, 2011 at 5:21 pmnuuuuu! timpul te obligă să te lași de tot și toate! așa că…
VirtualKid
27 August, 2011 at 4:53 pmFumam doua pachete si jumatate pe zi.
Nu m-am lasat niciodata de fumat, insa am ajuns ca uneori sa nu imi mai amintesc de cat timp nu am mai aprins-o pe ultima….
Nu cred in lasatul fumatului 100%!