Cică e de la jale…

Nu știu câtă jale se citește-n rândurile mele, dar știu că nu mi-e foarte bine. Nu mi-e nici măcar bine, ci probabil binișor. Poate veți crede că am fost rănită-n dragoste și că acum sufăr și mă zvârcolesc în propria-mi derută, că trăiesc un vertij al dezamăgirilor și-al durerii. Nu. N-am fost rănită, m-am rănit singurică și eram destul de conștientă când făceam asta, deci nu e de mirare că am ajuns și-n punctul cu pricina.

Ce-i drept am crezut că-s semi-îndrăgostită, dar după o noapte semi-albă și semi-sufocantă, mi-am dat seama că mi-am alimentat de una singură niște stări. Nu e îndrăgosteală, e probabil o pasiune aprinsă care probabil se va stinge în contactul cu muntele de gheață. Ceea ce nu mă sperie, doar că va trebui să-mi îndrept atenția spre altcineva. După cum am mărturisit în alte dăți, nu pot sta fără să mă gândesc la cineva. Iar dacă într-adevăr sunt, prefer să mă prefac că nu-s.

Mă bucură venirea sesiunii că am treabă de făcut și nu-mi fug gândurile aiurea. Deși le țin în lanțuri și le interizic să zburde, ele-și mai fac de cap când mă prind pe picior greșit.  Și nu-i bine că atunci mă ia așa o stare…

Bună dimineața luni!
hugslovepeace
>.<