cînd ies, uneori, mă sufoc

Sunt unii oameni meniţi să mă surprindă şi nu neapărat într-un mod plăcut, dar mă surprind şi nu trăim în monotonie. E bine şi aşa decît deloc, deşi uneori m-aş bucura să văd mai mult, mai bine. Sunt cei de pe partea cealaltă care reuşesc să-mi trezească anumite emoţii de tremur două ore după şi rîd ca toanta.

Sunt unii oameni care nu fac decît să mă dezamăgească indiferent de evoluţia sau involuţia vieţii noastre fie ea împreună, fie ea separat. Atunci disper. La început  scriu în gînd mailuri lungi sau sms-uri interminabile sau îmi imaginez discuţii de împăcare. Le strîng pe toate şi mă irită la culme. Înainte să dorm şi dimineaţa devreme mă cert cu oamenii respectivi şi aduc argumente cu tot cu încruntări sau gesticulări.

Apoi încerc să mă calmez, o dau pe ceaiuri şi citate zen. Nu toţi sunt ca mine, îmi spun. Şi nici eu nu-s ca ei. La final nu apuc niciodată să zic nimic nimănui şi mă rătăcesc pe diverse drumuri. Mă dezemticesc şi o iau de la capăt în acelaşi vertij al dezamăgirilor şi disconfortului. Apoi spun stop joc şi sar prăpastia. Rămîn singură. Însă este o singurătate bună. Sau aşa o văd.

Sunt oameni care mă ignoră şi pe care-i ignor. Nu din răutate, ci pur şi simplu ăsta e jocul aşa merge treaba. Ne ştim sau doar am auzit unii de ceilalţi, ne-am aşezat pe ierarhia minţii şi a nevoilor şi la reverede. De-o fi să împărţim ceva la un moment dat măcat n-o luăm de la zero.

Mai sunt cei care nu mă plac şi pe care eu îi plac. Ei, asta-i viaţa. Mă resemnez.

Şi sunt cei pe care nu-i cunosc. Mulţimea în care mă avînt în fiecare zi. Acei viitori posibili prieteni buni, soţi sau cine ştie, chiar fraţi neştiuţi dacă-ar fi să abordez telenovelistic. Mulţimea care mă înghite. Uneori neprimitoare, uneori indiferentă. Mulţimea care nu-mi oferă siguranţă şi în care totuşi mă pierd bătînd asfaltul în lung şi-n lat cu al treilea ochi deschis la maxim şi instinctele pregătite.

Cum ar fi dacă fiecare am trăi în lumi mici, proprii? În orăşele formate numai din prieteni şi cunoştinţe fără să fie nevoie să ieşim afară?

Da, o să se combine toată lumea cu toată lumea, dar cum ar fi să nu ai niciun moment de teamă atunci cînd îţi părăseşti bîrlogul?