Am primit multe cuvinte care m-au lovit în plex. Nu-i flatare, bine doar aşa puţin… Mi-au scris oameni pe care nu-i ştiu, dar mi-au scris aşa pe sufletul meu cît să mă facă să zîmbesc aiurea. Nici nu ştiu unde au început toate şi dacă au vreun final şi nu am crezut vreodată că momentul în care am aşternut pentru prima oară cuvintele pe o pagină albă virtuală se va transforma în viciu. Aici sunt eu. Cu totul!
Acum cîteva dimineţi m-am trezit cu ochii umflaţi. De plîns. Şi azi dimineaţa cu ei umflaţi de nesomn. Acum îi am umflaţi după o repriză de plîns de epuizare. Probabil că-mi place să simt lacrimile calde şi atît de ude pe obrajii care se cutremură de la suspine. Asta pentru că pînă la 15 ani nu le-am simţit niciodată, dar asta e o altă poveste. Simt că nu mai am pic de vlagă pentru că reuşesc să dorm puţin şi agitat. Şi-am mai văzut şi minunăţia aia cu activităţile paranormale de-am stat cu ochii fixaţi în beznă pînă s-a crăpat de ziuă… divaghez.
Mi se taie genunchii cînd deschid cîte un comentrariu. Nu ştiu de ce. Nu mă văd un om important, deşi mi-aş dori să fiu. Mi-aş dori să fiu iubită cu totul. Aşa cum, cîndva ştiam şi eu să iubesc. Şi mi-aş dori să fiu iertată cînd greşesc. Aşa cum eu nu ştiu s-o fac. Şi mi-ar plăcea multe… cert e că m-au frînt anumite cuvinte şi altele mi-au dat elan. Nu-i aşa că e pueril să pun atîta preţ pe-o lume virtuală? Nu, nu e. E lumea mea construită sîrguincios de-a lungul durerilor şi bucuriilor mele.
Acum mi-ar plăcea să ştiu că în martie o să fiu la mare. Singură. Pe plajă. Cu muzică clasică în căşti, poate Bach – air cîntată la vioară. Dar în surdină. Cît să se îmbie suav cu marea. Eu iubesc tare marea! Şi nu ştiu de ce, dar cred că şi ea mă iubeşte pe mine, deşi acum aproape 20 de ani a vrut să mă ia cu ea. Dar asta e cu totul altă poveste.
Şi scriu haotic fără cap şi fără coadă încercînf să vă mulţumesc într-un fel pentru ce îmi spuneţi. Nici mie nu-mi plac depresivii, dar mă bazez că se încheie vremea asta şi renaştem cu toţii în primăvară.
Mă bucur că încă mai am genunchi care se pierd cu firea…
Hugs!
20 Comments
Maria
18 January, 2010 at 4:39 pmE ca şi cum citeşti un om şi ai impresia că mult din el e şi în tine. E ca şi cum îi simţi apăsările şi vrei să i le iei cu mâna. Habar n-ai cine e ori dacă merită ori dacă păşiţi la fel ori dacă cele două colţuri de lume în care trăiţi se aseamănă întrucâtva.
Să-ţi fie bine…
Vlad Suciu
18 January, 2010 at 3:08 pmNu inteleg de ce ai facut din blog-ul asta ceva atat de real pentru tine…pentru ca nu e, sunt doar vorbe, povesti… WAKE UP!
Plangi pentru ca lucruri care trebuiau sa se intample nu se intampla, sau pentru ca s-au intamplat lucruri care nu trebuiau sa se intample… FOARTE BINE! Mai trebuie sa plangi o vreme, pana realizezi impermanenta lucrurilor in general…
Ego-ul(identificarea cu gandul) vrea sa fie important, sa reprezinte ceva, sa fie ‘de succes’ in fata societatii… cand iti dai seama ca nu este…ESTE DISTRUS. Cealalta parte a monedei nu e prea diferita, ego-ul care reuseste in fata societatii nu o sa te satisfaca nici el. Pacea mintii nu se gaseste in lucruri de nici un fel ci ACUM si AICI, priveste in jur si accepta TOTUL, nu mai contesta si nu mai eticheta…prezentul e Dumnezeu.
Nimic nu e personal, activitatiile in care esti implicata, cum ar fi blogul asta NU fac parte din IDENTITATEA TA! Si daca cineva nu inghite ce scrii pe blog nu e un atac personal, e doar o alta parere…
Xenonisis
17 January, 2010 at 2:36 pmDorinţa ţi se îndeplineşte! Chiar eşti iubită… :)
alessya20
16 January, 2010 at 11:04 amNici eu nu credeam ca voi deveni dependenta de blog … Esti un om important pentru noi toti , cei care iti citim blogul :X :*
capshunik
16 January, 2010 at 10:45 amasa este. Nici eu nu m-as fi gandit vreodata ca o pagina alba virtuala se va transforma in viciu.
Raluca
15 January, 2010 at 11:44 pmeu nu prea sunt de acord cu asta. cum ‘toate trec’? adica ne punem in fund si asteptam? da, trec dar nu conteaza si cum trec? important mi se pare cum le faci tu sa treaca. cum faci ca peste cateva luni cand te gandesti, sa zambesti amintindu-ti de tine in perioada respectiva nu sa incerci sa blochezi amintirea intr-un sertaras al mintii. daca lasi ceva si astepti sa se schimbe cu timpul..hmm.
lucrurile se schimba doar atunci cand le faci tu sa se schimbe. si pentru asta nu ai nevoie decat de tine. altfel..nu prea trec niciodata in adevaratul sens al cuvantului.
si tu poti sa schimbi orice. cu eleganta, dupa cum spuneam :)
evergreenstory
15 January, 2010 at 9:20 pmda, mă! genialilor!
Ruxandra
15 January, 2010 at 3:07 pmimi sunt foarte cunoscute starile prin care treci. e greu, stiu, dar intr-un final totul trece. cauta in tine puterea de a merge mai departe cu zambetul pe buze.
lollitta
15 January, 2010 at 2:07 pmsubscriu la mare, mai putin la BAch. dar asta oricum n-are mare importanta. cauta-ti oameni buni langa tine. ei te ajuta sa te faci bine atunci cand nu esti.
si da, trec toate… si noi pana la urma
machiaveliq
15 January, 2010 at 1:38 pmSurioară, şi eu ador marea, in special marea noastră cea “neagră” fiindcă fiecare flux şi reflux e violent precum istoria acestui tărâm, dar nu în martie.. e atât de inaccesbilă.
Iar cât despre plâns.. te-ai gândit să îţi deschizi en-gross de lacrimi?
P.S. Şi mie îmi dau fiori, calzi, comentariile de la oameni pe care nu-i cunosc :)
raggio
15 January, 2010 at 10:19 am:)
ionouka
15 January, 2010 at 7:48 amtrece… toate trec…
>:D<
CornelT
15 January, 2010 at 7:27 amda-ti doua trei palme si trezeste-te…te duc eu la mare…profita de timpul ramas..iti din experienta..am pierdut mult timp aiurea…fii sanatoasa restul vine de la sine
Bia
15 January, 2010 at 6:59 amÎți recomand cu căldură Jurnalul Oanei Pellea. Te vei regăsi în cuvintele ei și te vei vindeca, vei vedea și ce frumoasă e viața atunci când nu o iei în serios numai câteodată.
Ai grijă de tine :*
Elza
15 January, 2010 at 6:38 amfataaaa… credeam ca ti s-a intamplat ceva!!! deci a fost doar o depresie… :)
meea
15 January, 2010 at 6:37 amSi astazi este o zi si ma bucur sa o traiesc. Dar astept si primavara. :) big hugs fata frumoasa!
Alina S.
14 January, 2010 at 11:36 pmUf, când eu aveam stări descrise în ultimele postări, citeam stări ok la tine. Acum am trecut de (o) etapa neagră şi mă întristez citindu-te. La mine a mers cu multă vorbărie cu mine însămi, finalizată des des des cu “mergem mai departe”. Trebuie să ne ridicăm, să ne scuturăm de praf şi să zâmbim. Există multe din alea bune. :)
ilinca
14 January, 2010 at 11:20 pmeu vin cu tine la mare si te invit in vama :)
TwiTiSh0r
14 January, 2010 at 10:47 pmIti trimit putina mare virtuala ca sa te ajute sa treci peste depresie!
Pup.. si`ti arunc multe zambete si optimism acolo!
ilinca
14 January, 2010 at 10:15 pmIarta! Iarta daca poti!Este o calitate! Acorda sansa de a nu te fi inselat, de a fi inteles ceva pe dos sau doar putin intors. Acorda o sansa prezentului, pt ca prezentul e singura clipa care ne apartine.