Viață verde

cînd ne îndrăgostim, ne îndrăgostim de cine trebuie?

Treaba stă cam aşa: am tot văzut seriale siropoase lately şi mă tot bate un gînd.
Cînd ne îndrăgostim, ne îndrăgostim de omul de lîngă sau de proiecţia omului în viziunea proprie?

Mă gîndeam la mine. La începutul oricărei relaţii, cînd mă îndrăgostesc o iau razna cumplit de tot. Mă pierd cu firea şi devin paranoică, hipersensibilă, dar mai ales conştientă de defectele mele pe care încerc să le ascund sau să le prezint cu umor fin. În schimb, nu mai ştiu cum să impresionez mai mult, deşi nu mă prea caracterizează această stare în viaţa de zi cu zi.

Cu timpul mi-am dat seama că nu-i numai la mine, ci aşa facem toţi. Puştiu făcea la fel. Încerca fel de fel de tertipuri să mă cucerească, ba mi-a zis că nu-i microbist, ca să aflu luni mai tîrziu că era o minciună, ba că e hiperactiv, dar de fapt e un leneş şi jumătate. Din astea să se dea în stambă să mă dea pe spate. Şi m-a dat!

La început, pentru a-mi confirma că el este bărbatul pe care l-am căutat cu ardoare găseam trăsături comune. Stupide, de genul: uite, bem cafeua amîndoi cu lapte…(noi şi alţi un miliard) sau uite punem două linguriţe de zahăr în ceai, deşi eu urăsc ceaiul (iar se aplică teoria cu miliardul). Oh, for fuck sake, sunt cretină rău!

Ce mă sperie acum este că îndrăgosteala asta nu e benefică. Bine, eu nici raţională nu pot fi, deci să sperăm că nu mi se degradează instinctele şi că de-ar fi s-o iau de la capăt cu căutarea şi îndrăgosteala să aleg bine. Nu e benefică pentru că nu vedem ce e de fapt, ci umplem nişte goluri proprii sau observăm numai ce ne interesează.

Şi uite aşa ani mai tîrziu te trezeşti că omul de lîngă tine nu mai e (hahaah!) “bărbatul de care m-am îndrăgostit”. Şi nici tu nu ştii de cine te-ai îndrăgostit, de fapt, pentru că-ţi zburda minte pe coclauri şi spuneai verzi şi uscate numai să-l prinzi în mreje.

Aşa că ce e de făcut? Se merge la risc? Se lasă marja de eroare? Se adoptă atitudinea precaută? Eu din astea nu poci. Mă arunc cu capul înainte de nu mă văd.

E valabil şi la bărbaţi. Nu excludem pe nimeni din această schemă.

De-ar exista detectoare, mai presus de sufletul înflăcărat, care să ne confirme sau infirme ca el(ea) este, ce bine-ar fi!

Închei această mică dilemă şi nu uitaţi, eu cînd vreau să mănînc îngheţată, mănînc îngheţată!

You Might Also Like

22 Comments

  • Reply
    9vieti
    10 April, 2010 at 5:34 pm

    cred ca atunci cand ne indragostim o facem dupa niste modele invatate din filme, carti sau cunoscuti. deseori se intampla sa alegem un model pe care il repetam si repetam chiar daca fostul/fosta au ramas de mult in urma.

  • Reply
    piticugras
    9 April, 2010 at 5:41 pm

    niciodata. mereu e pe dos.

  • Reply
    lollitta
    9 April, 2010 at 3:53 pm

    indragosteala e o stare personala, un fel de curcubeu care ti se pune dintr-o data peste ochelari (in cazul meu) si care te face sa traiesti. iti invie simturile. toate, fara exceptie. ca se termina sau nu cu descoperirea strainului de laga tine… cred ca si asta e o chesitiune tot personala. de fapt cred ca se termina cand incepe siguranta. dragoste e pasiune, deci exagerare. in momentul in care incepi sa trasezi limite se termina. sigur, se poate continua intr-o iubire frumoasa sau in instrainare. depinde tot de tine, de capacitatea de a trai mereu intens. insa nu mai e indragosteala. e altceva.
    am citit de curand o fraza care m-a surprins prin adevarul ei (nu ma gandisem la aspect): poti iubi mai multi oameni, insa nu poti fi indragostit decat de unul singur.
    aaaaa, si chiar sunt oameni care nu se pot indragosti in veci. sunt cei care nu stiu renunta la sine pentru nimic altceva

  • Reply
    Margeluta
    9 April, 2010 at 11:32 am

    Dragostea si nebunia merg mana in mana…si apoi, de ce trebuie sa ne punem atatea intrebari? nu putem sa traim pur si simplu momentul? sa ne bucuram cat putem de mult de aceasta stare a sufletului?

  • Reply
    Ruxi
    8 April, 2010 at 7:59 pm

    Nu stiu daca ne indragostim de cine trebuie, stiu doar ca fiecare e unic in felul lui si uneori e greu sa te acomodezi cu celalalt, desi il iubesti. Aici ma refer la cuplurile ce locuiesc impreuna.
    Eu cand ma indragostesc uit de tot si toate si parca numai eu si respectivu existam pe lume…
    Parca m-ar sui cineva pe-un norisor si ma-ncapatanez sa cobor. Da si cand cobor, cad ca bolovanu’.

  • Reply
    pinguinulfurios
    8 April, 2010 at 7:44 pm

    E bine daca ne dam seama dupa un an si nu se lalaie ani la rand, mai apare si-un kinder-doi si atunci sa vezi catastrofa! Ideea e ca ne schimbam. Cu totii. Asta e un lucru bun-parerea mea- dar important e ca schimbarea celor ce formeaza un cuplu sa fie in aceeasi directie, iar ceea ce ne defineste ca si personalitate sa ramana la fel. Asta e, daca peste un an nu mai beau cafeaua cu lapte si o beau neagra. Dar daca nu-mi mai zambesc ochii?
    Dar de ce sa punem carul inaintea boilor? Nu mai bine ne bucuram ce avem in prezent fara sa traim cu frica ca se poate termina la un moment dat? Sau ca nu am facut alegerea corecta?

  • Reply
    puck
    8 April, 2010 at 6:58 pm

    pai indragosteala asta e o stare in care ratiunea trece pe off. din ne/fericire, nu dureaza nici mult. e o nebunie. care se poate transforma intr-o dragoste adevarata sau … na, deschizi ochii si iti dai seama ca s-ar putea sa te fi inselat.

  • Reply
    petroniamarcs
    8 April, 2010 at 6:50 pm

    No, sa rememoram, ca o baba cumsecade, din vremurile tineretii.
    Indragosteala – ce e: o iluzie a celuilalt asa cum vrei tu mortis sa crezi (speri?) ca e. Trecerea de la asta la “nu mai e omul de care m-am indragostit” de peste ceva timp e pocnetul balonului de sapun. Lucruri pe care nu ai vrut sa le vezi, desi le vedeai si lucruri despre care ai preferat sa te amagesti ca se vor schimba cand adevarul e ca oamenii nu se schimba. Si lucruri cu care te-ai prostit ca poti sa te obisnuiesti, cand de fapt stii ca nu poti sa faci asta. Ajungi la limita tolerantei, cand se aduna prea multe si balanta se inclina inspre “ajunge”. La orice mecanism, chestiile care scartaie de la inceputul drumului nu se vor repara miraculos pe parcurs, ci suruburile se vor slabi din ce in ce mai tare si la un moment dat te trezesti ca ti-a picat o roata.
    Indragosteala – de ce: din pacate, de cele mai multe ori din frica de singuratate. Inexplicabila prostia asta omeneasca. Mie mi se pare una din cele mai mari si mai periculoase.
    Indragosteala – cand: niciodata cand avem nevoie, timp sau chef de asta.
    Indragosteala – de cine: complicat. De oameni in care simtim ceva din noi, ceva pentru noi, ceva din noi pentru ei. Problema e ca puntea asta e cu durata variabila, cred ca depinde de cat de profund e localizat elementul care leaga: daca e ceva din constructia umana a celuilalt, e mai durabil decat daca e ceva mai de la suprafata, cum ar fi aceeasi aroma de inghetata preferata sau atractia fizica pura.
    Important: sa fii om intreg si cu celalalt si fara el. Asta nu il face pe partener inutil, in plus, ci te face pe tine capabil de sinceritate si normalitate.
    Indragosteala – cum: preferabil cu capul pe umeri si ochii deschisi. Adica cu pauza de gandire. Chestia cu “dragostea e oarba” e un alt fel de-a spune “nu am fost sincera cu mine si cu el”. Doua feluri de minciuna rele. Si apoi, o fi cinic, dar e realist sa plecam la drum tinand cont ca exista posibilitatea sa nu vrem sa mergem impreuna decat o bucata din el. Putine lucruri mai grele decat o relatie tarata dupa tine ca un caine mort.
    Unele indragosteli sunt cam cum probezi intr-un magazin haine pe care stii ca nu o sa le cumperi. Doar ca sa vezi cum ar fi.
    Din fericire, indragosteala are tendinta de a trece repede. E ca o gripa: te face sa stai mai mult in pat sau sa te simti drogat, tratata dureaza o saptamana, netratata sapte zile. Cu alte cuvinte, chit ca-i dai curs, chit ca nu, tot nasol e.

    Sarumana Evergreen pentru subiectul asta atipic. Uitasem.

  • Reply
    provinciala
    8 April, 2010 at 4:30 pm

    cand ne indragostim ne place de fapt reactia noastra la celalat

  • Reply
    evergreenstory
    8 April, 2010 at 3:45 pm

    :) toate parerile sunt pertinente, dar eu fara indragosteala aia nebuna ma sting. banuiesc ca trebuie sa ai rabdarea sa descoperi

    m-am uitat la grey, oth gen…

    hugs everyone

  • Reply
    trifoi
    8 April, 2010 at 2:09 pm

    Da’ am uitat sa te-ntreb: la ce seriale siropoase te-ai uitat?

  • Reply
    nela
    8 April, 2010 at 1:24 pm

    Hm…. sunt curioasa: cat de mult va creste firul ierbii azi?

    Mi-am citit horoscopul:

    “Sansa unei pasiuni fulgeratoare trece prin calea ta, deci, daca erai in cautarea unei idile intense sau a unei povesti de dragoste aprinse, deschide-ti inima, pentru ca e dupa colt. Ai putea fi cucerit de o persoana placuta, frumoasa, atragatoare, care te poate, pur si simplu, ingenunchea dintr-o privire. Depinde cum stii sa mentii aceste emotii vii!”

    Mai sa fie, te pomeni ca o fi taman cheful de munca, intruchipat in Fat-Frumos ?!? No, la cat de fulgerator se anunta… mi-o taia doar calea, sau si respiratia? Sper sa nu ma ingenuncheze intr-atata incat sa fac si ore suplimentare

  • Reply
    Adela
    8 April, 2010 at 1:18 pm

    Ce mi se pare mie foarte ciudat e ca,dupa ce trece indragosteala asta, cel de langa tine (care in curand va fi cel-cat-mai-departe-de-tine)devine un STRAIN.
    Ma tot intreb care-i treaba cu vorba ca “dragostea dureaza trei ani”. Cam asa constat ca e…din experientele anterioare, din exemplul celor din jurul meu…Chiar asa sa fie?
    In acest moment sunt intr-o relatie de 7 ani, soldata cu o casatorie de 5 ani. Si nu ne-a trecut dupa 3 ani da’ cine stie, om fi exceptia care confirma regula!

  • Reply
    marcel
    8 April, 2010 at 1:11 pm

    Zi de sacrificiu.
    “Fratele meu orb mi-a aratat, pe buna dreptate, ca nu exista Soarele.
    Este o inventie a celor care vad”.

    Cu asta, cred, ca am spus totul.

  • Reply
    Lord
    8 April, 2010 at 12:08 pm

    Spun din start ca e complicata ‘dragostea’. Azi ‘iubesti’, simti ca cel de langa e totul, maine e doar un alt chip. Parerea mea e ca cel mai sigur e sa nu te indragostesti, dar ce stiu eu, sunt prea tanar. :)

  • Reply
    cireasa
    8 April, 2010 at 11:04 am

    Subscriu tot ceea ce a zis toobored.
    In plus,la ce e nevoie de atata indragosteala? :)

  • Reply
    octavpelin
    8 April, 2010 at 10:42 am

    Dragostea-i oarba ,o zi minunata :)

  • Reply
    shmeny
    8 April, 2010 at 10:35 am

    eu cred ca ala de langa noi e tot ala de la inceput. doar ca ne plictisim de el. sau tot ce vedeam funny in primele zile ajunge sa ne enerveze la culme. cum ar fi o betie crunta sau o pereche de ciorapi aruncata pe lustra. noi ne asteptam ca mereu sa ni se cante in struna for ever. si asta nu se poate. asa cum noi ne plictisim, asa se plictisesc si partenerii. si poate ca totul e spre binele nostru. ca sa mergem mai departe.

  • Reply
    evergreenstory
    8 April, 2010 at 9:20 am

    multumesc dragilor :)

    vreau pareri. multe pareri!

  • Reply
    Chiar el
    8 April, 2010 at 9:17 am

    Traim in cea mai mare iluzie posibila. Iluzie care este alimentata de propriile ganduri. Cat de penibil am putut sa fiu sa cred ca jumatate mea se intampla sa traiasca chiar in acelasi oras ca si mine sau aceiasi tara sau acelasi continent. Uau ce coincidenta. Si bineinteles ca s-a dovedit pana la urma ca ma inselasem si ca de fapt respectiva nu era jumatatea mea.
    E frumos sa visezi, sa crezi in povestile nemuritoare. Pana la urma daca nu iti raman astea, ce iti mai ramane?
    Daca ar fi sa trag linie pot spune cu mana pe inima ca eu chiar acum am gasit-o. Si nu e nici o iluzie de data asta. Suntem cat se poate de sinceri unul cu celalalt si ne stim exact asa cum suntem.
    Dar cum pot eu sa fiu sigur-sigur ca ea este. Si mai mult decat atat, cum pot sa fiu iarasi penibil sa cred ca jumatatea mea se afla atat de aproape.
    Singurul lucru care imi ramane este sa ma bucur de prezent si de ce imi ofera el. Si daca nu imi mai place ce imi ofera sa merg mai departe. Sunt sigur ca lumea asta are multe lucruri sa imi ofere si nu trebuie sa ma cramponez, sa cred cu tarie in ceva/cineva care nu imi este “destinat” La naiba, am aproximativ 6 miliarde de alternative in ceea ce priveste sufletul meu pereche. Bine hai poate nu 6 miliarde ci poate un pic mai mult de jumatate si asta doar pentru ca sunt heterosexual.
    Vreau totusi sa cred intr-un fel de combinatie de poveste de basm cu o super poveste realista. Ceva de genul, jumatatea fiecaruia este de fapt plasmuirea imaginatiei personale peste care se suprapun fapte concrete si dau “the perfect match” Dar trebuie sa fi foarte atent atunci cand analizezi faptele concrete deoarece nu trebuie sa fi imbatat de basm. Si vina nu e a nimanui decat a ta pentru ca esti un visator incapatanat.
    E prima oara cand scriu aici. Simteam nevoia sa spun ceva si am facut-o.
    Cu bine.

  • Reply
    trifoi
    8 April, 2010 at 9:05 am

    Daca ar exista detectoare, atunci care ar mai fi partea amuzanta? Problema asta am studiat-o si eu acum cativa ani si m-am impaunat si eu de cateva ori, cand cunosteam pe cineva. E greu sa nu faci asta. :D

    Nu mai zic ca-n primu an de facultate m-am indragostit de cineva si, desi am vorbit prima oara sase luni mai tarziu, eu credeam ca stiu deja cine e. (Si adevarul e ca ulterior s-a dovedit a fi ce credeam eu si chiar mai mult).

    Dar eu cred in instinctul meu. Cand vorbesti cu un om, iti dai seama in mare daca e inteligent si multe alte lucruri… (Of, la postul asta as putea scrie toata ziua :)))

  • Reply
    toobored
    8 April, 2010 at 8:34 am

    eu nu inteleg de ce vrem, vrem, vrem. vrem pe cineva langa noi si facem totul sa acaparam persoana respectiva. parerea mea (a mea, ok?) este ca suntem inspaimantati de noi insine. ne este frica de toate slabiciunile ce zac in adancul sufletului. si din frica asta se naste nevoia de indragosteala. omul trebuie sa iubeasca pur si simplu nu sa se indragosteasca. nu trebuie sa se indragosteasca mai intai de cainele vagabond din parc. trebuie doar sa il ia in brate si sa il mangaie. si sa plece apoi mai departe. cand ai transformat cainele respectiv in Bubico l-ai omorat de fapt. sufleteste. ca sa nu mai vorbim de ce ti-ai facut tie…

    eu cand caut culoarea cerului inchid ochii si incerc sa o aud. apoi deschid ochii si incerc sa vad parfumul ghetii intr-o zi torida de vara.

    incerc nu vreau.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.