cîndva

Elipsă de timp.

Îmi ating chipul cu ambele mîini şi le mişc de sus în jos, un masaj binevenit după o noapte de nesomn. Îmi apăs tîmplele şi zăbovesc puţin asupra ochilor. Ochi înceţoşaţi şi lipicioşi. Îmi privesc degetele şi unghiile. A plesnit oja în diverse locuri, adică spăl prea multe vase. Casc cu poftă. Mai casc o dată. Abia ajung să-mi păzesc gura cu palma de atîta lene. Sunt singură. Fără bune maniere, azi. Atunci să căscăm cu poftă cu gura pînă la urechi.

Sunt îmbrăcată sumar, adică mai deloc. Şi mă privesc cu coada ochiului în oglindă. Dimineaţa sunt mai suplă şi cum nu am ochii la mine mă văd şi blurata. Deci o să mă privesc numai dimineaţa în oglindă.

Ca orice om care se respectă alerg cu paşi de melc rănit spre bucătărie. Fac o viaţă pînă acolo deşi stau în două camere micuţe. Paşii mei sunt de uriaş, dar parcă sunt o furnică. Mecanismul “cafea la ibirc” este cel mai complicat dintre toate. Durează suficient de mult cît să scap de căscat. Cît fierbe apa mă duc să mă luminez la neonul băii. Atunci este adevărata revelaţie, cînd apa rece atinge faţa. E un fior plăcut şi o senzaţie grozavă de rece pe încins, de revigorare instantă.

Urmează micul dejun. Bucăţi de biscuite cu ciocolată cu iaurt. Urăsc iaurtul simplu.

Cafeaua.

Intră căldura de amiază, prin ferestre, prin ziduri, prin pori. Ud balconul, mă bălăcesc în apă rece şi mă apuc de lucru.

Am dimineţi mai lungi.

Cîndva dimineaţa mea dura fix 10 minute. Acum se prelungeşte chiar la ore.

Îmi iubesc dimineţile şi viaţa de acum. Şi mă chinui să-mi schimb temperamentul exploziv şi să intru în zen, dar mai ales mă chinui să nu mai înjur ca un birjar. Nu dă bine la o domnişoară aşa finuţă. Am zis că mă chinui, dar nu că-mi şi iese…

P.S.

Pt vot So click aici. Nu acceptăm sub 5 steluţe.

Începem filmările de sîmbătă. Îmi tremură inima în piept.

Cheers!