Secvente

Cinstesc primăvara

 

Halal copaci înfloriți! Halal șnururi la încheieturi firave! Halal zambile mov!

Ia mergeți să vedeți piesa asta. Probabil am să merg sâmbătă, iar.

Dacă aș fi avut tupeu, i-aș fi sunat pe toți cei cu care nu mai am nico legătură și le-aș fi spus: nu am cancer, probabil că dacă aș avea situația s-ar schimba. Ar interveni disperarea, mila, nevoia, dorul. Că în fața morții suntem toți egali. Ați veni la mine, ne-am îmbrățișa, m-ați ierta, v-aș ierta și ne-am iubi sincer. M-ați copleși cu atenție și dragoste pe care prefer s-o cred autentică, decât doar așa din flow-ul că eu o să mor și voi nu. Nu am cancer, dar mi-e cumplit de dor de voi! Asta nu schimbă cu nimic faptele și prezentul. Oscar moare, eu trăiesc. Eu am cu 15 ani mai mult decât el și eu am oportunitatea să fac ceva. Dar mereu și mereu mă izbesc de uși închise, ferestre blocate, hornuri înfundate.

Dacă aș fi avut tupeu v-aș fi băgat apoi în pizdele mamelor voastre că nu sunteți mai buni! Și eu nu-s diavolul în persoană. Și ați face bine să vă deschideți ochii ăia și inimile alea înghețate și să mă primiți înapoi.

Știți ce am făcut, în schimb?
Am ascultat asta pe repeat. Am luat bere. Și prăjitura casei de la alka, aia cu vișine. Am ajuns acasă. Și cinstesc mărțișorul. Un fel de revelion, observ. Că se zice la mulți ani.

Dragă Bunule Dumnezeu, cum am ajuns aici? Dragă Bunule Dumnezeu, te rog, mică și prostănacă așa cum sunt, să mă înveți să renunț. Fără să mă doară. Să-mi văd de propriul drum și să las totul în urmă.

Scriu prost, mi se reproșează. Forțat. Scârbos. N-am vrut să cred. Apoi am crezut. Scriu prost pentru că scriu conștient. Pentru că scriu ca să mă explic. Pentru că prin cuvintele mele pedepsesc. Blogul nu mai e locul meu de liniște, e arma mea. Ce stupid, nu? Scriu prost pentru că mă chinui să mint. Scriu prost pentru că am obosit. Scriu prost pur și simplu pentru că eu sunt într-o stare proastă.

Zice Oana Pellea la un moment dat în piesă O SĂ FIE BINE! O SĂ FIE BINE!
Pe mine m-a bușit plânsul. Pentru că binele ăsta are o semnificație aparte.

 

HugsLovePeace
>.<

You Might Also Like