Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Cu o mie de km la oră departe de tine

Io m-am liniștit, per ansamblu. Dar sunt momente când mă apucă pandaliile. Că ele-s acolo pe un fond ascuns, pe-o coardă sensibiloasă. Și cum văd ceva, mă apucă cu frisoane și cu spume. Mă ia cu gelozii și cu crize existențiale și îmi vine să mă duc să alerg 10 km în parc. După aia mănânc un snickers și mă liniștesc… nu alerg nicăieri că am devenit o leneșă.

Hips do not lie – I really like chocolate

Mi-am amintit de luna aia când m-am apucat de atletism și alergam ca tuta fără niciun sens. După aia de momentul în care am dărâmat toate gardurile și nu m-am mai dus, de rușine. Acum m-aș duce, m-aș mândri că pot să sar măcar jumate de metru. Dar nu mai am răbdare nici să merg, dar să alerg.
It is all fun and games untill I punch you in the nose

Fuga e sănătoasă. Eu nu mă jenez să spun că decât s-o iau iar de la capăt ca să ajung tot aici, prefer să fug mâncând pietre. Naivă, fricoasă, idealistă, tâmpită-n cap, distrusă emoțional – oricare ar fi definiția – eu mă duc, nu mă opri. Nu mă interesează că sulică din bobocica are senzația că-s fraieră. Sau că scriu prostii pe blog. Sau că îmi stă nașpa freza. Sau că am burtică. Sau că nu știu să cânt. Sau că nu știu ce vreau de la oameni. Sau că n-am curaj să cer. Sau că cer prea mult.

My head is a jungle, jungle. And I’m complicated, you won’t get me out of trouble, understanding myself.

Io abia reușesc să mă înțeleg pe mine, deci n-am pretenții să mă înțeleagă alții. Dar nici alții să n-aibă pretenții de la mine. Că eu-s ca un copil mic, când nu-mi convine ceva, o să bat din picior. Și ce?  Mă doare-n cot că altcineva spune despre mine că-s cumva. Io am o teorie. Dacă mie-mi dispalce un om, mă gândesc că pe omul ăla cineva-l iubește. Și dacă cineva-l iubește, o avea el ceva al lui. Nu? Și eu am oameni care mă iubesc pentru cât de handicapată emoțional sunt. Și eu îi iubesc pe ei pentru că-s terci și pentru că pe limba noastră ne înțelegem. Nu mă dau vreo afectată și nici nu mă laud cu dramele mele. Asta sunt, cu asta merg înainte. Sunt în reparații de când mă știu. Dar sunt perfectă în defecțiunea mea.

Sunt o ciufută. Dar măcar am umor.

Toți suntem o apă și-un pământ, dar poate asta face ca viața să fie mai mișto. Și da, poate suna absoltu feminist, naiv, stupid, dar eu cred că există un fel de iubire care să se potrivească cu mine. Doar că probabil e într-un beci și caută ieșirea. Că doar e de-a mea, nu?

So, sunteți toți frumoși și deștepți. Vă face asta să vă simțiti mai bine?
Nu. Pentru că tuturor ne put picioarele după ce alergăm 10 km.

Deci eu am plecat. Am închis ușa. Am zăvorât-o. Am astupat gaura cheii ca să nu mă tenteze. Am pus bilet de la revedere. Cu cea mai sinceră intenție de a nu mă întoarce niciodată.

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva. Cu o sticlă de vin roșu. Zic.

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.