Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Cu venele lungi cântăm în ploaia care nu mai vine

Mă tenta să scriu despre oamenii din jurul meu. Că îi înțeleg atunci când își iau deciziile și că aș vrea să-i îmbrățișez și să le treacă supărarea. Dar sunt inutilă. Totul trece de la sine, odată cu timpul… ceea ce e destul de trist pentru că timpul ăsta nu e valorificat așa cum ar trebui, ci sărit din doi în trei. Avem impresia că-l avem la discreție, dar el e parșiv. Să știți asta de la mine…

Mă recunosc drept o paranoică a trecerii timpului. Și nu-l cuantific în riduri sau în numărul de lumânări care se înmulțește de la an la an, ci în absențe, așteptări inutile sau nopți nedormite de la furii.

Îmi place să am, dar firea mea vrea întotdeauna mai mult. Mă recunosc o persoană care cere, luptă și obține. Nu-mi aloc timp să mă bucur de ceea ce realizez, poate de aia nici nu mă prind de tot ce mi se întâmplă. Sunt mereu pe fugă. Și asta vine din complexul timpului ratat.

Peste o vreme, destul de scurtă, sărbătoresc (fără nicio ipocrizie) un an de singurătate. Nu e un veac, dar mi-e ciudat de dificil să calculez timpul ăsta. Un an! Când a zburat? Ce am făcut? Cum m-am schimbat? Am mai crescut? M-am mai deșteptat sau m-am mai prostit?

Încă nu trag o linie. Și nici concluzii. Știu doar că de-a lungul celor doișpe luni trecute am trăit câteva dezamăgiri în ceea ce privește iubirea. Și că asta mă face să fiu din ce în ce mai speriată, dar din ce în ce mai curioasă. Așa-s eu. Pe vârfuri. Fac piruete. Cad. Mă ridic. Mă sperii. Mă ascund. Și-o iau de la capăt.


Ieri am fost aproape de limita aia în care aș fi putut să plâng vreo două ore fără să știu concret de ce. Mi se inundaseră șoșonii. Și mă sună cineva. O voce blândă, copilăroasă îmi zice că o să fie bine. N-o cunosc. N-am îmbrățișat-o. Nu i-am pupat obrajii. Nu am băut o bere împreună, dar ea a pus mâna pe telefon și mi-a amintit sincer că există întotdeauna o rezolvare și că disperarea nu duce la nimic.

Ei, aș vrea să-ți mulțumesc pentru asta.

În fiecare zi mă lepăd de tine și în fiecare zi te iau înapoi. Cu aceeași patimă. Aștept ziua în care doar o să mă lepăd și atât. Sau ziua în care atunci când te iau înapoi tu chiar vei veni.

HugsLovePeace
>.<

Foto 

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply
    Adelina
    29 September, 2011 at 10:08 am

    Da, a trecut un an. Într-o noapte m-am visat singură, m-am trezit şi.. l-am văzut lângă mine. Şi eu mă simt aiurea în perioada asta. Sper că ţi-e bine acum şi când ai chef de o cafea, la orice oră, lasă un semn. Te pup!

  • Reply
    Evergreen
    28 September, 2011 at 7:13 am

    Huuuugs :*

  • Reply
    pinguinulfurios
    27 September, 2011 at 7:45 pm

    Empatizez.
    O sa fie bine!

  • Reply
    Mădă`
    27 September, 2011 at 2:40 pm

    Of, in ultimul paragraf parca mi-ai citit in suflet.. Vroiam sa vezi asta, poate asta te va inveselii, macar putin:)
    http://24.media.tumblr.com/tumblr_ls3761vWEK1qb56ifo1_500.gif

  • Reply
    Lavinia
    26 September, 2011 at 1:37 pm

    imi place ce ai scris…

  • Reply
    pinguinulfurios
    23 September, 2011 at 9:40 pm

    Evergreeno, uneori cand te citesc, am impresia ca ai dat o fuga pana in adancul sufletului meu si apoi fuga inapoi sa mai scrii cateva randuri. O fi si asta un motiv pentru care esti pe fuga :)
    Imbratisez empatic randurile scrise de tine.
    O sa fie bine.

  • Reply
    xnotsocip
    22 September, 2011 at 6:40 pm

    finalul m-a uns la suflet, amin!

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.