cui îi mai place aici?

Dragă Domnule Preşedinte, dragi purtătoare de genţi de fiţe, dragi primari şi cine mai sunteţi voi la conducere.
Dragi mincinoşi şi hoţi, oamenii mor de foame! În timp ce voi vă scăldaţi în conturile grase şi vă plimbaţi popourile în maşinile luxoase şi spaţioase, oamenii mor de foame în ţara lor!

Ştim, e vară şi vrem vacanţe. Exotice sau nu, munceşti ca vita un an de zile şi speri la măcar o săptămână de concediu unde să stai efectiv degeaba. Un concediu unde să mănânci de acasă şi să iei îngheţată la cornet. Să te cazezi într-o cameră infectă şi să nu-ţi permiţi să-ţi iei chaise longue sau o bere la cutie. Iar ceilalţi să te privească de sus. Pentru că soarele e în principal pentru cei cu bani, da?

Am auzit că Preşedintele Băsescu a zis să ne ducem dracului în alte ţări. Nu mă pot uita la aşa ceva aşa că prefer să aud rezumatul de după. Ce puşca lui? Numai că sugativa asta de om (plus aliaţii lui) nu se gândeşte că fără tâmpiţii ăştia care mor de foame, nu aş avea ce să mai conduc, deci de la cine să mai fur?

Nu am zis niciodată să nu se fure. Pun pariu că şi în alte ţări există corupţie şi furturi, dar bag mâna în foc că “ca la noi la nimenea”. Adică, fură, ia pentru tine şi neamurile până la gradul 15, dar nu-l lăsa pe boul care trudeşte o viaţă să crape de foame în cele două camere pentru care poate încă mai plăteşte la vreo bancă. Nu-i lua şi pielea de pe el pentru că poate într-un moment de nebunie se aruncă de la etaj. Şi bugetul scade şi doar nu vrem asta.

Cum poţi tu să porţi haine de mii de euro când oamenii din jurul tău plâng de foame? Aş vrea să ştiu cum poţi să fii aşa ca om? Înţeleg că e imaginea, dar jur că un costum normal nu mă face să nu te cred, doamnă. Mă face să te respect mai mult, deşi eu nu te respect nicicum.

Am ajuns să ne sacrificăm pentru o plecare la mare. Efectiv să gândim de zece ori înainte, dacă avem sau nu avem.  Când mergi la magazin cu o hârtie de un milion te întorci cu mărunţiş şi cu două pungi aproape goale. Mofturi, nuuuu. Nu merităm! Joburi şi oportunităţi pentru studenţi, rare. Rare şi oferte proaste, de parcă suntem sclavi. Deşi poate mai avem o facultate în cârcă, nu contează. Bani puţini şi muncă cât cuprinde că doar e criză şi omul îşi dă şi o mână pentru bani. Respectul nu mai există. Toţi suntem nişte animale flămânde care ne dăm în cap pentru o sută de mii.

Poate asta înseamnă democraţie. Sau poate aşa trebuie să fie ca să simţim ce-i aia viaţă. Adică să nu trecem ca raţa prin baltă. Să ajungem cocoşaţi la mal şi să murim până la pensie. Ce atâta trai?

Cui îi mai place aici? Nu ştiu. Mie nu. Nu plec încă pentru că nu mi s-a ivit oportunitatea, deşi o caut mai cu patos ca oricând. Şi nu sper ca dincolo să găsesc lapte şi miere. Şi nici nu o să am palate. Şi nici vile şi piscine. Şi poate o să am mai puţin ca aici, dar măcar o să trăiesc în civilizaţie şi nu o să mă simt frustrată că sunt furată pe faţă şi nu pot face absolut nimic în privinţa asta.

Şi, cui îi mai place aici?