Cum am ajuns genul asta de societate?

La ultima vizita-n tara m-am intalnit cu o prietena de-a mea, care a spus ca se vede cu cineva. Si ca acel cineva se comporta asa dragut cu ea. Lucru care pe mine nu m-a mirat pentru ca femeia asta e foarte misto! Independenta, puternica, atragatoare. Dar pentru ea era ceva uau. Ca un tip se comporta frumos… 

Si m-a lovit direct in numele tatalui

Wtf Universe?

Cand am ajuns genul asta de oameni, sa ne surprinda cand un barbat se comporta frumos cu o femeie? Cand ne-am dezobisnuit de normalitatea asta? E corect, decent si normal ca un barbat sa se comporte frumos cu o femeie.  Sa fie atent, sa aiba grija de ea, sa ii aduca flori, sa o invite in oras, sa o curteze… Cand gesturile astea, gesturi de bun simt, au devenit surprinzatoare?

Teoria se aplica si invers. E corect si frumos ca o femeie sa respecte barbatul cu care este sau cu care este in tatonari.

Ideea e sa nu ne batem joc unii de altii

Ne-am obisnuit atat de mult sa ne implicam in relatii nasoale si sa ne asociem cu tot felul de gresiti, incat am ajuns sa consideram normal comportamentul anormal. Cand tipul ne suna doar daca are chef de un booty call, cand oricum  nu are chef de noi sau cand ne baga in friend zone, imediat dupa ce se prinde ca nu ne-o poate trage fara complicatii.

Ne-am obisnuit sa ne desconsideram cand celalalt nu ne da atentie.  Sa ne jenam daca ne indragostim sau daca devenim vulnerabile. Suntem slabe. Femeile puternice mananca barbatii pe paine, sunt bitches, nu raspund imediat la sms-uri, asteapta 3 ore si 16 minute ca sa nu para disperate si needy. Au un plan. Se tin de el. Nu sufera, nu se ataseaza, nu nimic. Si au o groaza de tipi dupa ele…

Ne-am obisnuit sa nu spunem adevarul despre noi, ci sa-l tinem ascuns, ca poate se sperie celalalt si pleaca. Pai, daca se sperie si pleaca, inseamna ca oricum nu avea ce cauta, nu? Stiu ca-s multe nuante implicate aici si ca nu e niciodata atat de simplu precum putem scrie sau discuta cand avem inima neimplicata, dar mai stiu ca m-am saturat de toti barbatii astia care nu stiu ce vor, care sunt loviti in aripa si care nu au chef de relatii cu noi, dar nu ne spun asta, ne mint ca nu sunt pregatiti. Si la doua luni sunt intr-o relatie.

E foarte complicat sa fim onesti. Intai cu noi insine, apoi cu ceilalti

Adica, macar de-ar fi onesti. Sa zica. Domne, chiar nu sunt eu, esti tu. Si uite, comportamentul asta nu e potrivit cu ce-mi doresc eu de la o femeie. Si de aia nu vreau sa ne combinam. Nu vrajeli de 12 ani ca m-a ranit fosta si nu ma pot implica emotional. Aici sunt simple lucrurile, ori nu vor sa se combine cu noi, ori au o lista de femei de bifat si mai dureaza pana vor sa se aseze. Dar de cate ori cineva n-a vrut o relatie (cu noi) si apoi s-a combinat cu o gagica?

Stiu ca nu e usor sa spui adevarul. Toata lumea-l vrea, dar nimeni nu-i face fata. Si asta pentru ca toti suferim de complexul asta ca suntem perfecti si toata lumea trebuie sa ne placa pe noi. Nu e asa. Nu toata lumea trebuie sa ne iubeasca si sa ne placa. Asta ar insemna ca suntem marionete si ca ne modelam dupa ceilalti, in loc sa ne descoperim pe noi.

Stiu ca e complicat cu ranitul sentimentelor, dar mai bine spui adevarul si e semi penibil o perioada, poate chiar se incheie pseudo-relatia si fiecare merge mai departe. Nu mai ramai cu zeci de intrebari, cu zeci de cautari. N-a vrut ca am nasul mare. Sau sunt prea mica de statura. Sau vrea o femeie sa dea cu el de pamant. Well, bem, injuram si mergem inainte!

Oameni buni. Sa ne respectam intre noi e un lucru esential, atunci cand ne dorim sa traim intr-o societate. Sa fim onesti e iar o calitate care spune multe despre caracterul omului. Sa ne aratam asa cum suntem si sa fim constinti de ce vrem si ce nu vrem e o dovada de maturitate. Sa lasam razgaielile pentru cei de 17 ani.

PS: acum nu spun sa ne pornim toti sa varsam tot ce avem in ceilalti. moderatia si cuvintele alese sunt cheia succesului. a, si sa gandim putin inainte sa ne formulam ideile. salveaza mult din situatii.

Cu bine,
Evergreen