Dă-mi să beau și toarnă-mi și-n cap

Stau la bar. Nu obișnuiesc să fac asta, dar am văzut în filme. Și-mi place s-o ard ca în filme.
Îmi spui că te pot cumpăra cu o cafea. Îți iau una. Apoi tu-mi iei zilele și nopțile. Eu ți le dau. Și ți le iau înapoi.
Îmi promiți c-o să rămâi. Până nu vom mai fi. Indiferent de formă.

Ți-aș mai lua o cafea. Dar te-ai cărat.
Niște lași.

Stau la bar și mă tocmesc cu mine. Cer o cafea. Nu au. Iau o vodkă. Dansez. Îmi trosnesc genunchii. Dansez fără să mă intereseze ritmul, lumea, paharul plin. Port conversații scurte și deloc elocvente cu mine-n oglindă. Fumez. Una după alta. Până se îmbibă plămânii. Arunc telefonul departe.

Ți-aș mai trimite un mesaj. Dar ți-am șters identitatea.
O lașă.

Mă întind pe asfalt. Mi-e frig. Dar acolo jos e bine. Poate îngheț într-o secundă. Poate se scurge timpul din trupul meu.
Mă îmbrățișez și mă țin strâns. Să nu mă pierd.
Nu mai înțeleg nimic.

Oamenii urmează un plan elaborat. Eu vreau comunicare.
Fie ea și dură.

Într-o zi o să fac o listă cu toată lumea pe care am cunoscut-o. Stând la bar.
Îmi plac mie listele. Le bifezi și le arunci.

La fel de gol.

Băi, nu înțeleg. Nimic. Din oamenii din jurul meu. Din viață.
Deci e clar, anul ăsta e pe genul căutare, căutare, căutare-n beznă.
Poate cu tente de trist. Și gust de trecut trezit din amorțiri.

Le-aș da dracului pe toate! Dar nu știu de unde să le apuc.

E clar, trebuie să muncesc. Fără oprire.

 

Foto: Ce n’est pas pornographie