tălpile goale pe asfaltul călduț.
și piruete
în picurii rămași în nori.
ce cad
de pe-o frunză pe alta.
e toamnă-n vara asta,
e totul ars de sori.
în fiecare zi prin mintea noastră trec miliarde de gânduri. repetitive, inutile. mintea noastră ne conduce fiecare film, corpul reacționează și atunci avem senzația că simțim. suntem mașinării captive propriului sine fals. emoția nu e reală, e doar reacția gândului nostru. de câte ori s-a întâmplat să pleci din punctul a și să ajungi în punctul b fără să reții nimic de pe parcursul drumului?
am citit că atunci când ne îndrăgostim preluăm gânduri și emoții din conștiența celuilalt. dacă avem nenorocul să fie nasoale, atunci vin la noi și le ținem ani buni. am mai citit că se spune că femeile-s mai slabe și mai emotive decât bărbații, transformare întâmplată de-a lungul istoriei… că de fapt femeia e la fel de puternică, doar că ea se alină cu un cămin și cu copiii, își permite să plângă mai des și înnebunește mai rar.
dacă eu aș fi tu, atunci m-aș iubi.
eu simt că lumea e frumoasă și intuiesc că vin zile bune pentru noi toți. de fapt le avem deja, dar nu le putem trăit ca atare. nu mă tem.
oamenii îmi spun în fiecare zi că-s nebună. înainte mi-era frică de astfel de etichete pentru că mă asociam cu imaginea aia. eu eram ceea ce oamenii spuneau că sunt, eu eram diploma de studii, cartierul din care provin, genele părinților, cărțile citite, bărbații iubiți, prietenii, culoarea părului. eu eram totul și de fapt eram nimic. oamenii îmi spun că sunt nebună pentru că iubesc. au senzația că am transformat asta în religie. că mă închin ei. dar nu caut s-o definesc. și nici nu caut să conving oamenii că nu-s nebună. oamenii sunt speriați. și îi înțeleg. că e umbră peste tot. dar în fiecare e un loc mic pe unde pătrunde lumina. oamenii sunt speciali. pentru că sunt, tocmai de aia.
ne trezim. cu toții.
simțiți?
LovePeaceHugs
>.<
No Comments