Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Daca lasi usa deschisa, cineva se muta la tine-n sufragerie

Si dezvolta simtul proprietatii…

Noi oamenii credem ca stim foarte bine cine suntem si cum functionam, mai ales daca spunem in stanga si-n dreapta ca suntem constienti de defectele noastre. Cumva asta ne face sa ne simtim mai bine cu noi. Drama e ca degeaba recunoastem daca nu facem nimic in sensul asta si ne consolam cu gandul “asa suntem noi, dar nu intentionam raul”.

Raul, ca e intentionat sau nu, tot rau e. Tot o rana provoaca, tot durere naste. A, poate ca efectele celui neintentionat trec mai repede, pe langa cel construit cu dedicare. Raul facut altui om nu are doar un singur sens. De obicei cand ne apucam sa facem rau, ne-o dam si noua la gioale. Are universul o forma smechera sa ne framante ca pe cozonaci.

Noi oamenii avem impresia ca stim adevarul suprem. Si daca nu suntem siguri, ca sa ne dovedim ca noi avem dreptate, ne alegem cativa oameni cu care sa ne testam. De obicei oamenii aia sunt prea apropiati sa fie obiectivi sau prea obisnuiti sa protejeze interlocutorul si folosesc minciunele. Sa nu raneasca, sa nu supere. Fundamentul e bun, rezultatul e nociv.

Minciunea exista si e foarte greu sa te feresti de ea. Chiar si “minciuna alba” pe care o folosim sa nu fim cruzi. Minciunile albe sunt construite pentru oamenii slabi. Aia care nu spun ce gandesc si aia care nu pot sa accepte ca nu-s poleiti cu aur. In final, tot ce e cusut cu ata alba se desprinde si o sa fie numai confuzie si haos.

Roxana Andrei Evergreen Blog Irule Blog

Jessica Tremp

Noi oamenii ne ranim intre noi. Daca unul raneste, automat celalalt o da inapoi. Si tot asa. Nu se va incheia niciodata aceasta forma de supravietuire. (pe mine ma enerveaza la mine ca nu pot sa ma duc pe insula pustie si sa nu bag in seama toate prostiile din jur. Dar momentan nu pot, inca strang nisipul. Dar si cand am ce-mi trebuie, la revedere lume!) Noi oamenii ne ranim pentru ca nu avem incredere in celalalt si inainte sa credem de bine, credem de rau.

Perspectiva e intotdeauna diferita, mai ales daca oamenii nu se cunosc si nu pot sa intuiasca deloc ce simte sau gandeste celalalt. E mai socant cand doi oameni, presupusi amici, au perspective total diferite. Probabil ca s-a stricat ceva pe undeva si n-a mai circulat informatia sau probabil ca oricum erau foarte putine sanse sa evolueze relatia.

Oamenii intra in viata ta si au senzatia ca devii proprietatea lor si pot face cam ce vor din tine. Lucrurile nu stau asa. Daca cineva lasa o usa deschisa, nu inseamna ca te muti la el in sufragerie. Oamenii au senzatia ca au niste drepturi pe care nu au rabdare sa le castige si le insusesc. Lucrurile nu stau asa, ca iubirea neconditionata e doar cea de la parinti, cealalta se construieste. Si oamenii incep egal. Si daca nu dai, doar iti place sa iei, atunci asteapta-te sa se termine resursele. Si se termina.

Oamenii dispar

Jessica Tremp

Am crezut despre mine ca am ajuns intr-un punct in viata in care pot evita conflictele foarte dureroase. Aparent nu am ajuns si ceva nerezolvat ma atrage intr-acolo. Am stat sa analizez pe toate partile si la final au iesit vreo 11 pagini de ganduri si explicatii. Scriindu-le si recitindu-le am inteles de unde mi se trag toate si punctul in care sunt. M-am inselat sa cred ca pot pune punct cautarilor si evolutiei sinelui si ca-s indeajuns. Nu sunt. Nu-mi sunt suficienta, mai am de lucrat la propriul meu egoism.

Din fiecare conflict invat ceva. Despre mine, despre celalalt. Si, desi n-am mancat de 4 zile si noptile bantui pe holuri, ma simt mai usoara, mai calma, mai relaxata. Probabil ca undeva in mine o voce sopteste ca am luat decizia corecta, acum urmeaza doar sa ma readaptez la o noua forma de existenta. Frumusetea omului e ca se poate adapta oricaror conditii, daca isi doreste enorm sa supravietuiasca. Si, chiar spre surprinderea mea (omul nerecunoscator ca a primit viata), mi-am dorit enorm sa fac un pas inainte.

La final de zi pun capul pe omul meu si stim amandoi unde suntem, cine suntem, incotro mergem.
Si lucrul asta are un efect tamaduitor. 
Si probabil ca fara el as fi din nou orbecaind in iad.

Cover: Jane Fulton Art
F
otografii: Jessica Tremp 

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Ana
    19 January, 2017 at 5:12 pm

    Cred ca e ceva cu noi in perioada asta pentru ca si eu mananc putin,dorm si mai putin ,ma stresez si doare…

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.