Purtam cu noi senzatia aia de greutate cand ne gandim la niste oameni… Am ramas cu impresii. Si le impachetam cu grija, ca nu cumva sa le ratacim pe parcurs. Desi cu totii avem dreptul sa stim sau sa ni se spuna adevarul, putini il respecta. Asa ca in loc sa spunem, asa a fost, la revedere (si-un praz verde), incropim scenarii. Pam pam!
Noi cu trupul mergem mai departe. Mintea ramane intepenita.
Presupunem ca ii cunoastem pe ceilalti. Ca stim cum functioneaza, ca daca fac un lucru, inseamna ceva anume. Presupunem ca le stim particularitatile, ca le stim mecanismele. Si atunci nu ii lasam sa traiasca in lumea reala, ci le construim povestile in capul nostru. Si ne enervam. Cumplit.
Punem culori, cuvinte si multe emotii pe un film nepetrecut. Punem nuante si ne consumam pana la epuizare cu ceva ce n-a fost. Si ceva ce s-ar sterge daca maine ai da mana cu omul ala. Daca te-ai vedea cu el, l-ai privi in ochi si ai realiza ca tot ce-a fost nu mai conteaza. Ca nu s-au sters momentele frumoase, doar ca ne-am petrecut prea mult timp imaginandu-ne viata celuilalt in absenta noastra si asta ne-a schimbat perceptia asupra realitatii. Si realitatea.
Absente
De cate ori v-ati enervat pe cineva cu care nu ati mai vorbit de o vreme, pe ceva ce v-ati imaginat ca face sau nu face omul respectiv?
Stiti de ce? Ca nu intrebam. Ca nu spunem ce credem.
Si mai stiti de ce? Ca nu ni se raspunde. Ca suntem de multe ori tratati cu liniste mormantala. Ca suntem lasati sa ne construim scenarii. Ca se inchid foarte multe usi.
Nimeni n-are chef de explicatii.
Iar noi tanjim sa ni se spuna ca n-a fost vina noastra.
Iar ceilalti vor sa ne zvarcolim in iad.
Cu bine,
Evergreen
3 Comments
Mihaela
30 September, 2016 at 11:07 am:))
Esti foarte indignata. :)
Am vazut un film aseara, ceva gen ”Prison Break”.
Si la sfarsit era o scena din care eu am inteles ca daca am muri curand, am spune toate lucrurile frumoase tuturor oamenilor pe care suntem suparati.
S-ar sterge tot. Toate amintirile urate, toata durerea, toate indignarile.
Si am ramane asa cum suntem. Calzi, iubitori, apropiati unii de altii.
Nu e nevoie sa traim cu rasuflarea mortii in ceafa, la propriu, ca sa constientizam ca suntem ….umani.
Ca nu suntem alcatuiti din dureri, suferinte, probleme samd.
Uneori e nevoie doar de constientizarea acelui lucru. Ca….la un moment dat….o sa murim.
Cand treci de momentul acela, de toata groaza ce o inspira moartea, cand treci prin el, prin durerea propriei disparitii, se disipa si celelalte dureri.
Tojyo
30 September, 2016 at 8:09 amRegreti alegerea facuta, deceptie din cauza asteptarilor prea mari?
Evergreen
30 September, 2016 at 9:34 amNu regret. Nu cred in regrete :) Nu stiu de unde vine deceptia, ar putea fi asteptarile prea mari.