Dacă plouă mă îmbrac în verde

Eram la Urgențe. Stăteam pe coridoare. Așteptând…

De după colț apare o asistentă. Trăgea un pat. În pat, sub un cearșaf, un om. De fapt, un cadavru. I-am zărit piciorul mov care se bălăngănea în afară. Era micuț. Dar mort. Și părul care se mișca în ritmul roților. Două femei se chinuiau să miște patul, una trăgea și una împingea. Părul nu era alb. Era o femeie tânără a cărei viață doar luase sfârșit.

– am încremenit –

atât de tare încât nici nu știu cât de senine erau chipurile femeilor care o duceau la morgă, probabil.

Momente mai târziu (poate jumate de ceas) am auzit hohote de plâns. Rudele femeii aflaseră. Stăteau îngrămădite într-un colț și boceau de ți se rupea sufletul. Oamenii din spital, în uniformele lor colorate ierarhic, treceau pe lângă ele. Nici măcar nu se uitau în direcția lor. Plângea o fată. Rău. N-avea mai mult de 30 de ani. Aș fi vrut să mă duc s-o iau în brațe. Eu o văzusem pe cea pierdută. Ea încă nu. Nu m-am dus. Am amuțit și m-am ascuns într-un colț.

cut

Momente mai târziu l-am zărit pe băiatul de care am fost înamorată cu foc și pasiune timp de șase ani, în școala generală. S-a uitat lung. M-am făcut că fluier a pagubă cu ochii pe pereți. A depășit clipa. L-am urmărit cu privirea. E aproape neschimbat și l-am văzut ultima oară acum vreo opt ani. De la el îmi amintesc un lucru, spus acum vreo zece ani… te-am recunoscut după mers, ai tu un mers al tău.
Ce compliment! După ce mi-a trecut pasiunea s-a trezit că m-ar vrea, dar eu aparțineam altcuiva… lucru care nu m-a împiedicat să încerc, dar am fugit la scurt timp (mâncând pământul).

cut

Pe 15 martie se împlinesc doi ani de când tata s-a dus, veșnica lui pomenire cânta preotul.
Probabil și el a fost plimbat cu un pat până la morgă. Dar nu era el. Era doar un trup, un trup după care sufletul probabil că tânjește acum, de care îi e dor, pe care l-ar vrea înapoi.

cut

Îmi place să privesc, să mă joc, să scriu povești, să fug, să mă las copleșită de emoții, să amuțesc, să mă ia cu leșin, să-mi vină să plâng sau să râd sau pur și simplu să n-am nicio grimasă. Îmi place să surprind viața altora pe care s-o transform în a mea. S-o plimb pe retina mea, prin sufletul meu.

Nu-i așa că e minunat să faci film?
Prin film te vindeci. Prin film poți încheia poveștile neîncheiate, poți învia oameni, poți să-i omori, să le dai iubire sau să le-o iei. Poți să pedepsești sau să ierți. Prin film poți să faci orice în viața reală nu ți-e permis.

 

HugsLovePeace
>.<
Foto