Strigă-mă! Ah, viaţa e dulce şi amară şi parcă fiecare senzaţie te instigă şi mai tare.
În fiecare zi am un moment cînd mă întind pe nisipul fierbinte. Îl simt în fiecare por dilatat de soare şi zgribulit de apă. Am părul lung şi cade alene pe umerii pîrliţi. Aluniţele sunt din ce în ce mai evidente. Le numeri în gînd cu coada ochiului, apoi le săruţi cu dragoste. De fapt, sunt pistrui de-o vară, mîndria mea!
Îţi caut mîna. Orbecăi şi zîmbesc. De fapt, mă prefac c-o caut de dragul jocului. Ea mă atrage ca un magnet.
În fiecare zi zîmbesc fără motiv. Aparent fără motiv. Şi emoţiile care-mi umplu pieptul mă fac să-mi amintesc frînturi de alte şi alte zîmbete. Mă bucur că am reuşit să păstrez numai amintirile frumoase, altfel aş fi urît oamenii şi aş fi fost acră şi nedemnă de iubire. Şi ce dacă nu m-ai putut iubi aşa cum mi-am dorit? Şi ce dacă ai zis pas cînd eu deja plonjam?
Mă apropii de tine pînă îţi simt căldura corpului încins. Îţi ştiu mirosul care mi-a învăluit de atîtea ori nările.
Nu am iertat niciodată înfrîngerile cauzate de oameni. Nu aş putea. M-au rupt în prea multe bucăţi. Dar le-am acceptat şi asumat. Cred că de fapt despre asta e vorba. Şi azi pot vorbi fără noduri în gît despre ce ai însemnat cîndva pentru mine. Despre momentele în care credeam că mă sufoc dacă nu-mi atingi măcar o clipă chipul.
Îmi săruţi clavicula. Pentru că ştii prea bine că este ceea ce-mi place cel mai mult la mine. Apoi umărul. Apoi mă priveşti, tu siluetă divină. Haloul conturat de soare te transforma în zburător, dar noi doi ştim că existăm aici, acum, în nisipul fierbinte.
6 Comments
alexxa
24 June, 2010 at 1:59 pmpoate mai bine asa :)
evergreenstory
24 June, 2010 at 10:28 amALina – :) multumesc pentru cuvinte
Alexxa – nici macar nu-s ale mele… sunt inchipuite
alexxa
24 June, 2010 at 7:29 amce frumos ai pastrat amintirile astea :)
Alina
23 June, 2010 at 7:31 pmPosturile tale imi trezesc atatea sentimente, amintiri… de multe ori ma regasesc in ceea ce scrii! Astazi mi-ai adus aminte de prima dragoste, de mare… de noi doi, de valurile ce ne mangaiau talpile si de vantul sarat ce ma facea sa ma zgribulesc tot mai tare in bratele lui … si parca sunt fericita dar sufletul imi plange in acelasi timp!
Iti multumesc pentru ca mi-ai adus aminte de toate acestea :D
evergreenstory
23 June, 2010 at 3:18 pmmultumesc :)
serban
23 June, 2010 at 3:13 pmce frumos! bravo