Dacă ți-e frig, ia-ți o pătură! Nu căuta căldură pe la ușile altora…

Eu când vreau să iubesc, n-am pe cine! Când nu vreau să iubesc, apar ființele care cer să fie iubite. Dar eu atunci sunt prinsă-n niște ațe și mă chinui să mă descos.  Și tot așa, un total haos. Treaba cu iubirea și cu vrutul e aia ciudată, că vrei ceva și n-ai și ai când nu vrei. De aia și societatea asta bulversată. Că nu știm cum s-o dăm și de cele mai multe ori ne prefacem că suntem cumva, pentru că așa-s niște reguli.

O haină ponosită. Cu un buzunar cârpit. De-un verde crud, dar murdar.

Se spune să n-o aștepți și să n-o cauți. Și tu te pui cu botul pe labe și o arzi nepăsător. Dar e la fel ca la Moș Crăciun, închizi ochii, dar îi deschizi din când în când, măcar printre gene, că poate-l prinzi la brad. Ceea ce e grozav, dar oare dacă el chiar apare la brad ce naibii îi zici? Și el ce-ți zice? Nu mai bine ții tu ochii închiși și te lași surprins a doua zi dimineață.

Cizmele roșii din gumă. Roase la călcâiul drept. Au o pată pe gleznă. Nu se ia.

Oamenii au așteptări. Știu că toți psihoterapeuții ne învață să nu avem. S-o ardem necondiționat. Să iubim așa, păsările cerului, peștii oceanului, oamenii egoiști și orbi de lângă noi. Că noi așa suntem în firea noastră, așa ne-am născut în esență. Dar e greu, mă. E cumplit și te chinui. Adică e un exercițiu aprig al minții și sufletului omului. Om care n-are timp pentru că el face filme-n cap și creează așteptări și după aia suferă dezamăgit.

 

 

Fularul împletit cu ochiuri mari. E strâmb. Și miroase a parfum stătut de iasomie.

Noi când suntem mici suntem învățați să nu furăm. Să nu mințim. Să nu chiulim. Să nu băgăm degetele în priză. Să nu mâncăm de pe jos că e caca. Să nu batem alți copii. Să nu… totul pe negație. Suntem învățați ce să nu facem, ca nu cumva s-o dăm în străchini. Când suntem mici nu ne explică nimeni cum e treaba cu iubirea, ba mai repede învățăm cum stăm cu reproducerea, moartea, taxele etc. Și e nasol, că ajungem să le trăim pe propriile suflete (iubirile) și rămânem cu o impresie greșită.

Ochelarii de vedere sunt ciobiți. Ramele negre zgâriate. Ochii obosiți

Habar nu am câte iubiri poți avea într-o viață. Unii zic că una și bună, alții caută, caută și caută. Nu știu dacă există o variantă bună și una greșită, dar fiecare o ia pe propriul drum. Apoi stă și-și calculează pașii. Poate iubirea e veșnică sau poate se duce și ne bucurăm uneori de ea. Poate ne înșală numai… că nu e, când de fapt credem că e.

Am iubit. Am rămas cu haina ponosită. Cu cizmele pătate. Cu tălpile rănite. Cu sufletul vraiște.
Dar de fiecare dată am revenit. Pentru că, treaba cu iubirea, pe lângă drame și durere, are menirea să vindece. Așa că, dacă ne-o luăm peste bot de la omul pe care-l iubim, vine altul care ne pansează.

Trebuie doar să ne lăsăm…

 

 

…

foto