Confesiuni

De cand ma stiu am avut un ghimpe

Evergreen blog

i want more!

De prin ianuarie m-a luat un val de neliniste. Ma rog, cine ma stie, valul de nelinist zace-n mine de cand ma stiu eu, dar asta e alt gen. Genul ala de neliniste, care nu e cu frica, e doar ca un ghimpe-n coaste care-mi sta asa, cat sa-mi aminteasca de mine.

Anul asta am implinit 39 de ani.

Sunt intr-o relatie stabila de aproape 10. Inca simt fluturi in stomac pentru omul meu, inca imi place sa petrecem timp si versiunile noastre noi, post copil, s-au intalnit si s-au recunoscut si au ales sa mearga mai departe impreuna.

Am un copil misto, sanatos care va implini 4 ani.

Sunt parte dintr-un proiect misto de tot, Sector 7 HUB pe care-l conduc de ceva vreme.

Am strans si pastrat langa mine oameni buni, care au devenit familie, cu care ma vad si ma distrez, cu care povestesc si lucrurile mai putin placute si la care caut uneori alinare. Am lasat sa plece si oameni pe care i-am iubit absurd de mult si la care ma gandesc cand si cand.

Bun. Mi-am asezat viata. De aici incolo pot doar sa ma gandesc la copacii pe care ii voi planta la Doftana, la vacante, la micile multumiri sau bucurii. Ma gandesc la o casa, poate. Dar am un ghimpe. *Sunt recunoscatoare pentru tot ce am construit si mai ales mie ca nu m-am dat batuta la luptele grele si stiu ca sunt intr-un punct misto in viata, dar tot am asa, un disconfort in coasta.

Ca vreau mai mult! Nu stiu ce mai mult, dar stiu ca pot. Ca pot sa fac lucrurile mai bine, mai eficient, mai inteligent. Si nu doar pentru mine si Sector 7 HUB, dar si pentru oamenii din jur.

Asa ca am aplicat la o bursa pentru un MBA si cred ca universul a inteles ca in mine e un foc, asa ca m-a ajutat sa castig bursa mare-mare, cum o numesc eu. In toamna incep cursurile si timp de un an jumate o sa fiu din nou studenta. Dar la master in business, de data asta. Ha ha ha! Cine ar fi zis, ca dupa jurnalism si regie, ajung tot la cifre.

Si am decis sa ies in lume. M-am invartit in niste cercuri unde nu am primit credit pentru mintea mea. Din contra. Am avut aproape un om, in care am crezut cu tarie, dar care m-a dezarmat pe toate fronturile. Mi-a rupt in bucati increderea in mine, mi-a evidentiat mereu doar defectele, mi-a anulat orice fel de munca si am permis toate astea pentru ca am crezut ca sunt *doar atat. Dar am reusit sa ma eliberez de omul ala si sa prind aripi. Sa nu mai plec urechea la critici nefondate si sa ma uit la rezultate.

Simt nevoia sa scriu mai mult pentru ca, desi nu cred ca mai citeste multa lume blogul asta, pe mine m-au inspirat anumite cuvinte, in anumite momente. Si cred ca daca mai sunt oameni cu ghimpi, dar le e frica, le reamintesc ca se poate!

Cu bine,

Rox Evergreen

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.