În drafts din 2022.
Nu știu de ce trăim într-o societate unde e mult mai ușor să spui cuiva că e inadecvat, incompetent, idiot, decât să îi cauți calitățile. Am auzit de multe ori oameni spunându-mi mai pe față sau mai pe dos că nu o să pot sau nu sunt suficient de … insert orice. Pe toate palierele, nu doar într-un fel anume.
Și m-au dărâmat toate lucrurile astea, mai ales în momentele mele de creștere.
Am crezut toți idioții care m-au etichetat și m-au pus acolo într-un coș. O singură perspectivă.
Băi și ce m-am mai perpelit!
Sunt proastă, incompetentă, urâtă și câte și mai câte. Pe fondul vocilor lor era și vocea mea interioară, aia pe care o avem toți (mai puțin soțul meu care are 100% la self esteem). Vocea aia care atunci când ți-e greu vine și ea peste și te îngroapă.
Ultimii ani au fost teribili.
Multe, MULTE emoții.
Am renunțat la viața din străinătate pentru o Românie dementă unde visul meu de a face video putea să devină realitate, am devenit mamă, în miez de pandemie, m-am aruncat cu totul într-un business nou, am trecut prin multe etape.
Și de fiecare dată auzeam de la cei din jur complimentele, dar volumul era mai tare al vocilor care mă descurajau. Oricine poate să facă ce faci tu. Ești toxică. Ești un manager prost. Ești un producător slab. Ești un regizor mediocru. Ești o prietenă nașpa. Ești un om slab.
ÎNSĂ, ce nu s-au prins ei este că cu cât mi-au zis că nu o să pot, cu atât am putut mai mult.
M-am chinuit mai mult, am suferit mai mult, m-am tăvălit și-am muncit dublu ca să ajung la liman. Am învățat viață (de toate felurile) în ultimii trei ani cât n-am învățat în 35. Și în fiecare zi vreau să devin mai bună. Nu doar la muncă, ci în general, în viață.
Mă întâlnesc des cu oameni care-mi spun ce nu sunt. Și dacă până acum mă răneau astfel de cuvinte, întram într-o polemică cu celălalt, acum aș vrea să spun că nu mă rănesc, dar mă rănesc mai puțin. Lucrez la asta.
Timpul e de partea mea. Într-o zi oamenii ăștia poate vor înțelege adevărul, dar energia mea nu se consumă să îi conving pe ei, ci să mă cresc pe mine.
Așa că, restrâng cercul de putere. Aud și ascult un număr redus de persoane. Restrâng considerabil încrederea. Și consum resurse pentru creștere, nu pentru deznădejde.
Am tot auzit povești despre cum atunci când înveți să pui limite clare, oamenii se vor șoca și te vor da la o parte sau te vor critica mai mult sau te vor abandona. Am zis că ai mei sunt mai șmecheri și creștem împreună. Nu sunt. O parte dintre ei nu mai sunt, nu au putut accepta că enough is enough și nu îi mai pun pe ei deasupra, ci pe mine sau măcar de la egal la egal.
Acum tot ce trebuie să mai deslușesc este cum să nu mai dureze atât de mult tristețea. Să mă reglez mai repede eu cu mine, să las opiniile altora să fie 100% responsabilitatea lor, să devin un om mai puternic și cu mai multă încredere în mine și în ce pot.
Pentru că la finalul zilei sunt an awesome lady boss!
No Comments