Confesiuni

De câți polonezi e nevoie să schimbi un bec?

Vă spun eu. De doi emigranți.

Am fost și-am văzut piesa Emigranții la Teatrul Arca în La Scena, și știți ce? Mi-a plăcut!

Inițial am crezut că este vorba despre o prietenie între doi oameni total diferiți. Ciudat dar m-am regăsit în fiecare dintre ei. Apoi am crezut că este vorba de soarta emigrantului într-o țară străină, pornit pe agoniseală. Și tot așa până la final când n-am mai despicat firul în patru și-am trăit cu cei doi actori: Silvian Vâlcu și Lari Giorgescu.

M-a atins piesa asta montată curat și sincer într-un decor simplu, dar plin de metafore. M-a făcut să (mă) gândesc și asta nutresc eu când aleg să văd/simt arta. M-a făcut să mă întreb: oare eu ce aș fi făcut?

Textul e bun, te ține. Jocul e așa cum trebuie, parcă ești acolo cu ei. Tresari, te întristezi, râzi sau rămâi uimit, orice senzație transmisă trece barierele necunoscutului care-și strigă din rărunchi angoasele. Și e o chimie plăcută între cei doi, de parcă ai vrea să te așezi pe lada de lemn și să bei un păhărel, poate-poate o să fie mai bine.

N-am anticipat momentele, ci m-am lăsat purtată de poveste. Oare ce e cu ăștia doi și oare ce simte fiecare? Oare, oare, oare? Am primit răspunsul la fiecare întrebare, mai bine zis l-am încasat. Și ce-mi place când trag linie și e totul corect…

Te lovește-n plex, după care te ridică și te mângâie pe frunte, ca mai apoi să-ți reteze picioarele. Și nu e marea filosofie a vieții, nu dezbate probleme contemporane pe care le întâmpinăm la tot pasul, ci pătrunde în viscerele conștiinței. E ca o resuscitare a firii. Cine sunt eu în raport cu lumea toată? Și cine-s cei de lângă mine? Și care e sfârșitul, că m-am săturat de început?

Mi-a părut rău de spațiu, aș fi vrut să fie într-o sală mare, clasică. Să văd tot, să mă bucur de tot, deși îmi place să-mi imaginez nevăzutul. Dar poate răsare el soarele și-n subsol sau pod, după caz.

Deși nu pot spune că-s mare fan teatru, eu sunt un căutător de senzații și dacă piesa asta a înmuiat inima mea de piatră, înseamnă că nu trebuie ratată!

Emigranții
Text:  Slawomir Mrozek
Regie și actori: Silvian Vâlcu, Lari Giorgescu
Scenografie: Vladimir Turturica
Durata: 90 de minute

HugsLovePeace
>.<

Foto

 

 

 

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    Bijuterii
    11 March, 2012 at 9:42 am

    Mi-a placut comparatia “E ca o resuscitare a firii.” Am meditat cateva minute bune la ea si da, avem nevoie din cand in cand sa ne revenim din viata asta mult prea concreta, care ne face sa uitam de noi. Daca piesa e asa cum ai desris-o, merita vazuta.

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.