Confesiuni

De dat pe afara

Aaaaaaah! Tastele astea pe care le-a luat frigul de cand nu am mai scris. A batut vantul incontinuu, dar am ales sa ignor toate semnele. Am zis ca pot. Mi-am dat suturi si pumni metaforici peste ochi. Sa pot si mai mult. Si mai abitir. Sa turez motorul. Azi. Maine. Peste 3 luni. Sa driblez toate semnele ca am pierdut controlul. Mi-am zis mereu ca sunt mai desteapta decat viata.

he he he –

In mine traiesc multi oameni. Nu i-am uitat. Mi-i amintesc cu miros si senzatii. Si nu-mi dau seama daca mai consuma din mine sau daca au ramas doar puncte infinite in infinitul meu.

Buna, sunt Roxana si nu mai pot. Am pierdut fraiele. Am pierdut echilibrul. Am pierdut conexiunea cu mine.

Cum am ajuns aici?

Nu stiu. Ma rog, stiu, dar nu stiu… E un gol imens. Pe care nu-l pot apuca, pentru ca nu are nici cap, dar nici coada. E o senzatie de plutire. E o oboseala pe care o port in oase, in cearcane, in paralizia cu care ma trezesc in fiecare dimineata. Care mi-a mancat din soare.

Mi-e dor sa scriu. Mi-e dor de viata netraita. Mi-e dor de timp.

Nu gasesc frana.
Si mi-e foarte clar ca ma indrept spre parapet.

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.