De după o zi bună

Mna, proiectai o bucată din film, adică dublele alese. La mine totul are sens că doar filmul e în capul meu. Și feedbackul nu a fost tocmai grozav, motiv pentru care m-am bosumflat trei sferturi din zi. Acum mi-am revenit, numai că m-a luat așa starea aia ciudată… și caut soluții (ele există), dar sunt prea obosită să mai scormonesc în mine.

L-am văzut pe Socrate!!! E gras și frumos, dragul de el. Ne-am jucat și jumulit și cred că m-a recunoscut. Mi-a și răspuns cu mieunatul lui celebru. Tare mi-era dor de el! Recunosc că am lăcrimat pe ascuns…

E ciudat cum între doi oameni care se presupune că se cunosc cel mai bine rămân doar momente de tăcere presărate cu ceva stânjeneală, dar noi să fim sănătoși cum spune o vorbă din bătrâni.

La orizont se arată soarele. Îl văd aproape. Mi-e drag de el și îl aștept.

M-am resemnat în privința unora, încerc să mă mențin pe linia asta de plutire ca să nu ajung într-un punct mai critic de atât. Acum mă privesc în oglindă și-mi trag câte una în freză spunând un Doooooamne prelung, Gizăs Cristos, bine că mi-a dispărut vălul de pe ochi. După care trag linie și merg mai departe, dar lecția e învățată, catastiful la zi.

Avanti!!!

Mai am și miercuri școală, după care respiro.

Eh, cam asta-i viața. Am nevoie de îmbrățișare. Lungă și caldă. Doar atât.

HugsLovePeace
>.<