de la Evergreen

De inimă albastră. Sau mov. Fiecare cu gusturile lui.

Eu tot timpul tânjesc. Dacă sunt aici tânjesc să fiu acolo, dacă beau bere tânjesc după vin, dacă am o relaţie serioasă vreau amanţi, dacă am amanţi… nu ştiu încă cum stă treaba asta.  Adică da, în traducere liberă sunt veşnic nemulţumită. Diferenţa între mine acum o mie de ani când făceam crize de nevoi acute şi mine acum în prezent este că această tânjeală este una… platonică, să-i zicem.  Adică nu mai fac sex cu creierii nimănui, ci doar cu ai mei. Concluzionând acest periplu al minţii bolnave: nu o să ştiu niciodată ce vreau de la viaţă.

Am schimbat 3 facultăţi. Slavă Cerului una am încheiat-o şi am şi profesat în domeniu. Dar nu, nu mă opresc şi o iau de la capăt căutând habar nu am ce în creaţia filmică. Parcă-s un fel de Bucurenci, dar cu sâni. Şi acum o să daţi cu pietre că mă compar eu cu el. Uatever. Nu-mi pasă.

Unde rămăsesem? … creaţia filmică. Uneori râd singură cu gândul că la 30 de ani mă apuc de medicină din spiritul ăsta justiţiar, din nevoia de a salva şi a fi un fel de Dumnezeu mai mic şi mai limitat în puteri. N-o s-o fac. Am decis să mă car din ţară o vreme. Caut burse de studiu şi în anul III visez să-mi iau zborul. Cu ambiţia de acum, care tinde spre marele zero, nu ajung nici până în Dristor, dar omul este liber să spere şi să viseze.

Şi ajung de la ce am pornit (în capul meu) şi anume: libertate. Dacă acum o vreme băgam mâna în foc că ştiu ce-i aia, azi mă trezesc prinsă în lanţuri, constrângeri, compromisuri sociale, convenţii şi normal… moralitate prea multă într-un trup prea pasional.

Dualitatea asta între rebeliune şi conservatorism mă dă gata. Pe bune. Aş vrea să-mi găsesc calea: desfrâu sau (care dracu e antonimul la desfrâu?) sobrietate? Aţi observat că sobru seamănă cu sober din engleză. Aşa o mică constatare absurdă a la Evergreen cea incapabilă să poarte o conversaţie sau monolog până la capăt cu un sens.

Am chef sa ma pup.

>,<