Există o serie de întrebări existenţiale pe care un om, în decursul vieţii, o pune. Ferice de cei ce nu întreabă. Aceste întrebări au, de obicei, niciun răspuns. Omul acela rămîne cu “promisiunea” că odată şi-odată le va găsi. Dar trebuie să le găsească de unul singur, mai cu seamă să privească în propriul suflet şi să-şi răspundă prin prisma lui.
Una simplă: sunt fericit(ă)?
În primul rînd va trebui să definească acest termen. Acest fenomen la care nutrim cu toţii. După aia trebuie să aibă acel curaj spre nebunie să-şi spună sincer dacă e da au ba. Curajul asumării unei situaţii. Curajul de a lua o decizie în urma găsirii răspunsului. Acest răspuns trebuie dat în starea lui pură. Ar trebui să ne distanţăm de tot ce ne înconjoară şi să ne raportăm la noi înşine. Cea mai aprigă îndoială este aceea că momentul deciziei să nu fie doar un moment neprielnic. Şi dacă propriul suflet se înşală? Şi descoperim acest lucru abia după ce am început să construim altceva?
Intervine frica de nou. Oamenii îşi schimbă viaţa, uneori la nivel celular, atunci cînd găsesc un răspuns.
Nu am absolut nicio concluzie. E o constatare a unor situaţii aproape aberante şi absurde.
De ce nu există un Cineva căruia să-i adresăm întrebările şi care să ne răspundă. Da, pentru că nu am mai avea libertatea alegerii? Şi de ce această libertate mă constrînge totodată?
9 Comments
arrowsmaker
2 April, 2010 at 12:52 pmTu te intrebi simplu daca esti fericita.
Eu te intreb simplu daca ai fost vreodata.
De ce nu exista un Cineva?! Te-ai gandit vreodata la cat de putine raspunsuri ar avea pentru tine in comparatie cu cele care se afla in tine?
Mi
31 March, 2010 at 12:36 pmeu cred ca traim pentru a descoperi. daca am avea impresia ca am primit raspunsuri,am descoperi alte intrebari pentru alte ipotetice raspunsuri. sa nu existe raspunsuri ? e greu de acceptat. tensiunea asta a incertitudinii ne intretine. sa fim constienti ca entropia este provizorie de la nivel celular ;)
rebelu
31 March, 2010 at 8:20 amio nu-mi pun intrebari. ma multumesc sa le traiesc.
evergreenstory
31 March, 2010 at 7:22 am@ Zici bine Angela
@ Ana – eh, vezi. Mi-ai zis acelasi lucru care pare din carti…
@ Rodica – asta ma bucura
@ 9vieti – mda. putem extrapola…
@ virtualkid – nu-mi place sa fiu constransa…
angela
30 March, 2010 at 10:24 pmNu esti fericit atunci cand te intrebi daca esti fericit sau nu.
Mi s-a intamplat sa fiu intr-o gara, intr-o seara oarecare, decojind o portocala, si sa constat, brusc, cat de fericita sunt.
Nu in momentele cruciale suntem fericiti. Zic eu, cu mintea mea. :)
Ana
30 March, 2010 at 8:21 pmNu are rost să încerci să defineşti în cuvinte fericirea sau vreun alt sentiment pentru că vorbele nu sunt decât un cod prin care comunicăm, nu prin care simţim. Dacă vrei mai mult pentru tine ai libertatea să cauţi, să rişti şi să… câştigi. Semnele de întrebare nu sunt decât cârlige cu care ne agăţăm de trecut. Răspunsul e la tine!
Rodica
30 March, 2010 at 7:49 pmPt mine exista Cineva…
9vieti
30 March, 2010 at 6:52 pmliberul arbitru inseamna si ca poti sa alegi ca acesta libertate sa te constranga sau sa te elibereze.
VirtualKid
30 March, 2010 at 5:06 pmpentru ca iti place sa te simti constransa.
poate doar asta te potenteaza!