*din categoria ciorne (ianuarie 2011)
Am observat că relațiile dintre oameni sunt cam așa:
Frenezie și iubire sufocantă la început. Preaslăvirea. Perioada de asimilare a informațiilor despre celălalt. O perioadă de liniște și bine. Cunoașterea. Ajunsul în vârf (wow, rău de înălțime, wtf? cei doi se țin în echilibru și le iese perfect) și… declinul care vine deodată cu moartea pasiunii.
Paaaaaaac, relația se scurge ca un muc apos în miez de iarnă până face poc pe trotuarul care lucește înghețat. Adiiiii-io, cântau niște tineri acum o vreme, visul frumos s-a terminat.
N-ai cum să oprești această evoluție (care paradoxal presupune o involuție) firească. Pentru că așa suntem construiți. Aș vrea să mă prind care-i șpilul pentru că m-am săturat să tot atârn și să mă bată vântul agățată de nasul vreunuia/vreuneia care mă șterge din instinct. Nu, asta nu înseamnă că eu reprezint o relație (deși mi-ar plăcea să am drepturi depline), ci am făcut o analogie.
Intermezzo – instrumental (poate sax)
În momentul în care doi oameni trec prin perioade dificile, cu siguranță au nevoie de ajutor.
Nu știu cine ierarhizează și cine știe câtă nevoie au ei, dar de obicei alegerea e simplă și bazată pe următorul criteriu: ai tendința să te duci spre cel care e mai evident în suferință. Celălalt care plânge în el și râde mecanic în exterior se descurcă, are curul tare, și-a mai luat-o. Celălalt care se târăște pe asfalt și-și smulge hainele e mai slab, deci are nevoie de alinare mai multă.
Aș vrea să știu cum să fac să nu-mi pierd entuziasmul pentru oameni și nici ei pentru mine.
Aș vrea să știu care e rețeta succesului în relațiile dintre noi? Una universal valabilă pe care s-o aplic. Pentru că m-am săturat să privesc înapoi și să văd că totul e ok și să mă uit acum în jurul meu și să observ că, de fapt, nu e. Deci și ok-ul ăla a fost o iluzie.
Un uom zice că, de la un punct, reușesc să le vad numai defectele și uit complet că mi-au plăcut chestii. Dar eu dau replica: ce fac atunci când defectele devin mai grele decât orice chestie care mi-a plăcut vreodată?
Cred că devin moralistă. Și demonstrativă. Ca babele alea care dau sfaturi de căcat. Știți ce? Eu nu fac nimic din ce-mi propun pentru că aici sunt analitică și pot să tai și spânzur. În realitate sunt o fricoasă, care preferă să se lase călcată pe cap decât să piardă oamenii. Și dacă-i lasă să plece sau le dă cu flit, înseamnă că are curul plin de bășici de la câte șuturi și-a luat.
PARTEA II (poate vioară)
Mă gândeam că doi oameni se împacă doar dacă vin cu variante upgradate. De fapt același uom se gândea, eu doar râdeam la imaginea variantei mele upgradate. Funcționează treaba cu împăcarea?
Voi să-mi spuneți… că eu alerg în cerc și mă împiedic de propriile-mi capcane.
Aș vrea să mă contraziceți. Să dați cu teoriile mele de pământ. Să mă călcați pe cap. Să-mi arătați cu exemple că nu e adevărat. Că există veșnicie, doar că nu mi s-a întâmplat mie. Aș vrea asta, pe bune!
Am revăzut 500 days of summer. Eu sunt și el și ea.
HugsLovePeace
>.<
32 Comments
zanabunarau
19 March, 2011 at 6:56 pmEu nu te contrazic, din păcate. Oricâtă încredere ai avea în upgradare, bug-urile rămân. Nu știu să fie altfel…
Evergreen
3 March, 2011 at 7:37 amprimesc. multumesc la fel.
Elza
3 March, 2011 at 7:33 amo leapsa primesti? :)
o primavara happy iti doresc!
fibber
2 March, 2011 at 8:58 pmeu nu stiu nimic.
tu sti ce esti.
si daca nu sti.
gasesti tu ceva.
din taste.
Evergreen
2 March, 2011 at 8:00 pmM – adica sa vad filmul? L-am vazut…
Fibber – de unde știi tu că nu-s?
M
2 March, 2011 at 5:21 am[youtube http://www.youtube.com/watch?v=5jaI1XOB-bs&w=640&h=390%5D
fibber
2 March, 2011 at 12:03 amsa spui, sa taci, sa spui,
ce contradictie, de factor mut,
mai bine scri, si ce-o iesi.
de parca ar conta…..
haotic sens lasat pe taste,
infrigurat, indurerat, pustiu
in mintea-ti ravasita
de sens ne sens.
te risipesti usor
si dai din suflet tot,
lasand vampirii, dragi dealfel,
sa suga, sa se adape
din tine, sa te scurga.
sa taci, sa taci, sa taci,
biet pergament de taste.
fibber
1 March, 2011 at 11:20 pmai terminat berea?
nu te mai ruga la mdezei ca nu-s
costin comba
1 March, 2011 at 1:40 pmAzi femeile conduc lumea, sunt centrul pământului. Azi femeile sunt mai frumoase decât ieri. Şi asta se repetă în fiecare zi. La fel vom zice şi mâine şi peste mulţi ani la fel.
Să zâmbeşti mereu.
mastic
28 February, 2011 at 7:40 pmNu stiu sa fim in competitie pentru ceva, la ce te referi?
Evergreen
28 February, 2011 at 6:07 pmHei Claudia, Hugs!
Mastic – esti cumva in competitie cu mine?
mastic
28 February, 2011 at 12:57 pmTocmai asta am spus, ca nu conteaza puncte de vedere aditionale, si nu ma refer la persoana ta propriu-zis, ci la practici de valorificare a informatiei. Gresite, sau nu.
Nu am vazut filmul si nici nu il voi vedea, spre deosebire de tine care crezi ca Plesu merita citit pentru ca un fragment din inestimabilele dumnealui spuse te poate pacali atat de usor.
claudiab86
28 February, 2011 at 12:33 pmApropo de omul perfect (sau barbatul perfect, ca in imaginea din post – haioasa a naibii, btw) – cred ca stii si tu ca asa ceva nu exista. Nici noi nu suntem perfecte, asa ca degeaba asteptam perfectiune din partea altora.
Dar ceea ce pot sa confirm, ceea ce a spus si Pisica Roz – ceea ce cauti va intra in viata ta atunci cand nu cauti, atunci cand te astepti mai putin. Ceea ce merita (sau persoana care merita, mai bine zis), apare cand nu cauti. True story :)
Fruntea sus, nothing is hopeless in this world. Asta imi tot repet si eu de vreun an si ceva de fiecare data cand mai primesc un sut in fund (desi e cam tabacit si al meu deja, saracul).
Iar in legatura cu 500 Days of Summer, si eu sunt el si ea (am o suspiciune ca asta era si intentia filmului – sa prezinte un el care ar putea fi o ea si o ea care e mai mult ca un el).
Evergreen
28 February, 2011 at 7:59 ammastic – comentariul tau imi confirma ca nu ai vazut filmul, deci ca tragi concluzii pur si simplu. Nu am zis ca sunt el si ea din punct de vedere sexual (si oricum, fiecare om are ying si yang, estrogen si testosteron bla bla)… in fine.
mastic
28 February, 2011 at 12:01 amLa amanuntul cu eu sunt si el si ea ai intrat automat pe lista specialistilor, desi semne mai erau probabil, pentru cine se pricepe sa le gaseasca. Un copywriter va transforma aceste fire de informatie in ceva pretios, iar statisticienii vor livra politicienilor noutati dupa aceesi metoda prin care au imaginat procentul de 20% al populatiei cu practici homosexuale pe meleagurile patrie sau, ultima gogoasa de pe fir, cresterea economica de 0.1 la suta.
fibber
27 February, 2011 at 2:58 pm: )
Evergreen
27 February, 2011 at 2:51 pmfibber – ok.
fibber
27 February, 2011 at 2:36 pmera o vorba. off imi scapa. cu zapacitu’. daaa.
“daca nu reusesti sa-i convingi, zapaceste-i”
nu are nici o legatura cu discutia, dar e amuzanta.
fibber
27 February, 2011 at 2:31 pmti-am spus mai sus: ” incearca cu gandurile, fara cuvinte. direct cum iti vine, fara poleiala.”
sau tu citesti doar inceputu’ si sfarsitu’
Evergreen
27 February, 2011 at 2:26 pmSpune-mi provocarea, apoi o sa vad daca accept. M-ai zapacit cu esenta ta.
fibber
27 February, 2011 at 2:24 pmse intampla….si e asa frumos. nu in filme, nu in vise ci in viata reala.
ganduri si pietre. sa te provoc? hai sa. ai un post in care iti spui sapte secrete “Confesiuni la veioza cu bec roșu”. incearca cu gandurile, fara cuvinte. direct cum iti vine, fara poleiala.
brr, deja imi e frica pentru tine. mai bine nu accepta provocarea. nici macar eu care sunt doar o “minciuna” nu as face asta.
p.s. iar sari peste esenta
Evergreen
27 February, 2011 at 1:39 pmFibber – ce simplu -lasa sa se intample-
sa se intample, zic! nu cred ca exista nimeni care poate face asta, așa pur și simplu. nu vei fi bătut cu nicio piatră
Da, o fac cel mai bine cu public.
fibber
27 February, 2011 at 1:06 pmtipa, tipa, tipa cat vrei pereno!
o faci doar aici.
o introvertita extrovertita.
aduni in tine apoi vi si respiri.
ai si public. pe alese.
sfaturi, incurajari, pupici.
tu tai si spanzuri.
incepe cu frica ta.
arunca teoriile.
lasa se se intample.
pur si simplu.
sunt doar cuvinte,
in ganduri sunt prea acid,
si probabil voi fi batut cu pietre.
Evergreen
27 February, 2011 at 11:36 amRainyyyyy – :*:*:* Bine ai revenit! Sper si eu
Rainy
27 February, 2011 at 11:20 amOMG! Partea cu mucul apos este de senzatie!
Eu am ajuns deja la o treapta superioara despre care nu ma pot pronunta cat e de superioara, deci am trecut de treaba cu asfaltul! Cred. Sper! :)
Evergreen
27 February, 2011 at 10:00 amUnfinished – mie-mi plac nuantele, dar depind de foarte multe alte elemente. e greu de gasit balanta intre realitate si proiectia mintii, dar ajungem si acolo incat sa devina parte din noi si nu full time job. trebe sa fie usor.
unfinished sympathy
27 February, 2011 at 9:58 amdar e f. bine sa-ti pierzi mintile!nu e bine sa te trezesti apoi si sa spui ca n-a meritat.asa cazi in cealalta extrema, adica exact capcanele pe care ti le intinzi singura… si eu tind sa exagerez si sa vad lumea doar in alb si negru, dar incerc sa ma controlez (ceea ce e full-time job uneori chiar cu ore suplimentare:)
Evergreen
27 February, 2011 at 9:39 amPisicoooo – ce bine zici! Multumesc :)
Pisica Roz
27 February, 2011 at 9:38 amSa stii ca ceea ce cauti exista. Dar cu cat cauti mai mult, cu atat ii vei gasi defecte. Va veni cand nu te-astepti. Asa se intampla de fiecare data. Va depinde de tine s-o recunosti…
Evergreen
27 February, 2011 at 8:52 amL. – am sa caut cartea. nu vreau sa fiu “buna” doar de bratul cuiva, vreau sa-mi fie bine si asa… singura.
Unfinished – mda, eu imi cam pierd mintile cand gasesc un om…
unfinished sympathy
27 February, 2011 at 8:42 amasa cum ai spus, daca idealizezi pe cineva de la bun inceput,sigur se termina cu o dezamagire.cel mai greu e -cred- sa-l vezi pe celalalt si realist, nu doar prin prisma sentimentelor tale fata de el.atunci iti dai seama daca sentimentele tale sunt compatibile cu realitatea.nu e un sfat,doar ceva care mi s-a intamplat si intr-un fel se potriveste cu gandurile tale din articol:)
L.
27 February, 2011 at 5:15 amEsti cinica pt. ca suferi ALONE…in momentele cand erati fericiti vorbeai despre tine and your ex in perspectiva unui viitor caruia ii apartineati amandoi…era de ajuns sa vedeti pe strada o pereche de batranei,ca sa devii sentimentala si optimista….inteleg suferinta ta, dar stiu ca intr-o buna zi, viata te va rasplati pe masura sufletului tau bun! PS:Iti recomand cartea”Despre frumusetea uitata a vietii”:”„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.“(Andrei Plesu)