Ca-n viață, ca-n filme

Despre cum a murit Paca

Pe 25 iunie in jur de 13:45 un medic si-o asistenta de la Crystal Vet il resuscitau pe Paca sub ochii mei. Stiam undeva in fundul creierului ca nu isi va mai reveni, insa urlam universului sa faca o minune. N-a facut. Paca a murit la un metru de mine, fara ca eu sa pot face nimic. In cateva clipe viata mea s-a schimbat radical.

Am vrut sa scriu o postare furioasa impotriva tuturor medicilor veterinari impostori si lipsitit de empatie din cauza carora ne mor animalele. Am vrut sa fac plangere la Colegiul Medicilor Veterinari, sa fac circ, sa daram un sistem corupt plin de oameni nepregatiti care nu ar trebui sa profeseze. Am auzit o groaza de povesti de la oameni daramati de neglijenta medicilor si-am simtit ca mor inauntru. Atata neputinta n-am mai simtit demult.

Ma chinui de zile bune sa ma adun sa scriu asta. Intre timp am renuntat la marele razboi. Nu pot sa schimb tara asta, dar pot sa scriu aici tot ce stiu si tot ce s-a intamplat de anul trecut din iunie de cand l-am luat si pana l-am pierdut. Si poate daca mai exista oameni cu animale cu un singur plaman si probleme cardiace, pot evita o tragedie.

L-am luat pe Pacanele zis Paca in 2018 in iunie de la aceeasi persoana (salvatoare de pisici) de la care l-am luat pe Barby. A fost efectiv dragoste la prima vedere, desi era pricajit si cu un ochi infectat. L-am luat mai mult pentru Barbut, ca sa nu stea singur, dar a devenit ‘preferatul’ casei pentru ca era bolnav si sensibil.

Initial am crezut ca a avut infectie la un plaman si l-a pierdut, ulterior am aflat ca asa s-a nascut. Odata cu boala de plaman a venit si o problema cardiaca. Asa ca Paca a inceput tratament si regim alimentar ca sa imbatraneasca alaturi de noi. Si eu cu gandul asta am pornit la drum.

Paca cel mic

Paca a fost un motan grozav! Era lipicios de orice om si statea calare pe tine sa-l iubesti. Mi-a facut fiecare zi mai frumoasa. Era special si cine l-a cunosct stie despre ce vorbesc. Se juca incontinuu de trebuia sa-l oprim noi pentru ca nu mai putea respira. Se catara pe usi ca sa ajunga la noi, iar daca lucram de acasa lucram cu el in brate.

Iar Barby dupa cateva saptamani de separare si ‘imprietenire’ a invatat sa aiba grija de el si sa-l accepte. Si asa am pornit la drum noi patru ca o familie completa cu doi motani extraordinari.

De-a lungul timpului am fost cu el la veterinar destul de des. A avut toate vaccinurile la zi. In octombrie 2018 am inceput tratamentul cu Egilok (intai un sfert, apoi jumate) dimineata si seara si Prednison (intai un sfert, apoi jumate). Mancare avea voie doar Royal Canin Renal (fara sare), Cardiac de la Vet Life sau mancare Veterinary Diet din gama Royal Canin plus ce mai fura de la noi din farfurii. Lua periodic vitamine pentru blana si uneori ulei de somon. Respira mai greu (se vedea prin blana) si stea mai ciudat din cauza malformatiei, dar in rest, era o pisica absolut normala si energica.

Din iunie 2018 si pana in iunie 2019 Paca a tot fost la radiografii, cardiolog si medic si stia toata lumea problema lui. Am mers la cardiolog o data la cateva luni ca sa ma asigur ca e OK si era totul in parametri. Nu era o pisica sanatoasa, dar nu era o pisica bolnava. Abia dupa ce a murit am aflat cat era de grava situatia, dar pana atunci niciun medic nu m-a avertizat sau nu mi-a recomandat sa fiu si mai atenta cu el.

In ianuarie l-am castrat. Inainte de eveniment am primit OK de la medicul cardiolog. Nu l-am putut castra cand am stabilit data cu veterinarul pentru ca erau amandoi motanii raciti. Asa ca i-am dat antibiotic si l-am castrat saptamana urmatoare. Medicul cardiolog mi-a dat un supliment pentru inima lui ca sa fim sigur ca rezista operatiei. Trebuia sa dureze 30 de minute si a durat o ora. A fost cea mai lunga ora, am plans panicata ca a murit si nu ma mai suna aia de frica. Dar nu se intamplase asa. Paca era super puternic, supravietuise interventiei.

Am spus treaba asta cu raceala pentru ca nici atunci veterinarul nu mi-a spus ca orice raceala ii poate fi fatala, cu toate pastilele lui cu tot. Nu mi-a spus ca Prednisonul scade imunitatea si ca el nu are voie sa stea in curent, nu are voie sa stea in fum de tigara sau pe langa spray-uri de casa. Iar eu nu am stiut si nici nu am avut intuitia sa ma informez mai mult. Cumva si relaxarea medicilor m-a linistit…

Pe 14 iunie 2019 Andrei l-a adus acasa pe Petrica. Un pui de pisica bolnav, mucos, plin de purici. L-a gasit la un atelier mecanic unde cel mai probabil ar fi murit. Inainte sa-l aduca acasa, a mers cu Petrica la acelasi cabinet veterinar la care mergeam de un an. Acolo i-au dat o pastila pentru deparazitat si cam atat, urmand sa vedem cum se simte.

Desi i-am tinut separati, pana la urma au intrat in contact. Ulterior, dupa ce a murit Paca, am aflat ca raceala lui Petrica a fost de fapt o traheobronsita grava pe care am tratat-o foare greu cu 3 tipuri de antibiotic, timp de 17 zile. Raceala aceea i-a fost fatala lui Paca, el avand doar un singur plaman. Si poate sunt eu nebuna, dar niciunul dintre cei doi medici veterinari nu s-a gandit ca ar putea sa fie grav. Iar eu, stiind ca ultima data cand a avut raceala i-am dat antibiotic si a fost totul bine, nu m-am gandit ca poate sa fie serioasa situatia. Desi ar fi trebuit.

Intre timp ii gasisem familia lui Petrica in Viena. Asteptam sa ii terminam tratamentul cu antibiotic, sa-l vaccinam, microcipam si sa-l trimitem la noua lui casa. Doar ca viata nu a fost de acord cu planurile noastre.

Am fost plecati din Bucuresti in weekendul 21-23 iunie, timp in care a venit Frau Miau sa ii hraneasca si sa ii verifice. Totul a fost OK, poze, filmulete, o familie fericita.

Am ajuns pe 23 dupa-amiaza si Paca nu parea bine. Am pus mana pe el si mi s-a parut ca are febra. I-am luat temperatura si avea 39.9. Am citit una-alta pe net si desi am zis ca mai asteptam o ora sa vedem daca isi revine, am plecat in 30 de minute la Crystal Vet – clinica deschisa non-stop.

Am asteptat cam doua ore jumatate pana am intrat. I-au luat sange si i-au facut o injectie ca sa-i scada febra. La cabinet am fost cu toate analizele lui, povestea cu plamanul si cu povestea lui Petrica. Analizele la sange au iesit OK (nu avea nicio infectie in corp), l-a ascultat la plamani, totul OK. Medicul ne-a spus sa-l monitorizam si sa ne intoarcem intr-o ora. La 22:30 am fost inapoi. Paca era vioi, nu mai avea febra. Isi revenise.

A doua zi dimineata a mancat. Era bine-sanatos cand am plecat la birou. La 16:30 – 17:00 m-am intors acasa, ceva nu-mi dadea pace. L-am gasit respirand foarte greu in cusca lui. M-am urcat in taxi si-am plecat inapoi la Crystal Vet unde am gasit alt medic. I-am povestit din nou toata istoria, l-a ascultat, s-a uitat la analize… a spus ca respira greu de la caldura si de la starea lui. Eu i-am spus ca mi se pare ca se sufoca. I-a facut o injectie pentru febra si mi-a spus sa ii fac racoare si sa il las in pace.

Zis si facut. Am ajuns acasa si i-am facut racoare. Dar Paca era din ce in ce mai rau. Am zis ca sunt eu nebuna si exagerez. El abia respira. Am sunat la cabinet si le-am zis ca eu cred ca se sufoca. Mi-au zis sa merg repede inapoi cu el, dar apoi s-a calmat. Am decis sa mai astept sa isi faca injectia-minune efectul si sa isi revina sa nu-l mai chinui pe drumuri.

Pe la ora 22:00 m-am intors la cabinet. Am stat iar la usa, desi el se sufoca si era mai rau. Nu mancase, nu bause, doar zacuse. Medicul de pe tura de noapte s-a uitat la el, l-a evaluat si mi-a zis ca situatia e foarte grava. Ar putea sa se sufoce oricand. M-a intrebat ceva de o operatie. Eu eram varza in cap, nu pricepeam. La 17:00 era OK, acum e grav. Apoi mi l-a dat inapoi in brate sa merg acasa si sa ma intorc a doua zi, marti, tot pe la 17:00 cand se termina efectul injectiei. Am zis ca daca nu-l opreste la monitorizare nu e asa grav, poate a zis ea asa. Nu puteam sa inteleg toata situatia.

Luni noaptea a dormit cu mine. Impropriu spus ca l-am pazit si el s-a chinuit sa respire. Poate va intrebati de ce am fost atat de imbecila si nu am mers la alt cabinet. Nu stiu sa raspund. Pur si simplu nu mi-am imaginat ca e asa grav. Am zis ca acolo i-au facut analize, au fisa lui, e o clinica non-stop… n-o sa-l lase sa moara.

A doua zi era mai rau asa ca am sunat la cabinet s-o caut pe doctorita de duminica, ea parea ca stie cel mai bine ce si cum. Am ajuns inapoi la Crystal Vet. Doctorita a fost surprinsa sa-l vada in starea aia. L-a luat la radiografie si cand au coborat cu el au alergat sa-l bage la oxigenare. Atunci m-am speriat. Nu-mi amintesc foarte multe pentru ca eram haos. Mi-a zis ca situatia e foarte grava. Ca vrea sa-l tina la monitorizare. Ca DACA scapa de episod… eu nu intelegeam mare lucru pentru ca duminica a fost OK, ieri era OK-ish si azi nu. Am retinut emfizem pulmonar. Mi-a spus ca ar vrea sa ii faca si punctie abdominala. Am zis OK, orice e nevoie.

Dupa punctie au coborat cu el si ea tot incerca sa imi spuna ca e nasoala situatia, ca nu intelege cum a rezistat pana acum la cum arata plamanul acolo, ca e totul negru… eu ii tot spuneam ca am fost si ieri si nu era asa nasol, ca nu intelg de ce nu mi-a spus nimeni, cum am ajuns aici…

Cat mi-a dat sa semnez acte Paca a inceput sa se sufoce. Nu stiu daca de panica sau s-a panicat pentru ca se sufoca. Am franturi de imagini. Cu el vanat pe masa si eu cu tubul de oxigen in nasul lui. I-au facut un calmant. L-au intubat. L-au resuscitat. Masaj cardiac. Injectii peste injectii.
Nu si-a mai revenit. Nimic. NIMIC. Il pierdusem in 48 de ore.

In certificatul de deces spune ca a facut stop respirator de la emfizemul pulmonar. Eu cred ca murit de la neglijenta. Nu din vina Crystal Vet, ci o vina comuna. L-am sunat pe cardiolog sa ii spun ca a murit si mi-a spus ca e o boala rara, ca el era foarte sensibil si orice raceala putea sa ii fie fatala. Super, cam tarziu… Pe medicul veterinar care l-a ingrijit de mic si la care am fost si cu Petrica nu am putut sa il sun pentru ca cel mai probabil l-as fi acuzat de nepasare si stiu ca intentia lui n-a fost rea, e un om bun, doar ca ar fi facut diferenta sa puna si varianta asta pe masa.

Am trimis doua mailuri la clinica Crystal Vet. M-a sunat doctorita. A recunoscut ca cei doi medici au fost sanctionati si ca nu au luat cele mai bune decizii. Mi-a explicat inca o data ce inseamna emfizem pulmonar (desi citisem si eu mult dupa) si ca cel mai probabil nu putea fi salvat, ca pisicile se ascund pana e prea tarziu, ca ce avea el era foarte rar si nu exista studii de specialitate. Si daca ar fi scapat ca prin minune, ar fi fost un chin.

Accept asta.

CE NU POT SA ACCEPT este ca stiau toti situatia lui. Si ca nimeni nu s-a gandit sa ma trimita la o radiografie cu el sau sa imi spuna ca existe sanse sa se transforme intr-o tragedie. Iar eu nu m-am gandit ca salvandu-l pe Petri il condam pe Paca. CE NU POT SA ACCEPT este ca s-a chinuit de luni dupa-amiaza pana marti cand a murit. S-a chinuit sa respire. S-a chinuit sa traiasca. Ar fi putut fi salvat, daca medicii ar fi fost mai atenti.

Asa ca, daca aveti un animal cu un singur plaman si va ganditi sa mai salvati un animal care pare racit, aveti mare grija. Oricat de separati i-ati tine, e un virus si se ia. Animalul cu un singur plaman trebuie monitorizat, dus la radiografie, poate pus pe tratament preventiv. Nu stiu exact, dar aveti grija, iar daca medicii par relaxati puneti intrebari, cereti voi mai multe investigatii din timp. Eu am fost ‘oarba’ si nu am cerut.

L-am pierdut pe Paca pe 25 iunie in jurul orei 13:45. Era parte din familie si fara sa exagerez, sufletul meu. Avea 600 de grame cand l-am luat. Bolnav, pricajit, dar afectuos si frumos tare. L-am crescut cu grija si uneori panica sa nu pateasca ceva, l-am pazit cand a fost bolnav, l-am iubit ca pe ochii din cap. Am fost atenta sa indeplinesc toate cerintele medicilor ca sa imbatranim impreuna, iar el prin toate ciudateniile lui amuzante mi-a facut fiecare zi mai frumoasa.

O parte din mine a ramas acolo, blocata in ziua aia, cu el mieunand speriat si eu neputincioasa rugand universul sa faca o minune. Cu el in cusca in drum spre vet uitandu-se speriat la mine cu ochii lui albastri ca cerul. Cu el abia respirand venind sa-mi toarca in brate. Cu el mort pe masa.

Nu am stiut pana atunci ce inseamna sa pierzi un animal. Si oricat mi-ar fi spus cei din jur, nu puteam sa pricep ca exista o asemenea durere care sa te rupa pe genunchi. Durere si sentiment de vinovatie, furie, disperare si un gol imens. As fi vrut sa stiu toate informatiile sa evit totul.

Am trimis doua mailuri cu solicitare de informatii catre Crystal Vet. Intrase in spam raspunsul lor. Las aici si conversatia.

Buna ziua,
Ieri a murit la dvs la clinica Iancului 118 un motan de pe nume Pacanele. Si va scriu acest email pentru ca am nevoie sa stiu si sa inteleg mai multe informatii pe care le solicit mai jos.
Duminica am venit cu motanul la clinica pentru ca avea febra peste 39.5. Am explicat medicilor (dupa doua ore si ceva de asteptare) ca el s-a nascut fara un plaman, e cardiac, ia tratament cu prednison si egilok si ca am adus saptamana trecuta un pui de pisica racit. Au spus ca probabil a capatat si el o raceala. A mai fost racit anul trecut inainte de sterilizare, insa a luat antibiotic si totul a fost OK. 

Doamna doctor i-a facut analize de sange, o injectie, i-a scazut febra. Ne-am intors intr-o ora si ceva si se simtea bine. Luni dimineata a mancat OK, a fost energic. 
Cand m-am intors la 16:30 inapoi acasa l-am gasit in cusca lui cu probleme de respiratie, asa ca am venit in graba la dvs unde a fost consultat de domnul doctor Andrei (nu mai retin numele de familie).
Domnului doctor i-am spus ca pare ca se sufoca si ca ceva nu e ok. L-a consultat, i-a facut o injectie sa ii scada temperatura si l-a trimis acasa. Mi-a spus sa ii fac racoare, ceea ce am facut. Acasa am asteptat sa isi revina ca duminica, insa situatia s-a inrautatit. Am sunat la clinica si mi-au spus sa vin cu el, insa intre timp s-a calmat si am crezut ca isi revine – nu il mai stresez pe drumuri. Nu si-a revenit, asa ca am venit seara iar.
Doamna doctor de pe tura i-a luat temperatura, s-a uitat pe analize si mi-a spus ca este grava situatia. ATAT. Nu i-a facut investigatii amanuntite, mi-a zis ca s-ar putea sa se sufoce si ca e o cheste de secunde. Nu stiu daca nu i-a facut investigatii amanuntite pentru ca erau o groaza de oameni in asteptare, iar ea era singura sau pentru ca stia ca o sa moara, dar cred ca nu s-a procedat corect. Mi-a spus sa revin marti la 17:00 dupa ce i-a trecut efectul injectiei/ 
Luni noaptea s-a chinuit sa respire. Nu a mancat, nu a baut nimic, asa ca marti m-am intors cu el la doamna doctor Debi, pentru ca ea mi s-a parut ca a fost cea mai implicata dintre toti. I-a facut repede o radiografie si in urma rezultatului l-a bagat la oxigenare. Din pacate, de acolo lucrurile s-au degradat foarte rapid pana cand Pacanele a decedat. Avea doar un an si cateva luni. 

Asa ca as vrea sa stiu:– daca i se facea radiografie de luni cand am venit cu el la medic, avea mai multe sanse sa supravietuiasca? de ce domnul doctor nu a vrut sa ii facem mai multe investigatii in conditiile in care i-am spus ca se sufoca?
– daca i se faceau investigatii luni seara cand am venit a doua oara cu aceleasi probleme, avea mai multe sanse sa supravietuiasca? de ce doamna doctor mi-a spus ca e grav, dar nu a facut nimic pentru el?

– daca doamna doctor de luni seara stia ca nu mai are sanse, de ce nu l-a tinut sub observatie sau de ce nu a facut ceva ca sa nu se mai chinuie o noapte intreaga?
Am cautat sa citesc despre emfizem pulmonar? Doamna doctor a incercat sa-mi explice, insa nu am reusit sa retin nimic. De cat timp avea? Ultima ecografie la inima a fost in aprilie 2019 si totul era ok. S-a declansat odata cu viroza?
Recomandari:
– angajati mai multi medici
– e anormal la urgente sa asteptam cate doua ore- angajati mai multi medici ca asa poate ar fi avut timp si energie sa faca mai multe investigatii.
Va scriu asta ca pe viitor daca mai intalniti astfel de cazuri poate sunt de ajutor informatiile si nu mai mor pisicii pe masa.

Buna ziua,
Revin cu 
cererea trimisa in data de 26 iunie si solicit o investigatie legata de decesul motanului Pacanele. As dori sa primesc cat mai curand raspuns la urmatoarele intrebari:

– daca faceam radiografie de duminica puteam evita dezvoltarea emfizemului pulmonar? starea sanatatii motanului, precum si tratamentul pe care-l facea au fost transmise catre medici 

– daca medicul de luni dupa-amiaza ar fi facut mai multe investigatii si am fi aflat ca e in stadiu critic inca de atunci, ar fi avut mai multe sanse sa supravietuiasca? 

– daca medicul de garda de luni seara l-ar fi oprit pentru observatie si nu m-ar fi trimis cu el acasa, fara sa ii faca nimic, ar fi avut mai multe sanse? Sau daca nu avea sanse deloc, poate ii puteam usura ultima noapte inainte de deces, cand s-a chinuit sa respire.

Consider ca Pacanele a decedat din cauza neglijentei medicilor angajati in clinica dvs si ca ar fi putut fi salvat, daca ar fi fost facute mai multe investigatii din timp. Insa, inainte de a depune o plangere la Colegiul Medicilor Veterinari, astept un raspuns de la dvs. Nu unul robotic, ci unul care sa ma treaca prin toti pasii deciziilor medicilor care l-au vazut. Vreau sa stiu ca NU SE PUTEA FACE ABSOLUT NIMIC si atunci o sa ma opresc din cautari.
Astept un raspuns pana in data de 3 iulie. In data de 4 iulie voi trimite o solicitare catre Colegiul Medicilor Veterinari pentru o ancheta.
As vrea ca moartea lui sa nu treaca neobservata si sa existe mai multa informatie despre astfel de situatii.

Pe 28 iunie raspuns de la Crystal Vet:

Buna ziua,
Ne pare nespus de rau de pierderea lui Pacanele.  Regretam ca un 
animalut atat de talar a avut ghinionul unei astfel de boli.

Emfizemul pulmonar este o afectiune incurabila datorita faptului ca se 
distruge plamanul din interior; se distrug peretii interni din plamani, 
acestia umplandu-se cu mai mult aer decat este cazul si nu se mai poate 
face schimbul de gaze, urmand privarea organismului de oxigen.

Din istoricul lui Pacanele reiese ca plamanii care mai erau functionali 
erau suprasolicitati, iar afectiunea cardiaca a contribuit si ea la 
acest eveniment nefericit.

Din pacate o data declansata afectiunea, aceasta nu se poate opri si 
medicamentele nu ofera nici un ajutor real. Oxigenoterapia poate oferi, 
uneori, o ameliorare a comfortului.

Singura investigatie elocventa intr-o astfel de afectiune este 
radiografia; ecografia cardiaca nu este concludenta in emfizemul.

Ne pare rau ca nu putem prelua pacientii in timp mai scurt. Datorita 
numarului mic de medici dispusi sa lucreze in regim de non-stop suntem 
limitati ca numar de personal; cu toate acestea ne straduim pe cat 
posibil sa compensam aceasta lipsa.

Efectuarea radiografiilor mai devreme ar fi scos la iveala mai devreme 
diagnosticul de emfizem pulmonar, dar evolutia ar fi fost in mare parte 
la fel de necrutatoare. Chiar daca prognosticul este grav, ne straduim 
mereu sa incercam tot posibilul si sa nu ne pripim in luarea unor 
decizii ireversibile.

Regretam finalul nefericit al lui Pacanele si ca nu s-a putut face mai 
mult pentru el. Vom face tot posibilul sa ne imbunatatim preluarea 
pacientilor, sa avem mai mult personal pregatit pentru efectuarea 
radiografiilor si sa marim numarul de medici pregatiti pentru situatii 
variate.


You Might Also Like

5 Comments

  • Reply
    Gabi
    19 July, 2019 at 7:34 pm

    Ma doare sufletul…Trimit multe ganduri bune

  • Reply
    Proka
    18 July, 2019 at 1:11 pm

    Am citit tot, îmi pare tare rău, Rox.

  • Reply
    Cat
    15 July, 2019 at 7:58 pm

    Pentru linistea ta, bucura-te ca ai avut un Paca langa tine si v-a oferit dragostea lui…si-a facut misiunea Paca si multumeste-i…restul sunt doat oameni si povesti

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.