Despre cum căutăm să upgradăm trecutul fără să înţelegem o iotă din el

Avem tendinţa să plecăm mai departe cu gândul că o să găsim un om mai bun ca cel avut. Şi de la început am tot urmărit calea asta şi am căutat unul mai bun ca celălalt şi ne-am tot perindat cu idei şi principii, cu comparaţii şi caracterizări până am construit prototipul omului nostru ideal îmbinat din ceilalţi.

Alegem conform pattern-ului, desi am cam dat chix. Ne ducem acolo unde presupunem ca stim, dar unde stim si ca vom esua. Nu stiu de ce facem asta… o fi in gena noastra atractia pentru autodistrugere.

Eu catre Alin: nu am drama, Aline. nu am despre ce sa scriu, parca nu simt. trebuie sa ma indragostesc de cineva care nu ma vrea
El catre mine: asta nu e drama. sa te indragostesti de cineva care te vrea si mai apoi nu te vrea. sa vezi atunci!
Eu: nu mi s-a intamplat pana acum… dupa ce se indragostesc oamenii, ma vor. mai greu pana ajung s-o faca.

Atunci cand ne place cineva incepem sa cautam automat toate lucrurile pe care le avem in comun. Muzica, numarul de cuburi de zahar in cafea, principiile despre relatii, viata si sex, ganduri legate de viitor, parfumul pe care-l foloseste. Cautam sa gasim dovezi clare ca ne potrivim. De parca potriveala ar sta in lucrurile in comun. Potriveala sta in lucrurile necompatibile pe care suntem dispusi sa le acceptam. Sta in compromisurile pe care le facem fara sa simtim nevoia sa scoatem ochii celuilalt. Sta, probabil, in a-l vedea pe celalalt intr-o lumina cat mai realista si a-l iubi neconditionat cu tot cu gesturile, glumele, tabieturile pe care le consideram stupide.

Atat de toleranta n-am fost niciodata.

E Craciun. Sunt singura la domiciliu si sunt captiva-n transa. Intr-una buna de tot. Se aprind luminitele, troneaza dulciurile la cetina tot verde-a bradului, stash-ul de bere Nenea Iancu este pregatit. Ascult muzica pe care o ascult mereu, stau in canapeaua mea si mi-e bine.

Voiam despre trecut si figura-prototip a omului iubit. Dar am pierdut sirul ideilor. Se plimba agale in rotocoale de fum. Fum menit sa-mi spele gandurile. Dorm cu ochii deschisi si nu regret nicio secunda ca nu sunt in alta parte, cu altcineva, in alt moment. Ideea e ca iubirea nu prea are tipare si ca trecutul nu face decat sa dovedeasca asta. Ca ar trebui sa ne lasam surprinsi de oameni. Ca nu toti au intentii ascunse. Si chiar daca au, asa e-n viata, nu suntem toti convinsi ca binele invinge. Voiam sa scriu despre clisee si stereotipuri, despre cum ne ratacim in cautarea celorlalti, despre cum reeditam si upgradam ce am trait, cu speranta ca de data asta ne iese sau ne iese mai bine.

Sa fim mai ingaduitori, totusi. Caram dupa noi bagaje grele. Ne atasam si nu ne lepadam de ele. Pentru ca ajungem sa le iubim pentru ce nu ne-au fost si pentru ce ne sunt.

Oameni. Oamenii gresesc. Intotdeauna.

Cu iubire,

Evergreen

foto