Confesiuni

Despre cum era să leșin la dentist, cum am ajuns la 4 luni de tratament… și despre mine, Rox Evergreen Andrei

Să le luăm pe rând, că așa-i frumos…

N-am avut chef să scriu, deși am avut ce.  Am avut altele pe cap, drumuri de făcut și încă mai sunt. Dar nu-i bai, nu mă plâng, nici măcar că mă arde soarele și că vreau să stau la umbra unui copac și să citesc.

Mi-am scos o măsea. Nu eu, ci un medic tare fain. A durat foarte puțin, cu tot cu anestezie. Este a treia măsea de minte pe care o fac plecată.

După care medicul scoate un ac din ăla din filmul ”Insula” a lui Kim ki-duk și începe să coasă. Eu belesc ochii cât cepele, dar deja răul era făcut. Să ne înțelegem, nu m-a durut, doar ața aia se plimba și mă gâdila pe buze. Dar ideea că un ac îmi penetrează gingia m-a făcut să văd blur în fața ochilor pe fondul unui atac de panică. Mi-au dat cu alcool pe la nas, cu apă pe față și mi-am revenit. N-am leșinat de tot, dar am fost pe punctul.

Masea de minte scoasaEu nu leșin. O dată am avut așa un fel de black-out, când am căzut în dinți în clasa a doua. Și mai sunt vreo două momente, dar îmi aduc aminte perfect, deci nu mi-am pierdut cunoștința de tot, ci doar așa… puțin.

Ei bine, nu-i bai. Dar săptămâna următoare merg să scot firele, atâtea câte a apucat doctorița să pună. A zis ”probabil vei fi primul pacient care leșină la scosul de fire”.

Probabil. Și să mai scot o măsea, că doar una de minte mai am. Dar o să-i zic să nu mai coasă, că mai bine nu mănânc…

Lăsând deoparte acest răsfăț al meu, Ana este un medic excepțional care într-un minut mi-a scos măseaua de minte. Celălalt medic la care am fost s-a chinuit, m-a chinuit vreme îndelungată și mi-a și făcut ceva la maxilar. De fiecare dată când mestec, păcăne, mă rog. Cică ortodont și aparat dentar. Uf.

Au trecut și 4 luni de când iau Roaccutane. Sunt bine, deși colesterolul este în tavan. Dar țin regim, încerc să mă odihnesc (atât cât se poate) și să fac sport. Mă rog, măcar să merg pe jos. Pastilele astea, pe lângă cele o mie de efecte secundare, mai dau și dureri musculare. Nu prea e plăcut să mă trezesc dimineața cu durerile astea, că o bună parte din timp merg cam greu. Dar e bine, nu mai poate dura mult și Iuliana Marcu, medicul meu dermatolog, este cu ochii pe mine. Și pe fața mea!

Fața arată bine, pielea uscată, buzele uscate. Mai e de muncă, folosesc 3 creme pe zi și caut să cumpăr Brevoxyl sau ceva pe bază de Peroxid de benzoil. Cam greu, dar mă descurc.

Săptămâna viitoare o ard în vacanță la bunici. Ah, ce bine! După care mi-s bună de muncă… să sperăm că vin ele și proiectele, nu?

În august merg în Iași. O să fiu script supervisor la un scurtmetraj. Eu îmi doresc de multă vreme să merg în Iași. Deci se împlinesc ele, dorințele. Semne. Rox. Evergreen. Andrei

Se spune că e bine să-ți canalizezi energiile spre scopuri. Eu nu am fraze concrete. Că mi-aș dori să găsesc un job care să-mi ofere și stabilitate și libertate, într-un mediu creativ, nu departe de lumea filmului, dar nici pe bază de proiect că e dificil cu plățile și cu viața. Dar ce job, habar n-am. Într-o casă de producție unde să fac, ce? Habar n-am. Dar aș ști să fac multe și ce nu știu învăț, că am creierul setat pe asta și trăiesc din provocări.

Că mi-aș dori să întâlnesc un om bun cu care să pornesc pe un singur drum. Da, ar fi frumos să se întâmple, dar am urme de îndoială-n mine și probabil că trebuie să-mi rezolv cu demonii și umbrele și abia mai apoi să apară și el. Altfel, îl dărâm, că mă știu.

Că mi-aș dori să aflu care e sursa durerii mele, cum s-o vindec și încotro să mă îndrept. Că am o bătălie în mine cu mine, car poveri adunate de la alții, mă întreb și caut aproape cu disperare răspunsurile.

Că mi-aș dori să am o liniște plăcută, o energie bună, gânduri bune, lipsa de judecăți… doar să fiu.

Eu în viață mi-s bine. Nu vreau la mare, nu vreau la munte. Nu vreau altă casă, altă familie, alți prieteni. Nu vreau alt trecut, alte iubiri. Cumva e o liniște. Dar e de scurtă durată. Că m-am antrenat vreme bună să mă sabotez.

E păcat să nu fiu un om bucuros… știu. E un chin ăsta. Ce ciudat, nu? Să avem în noi bucuria, binele… și să vrem altceva.
Ne-a indus în eroare societatea.

Nu mai tânjesc să fiu altcineva decât sunt.

Foto

 

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    INTJ
    13 July, 2013 at 5:47 pm

    hm … as spune ca omul trebuie sa goleasca mai multe cani de ceai pe parcursul vietii … desi nimeni nu e obligat s-o faca. ceaiul nu se termina niciodata …

    http://www.101zenstories.com/index.php?story=1

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.