Începusem o însemnare din aia clasic evergreen, cu dramă și tristețe. După care am dat ctrl c și delete. Dacă aș putea face așa și-n viață, tare ar fi toate mai ușoare. Deși, la cât sunt de repezită uneori, s-ar putea să șterg niște date extrem de importante și să mă trezesc într-un fel de amnezie.
În ultima perioadă, având și mai mult timp la dispoziție (că deh, sunt jobless), mi-am dat seama că nu mai am curaj. Adică, mai e ceva acolo, care e mai mult impuls decât decizie curajoasă. Făcând o paralelă între 20 și 30 de ani, din multe puncte de vedere, am găsit niște chestii foarte interesante pe care le voi exprima, da, ați ghicit, cu gif-uri.
10. Ieșitul în club
La 20 de ani ieșeai în ultima bodegă, unde era cea mai ieftină bere, deși consumai ceva înainte. Sorbeai din toate sticlele, fie că erau ale tale sau nu. Dansai pe orice, dădeai din cap, din picioare, din mâini și din părți ale corpului despre care nu știai că există. Până atunci. Eventual niște pogo. Ce ți se poate întâmpla rău? Mai mult decât un ochi vânăt sau un dinte spart? Scena era a ta. Lumea era a ta. Fuck it, clubul era la picioarele tale. Și plecai acasă cu metroul. Dormeai 5 ore și te vedeai cu gașca să povestiți ce ați făcut cu o noapte înainte.
La 30…
Te duci cu taxiul. Bei o bere și trei ape plate. Dansezi cu brațele pe lângă corp. Poate le întinzi puțin. Ți-e frig. Ți-e puțin somn. Ce e cu fumul ăsta? Ce e cu muzica asta? Aoleo, cârcel. La gât. Ce mișcări ai. Beam! Seara e a ta! Se face două. NOAPTEA. Ești uluită de rezistența asta. Și curajul să stai cu oamenii ăștia dubioși. Oare să mai bei ceva? Fuck it! Mâine te duci la sală. Știm că n-o să te duci pentru că ai ajuns la trei. NOAPTEA. Și te-ai trezit la doișpe. Mahmură.
9. Căutatul de job
La 20 chiar dacă nu știai nimic, puteai să faci orice. Mă rog, asta era impresia ta. Te duceai la un interviu și puteai să juri că prin venele tale curge sânge de războinic. Nu aveai niciun stres că nu iei interviul pentru că tu rulai fin. Aveai un curaj nebun de a nu da prea mare importanță anumitor lucruri, cum ar fi banii. La 20 știi că ai timp până la 30 să-ți găsești un super job sau să-ți deschizi un business de succes sau să-ți cumperi un iaht. Un iaht, da. Și să pleci în jurul lumii. Cu prietenii. Unde eram, da. Job. Da, deci sunt angajată?
La 30 afli că nu știi nimic. Și oricum te îndoiești de orice. Dacă nu ai avut inspirația să te specializezi într-un anume domeniu, te duci la interviu și ți-e teamă de nou, de schimbare, de domeniu, de orice, de colegul de la recepție. La întrebarea unde te vezi peste 5 ani ești blocată. Mă văd la 35 de ani. Probabil la fel de derutată ca acum… Sau pe o barcă. Cu toți prietenii. Nimeni nu înțelege referința, nu? On a boat? Nu? Too old… prea 2009.
8. Cumpărăturile
La 20 de ani aveai 20 de lei și cumpărai 15 chestii. Plus că întotdeauna erau evenimentele de genul ăsta:
La 30 ai 100 de lei și cumperi câteva chestii, din care vei găti o salată super sănătoasă pe care o vei savura în timp ce te uiți în reluare la Friends
7. Mâncarea
Da, mâncai orice, la orice oră.
Acum nu mănânci. Punct. Prințesele doar există.
6. Exercițiile
Mai știi când mergeai la sală sau la ora de sport și alergai 60 de minute? Doar așa, de încălzire? Sau când te-ai înscris la Karate și făceai 50 de flotări? Pe numărătoare?
Și azi. Când alegi să mergi la sală doar ca să nu răspunzi la telefon. Și dacă te întreabă cineva, erai la sală, mna. Banda, locul ăla unde mergi la viteza 4, ridicată la maxim 3, asculți muzică și te gândești la ce gătești mai târziu. Gen, salata aia.
5. Călătoriile
Mai știi când plecai la tine cu un rucsăcel încărcat cu alcool? Și două tricouri? Și niște șlapi și lenjerie de schimb? Când nu contau destinația, cazarea, vremea sau banii din portofel? Când doar fugeai din club cu primul tren și te trezeai în Mall în Ploiești? Era cea mai tare experiență, ever!
Azi e altfel. Azi fiecare excursie e un proces îndelungat. De la rezervat biletele de avion, citit pe forumuri despre destinație, găsit oamenii potriviți cu care să pleci… Aproape scrii testamentul, că nu se știe niciodată. Pe lângă cele 8 genți cu haine, că dacă e frig, cald, plouă sau ninge (deși e freaking iulie), mai ai o punguță cu pastile. De stomac, de gât, de durere, de arsuri, furazolidon, imodium, smecta. Din astea. Ți-ai mai plănuit o vacanță după vacanța asta, oricum…
4. Oamenii noi din viața ta
Toți oamenii erau cei mai buni prieteni. Ever!
Azi lucrurile stau altfel. Toți oamenii noi ar putea fi criminali în serie, psihopați sau prea prietenoși.
3. Răcelile, gripele și bolile, în general
Atunci n-o băgai în seamă. Tușeai, strănutai, curgeau mucii, ochii și sufletul din tine și tot ajungeai la party-ul ăla.
Azi dacă strănuți o dată:
2. Iubiții prietenelor
Atunci treceau prin toate etapele ca să-ți câștige încrederea. Era supus unor teste, verificat și abia apoi primea permisiunea să iasă cu prietena ta.
Azi la cum este piața, dacă are două mâini, două picioare și leagă două fraze, a trecut testul, nu e ca restul…
1. Relațiile
Atunci credeai c-o să rămâneți împreună toată viața
Acum profiți de fiecare moment fără nicio așteptare :)
Pam beam!
Așa e-n viață.
1 Comment
Sumarul de JOI
6 August, 2015 at 9:02 am[…] despre cum îți pierzi curajul la aproape 30 de ani […]