Secvente

Despre ziua în care m-am simțit complet abandonată

M-am tolănit în nisipul fin. Am zis că e ultima dată când deschid ochii. Refuz să mă mai ridic. Și se plimbă zmee colorate pe un cer albastru nemărginit. Dar nu-mi pasă că marea mă udă la tălpi, că strigă pescărușii să mă ridic, că delfinii dansează valsul rătăcirii. Nu-mi pasă pur și simplu pentru că sufăr ca un copil abandonat pe-o stradă cu asfalt crăpat. Pentru că mă simt stângace și inadaptată. Pentru că oriunde întorc capul oamenii dispar. Pentru că sunt beznă.

Voiam să scriu despre ziua în care m-am trezit cu lumina-n plex, dar sar calendarul. Ieri am simțit că-s rătăcită într-o lume încrâncenată. Că sistemul mă bate la fundul gol, oricât mă încumet eu să-i țin piept. Că singură mi-e dificil, că întotdeauna al doilea e dar. Ieri am simțit că mă strâng coastele și că mă sufocă neputința. Că nu merit nimic din tot ce trăiesc, dar că are un rost. Un sens in nonsens. Și am disperat în mine, vrând să dorm un somn profund și lung. Vrând să mă arunc în prima baltă și să zac acolo. Vrând să mă topească ploaia, să mă înghită eterul, să mă pierd în univers.

Ieri mi-a ars corpul
Copacii strigau la mine și vântul adia răcoros pe șira spinării

Ieri n-am vrut nimic altceva decât nimic
Azi am zâmbit
Am prins în poză un fluture care-mi dădrea târcoale
Am văzut Oslo, 31 august

M-am ridicat din nisipul fin. Nu de teama timpului trecut. Nu din teama neputinței. M-am ridicat pentru că îmi place mai mult să plutesc prin viață, decât să zac. Azi lumea a fost mai blândă cu mine. Azi am primit veștile bune. Azi a fost rezultatul lecției de ieri.

Dar azi n-au mai contat atât de tare. Azi lucrurile care ieri îmi păreau imposibile, au devenit palpabile. Și-s tot mai aproape…

 

De văzut și de ascultat.

LoveHugsPeace
>.<

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply
    evergreen
    15 August, 2012 at 9:01 am

    eu n-as adauga, dar daca tu asa consideri… sunt curioasa ce ai vrut sa zici cu maieul, cu sperieturile… ce stii tu si eu nu stiu?

  • Reply
    joker
    15 August, 2012 at 8:02 am

    “întotdeauna al doilea e dar”
    gingaşă recunoaştere…:)
    aş adăuga un dar care nu a avut posibilitatea să-şi recunoască funcţiile şi menirea.
    E atras de maieu…ori de alte sperieturi necunoaşteri şi mirări cu iz de aşteptări…neclarităţi.

  • Reply
    Despre ziua în care m-am simțit complet abandonată « Evergreen
    14 August, 2012 at 8:56 pm

    […] M-am tolănit în nisipul fin. Am zis că e ultima dată când deschid ochii. Refuz să mă mai ridi… Like this:LikeBe the first to like this. This entry was posted on marți, august 14th, 2012 at 8:56 pm You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. « Despre apocalipsa din noi […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.