Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Despre existenţa provizorie, a noastră, a celorlalţi

…la un moment dat în mijlocul conversaţiei am zis: nu cred în iubire.

Dezvoltasem nişte teorii, nespuse niciodată, dar atunci am zis asta: nu cred în iubire şi a căpătat o altă valoare, una adevărată. Pentru că într-adevăr, nu mai cred în iubire. Dacă aş fi auzit pe cineva spunând asta, m-aş fi alarmat şi automat aş fi devenit soldatul sentimentelor, aş fi încercat să conving persoana că e o prostie, că afirmaţia asta stupidă este o atitudine condescendentă, că iubirea este supremă, vindecătoare şi salvatoare.

Dar m-am auzit pe mine şi-am tăcut.

Fiecare om cu care ne intersectam duce o existenta provizorie cu durata limitata in viata noastra 

Nu mai cred în iubire nu pentru că mă dau lovită-n aripă că am suferit eu şi am decis să dau cu totul de pământ. Nicidecum. În ultima perioadă am înţeles că suferinţa are rolul ei şi că e menită să ne facă să înţelegem sensul. Pe de altă parte, am primit prea multe şuturi şi-am pierdut prea mulţi oameni ca să mai resuscitez idealista moartă-n mine. Plus că am dat şi eu, aşa că suntem chit. Viaţa şi cu mine. Apreciez şi respect în continuare oamenii care mai cred în ea şi care i se dedică ei, dar nu mai fac parte din categoria asta.

Fiecare om cu care ne intersectăm aduce un plus sau un minus valorii noastre, depinde ce parte din noi reflectă

În ultima vreme trec prin tot felul de stări ciudate. Fie bucurie inexplicabilă, fie tristeţe profundă. O fi de la terapie, o fi de la viaţă, nu caut cauza. În ultima vreme încerc să fac mai multe pentru mine şi mai putine pentru ceilalţi. Metoda mea de revoltă împotriva confortului în care mă afund în ceea ce mă priveşte. Uneori mă văd prea stricată, alteori mă văd completă – halucinant.

Oricum. Există oameni care-mi aprind fitilul şi pe care-i vreau. Îi adulmec, îi atrag, mă atrag. Există oameni care sting orice mică pasiune. Inexplicabilă reacţie, chimie zero şi vibe prost. Există oameni pe care nu-i mai vreau în prezentul meu şi nu găsesc o explicaţie şi o soluţie pentru asta. Există oameni pe care nu-i am şi-i vreau în viaţa mea…

Concluzia ultimilor ani: mai bine cu oameni, decât fără.

în afara discuţiei, dar de notat: aseară mi-a zis un bărbat că îi e frică de mine. Că par mereu cu garda sus, deşi îi place că am cuvintele la mine, dar nu ştie ce să facă sau zică. Pf, ăsta-i umorul meu. Ciudăţel şi dificil, include cuvinte precum moarte, satan şi iad. Dar eu zic că-i umor. Azi am realizat că mai mulţi bărbaţi mă plac pentru mintea mea şi nu pentru fundul meu. Şi m-a făcut să mă simt sexy. Mâine mă duc la sală, să mă placă şi pentru minte şi pentru fund.

în orice caz, poate mica noastră bulă o e şedere provizorie într-o viaţă mai mare.

să ne concentrăm pe asta, zic.

mâine e luni.

 Foto

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    Evergreen
    19 March, 2014 at 7:08 am

    Cred ca ar fi bine sa ne raportam la universul nostru si sa-l salvam pe el :)

  • Reply
    Petre
    18 March, 2014 at 5:55 pm

    Omul este facut sa vorbeasca, insa cat la % face din ceea ce spune macar 10% si cati fac tot ceea ce spun?
    Cred ca ajungem la niste cifre cu adevarat dezastroase, insa na este doar o parere fiecare cu ce poate si cu ce vrea atunci cand vorba de parereri.
    Spre exemplu cred ca este mai bine sa ne gandim la o alta lume decat sa o salvam pe ceea actuala.

  • Reply
    Evergreen
    10 March, 2014 at 7:29 am

    Tu esti inalt :))

  • Reply
    boemul
    10 March, 2014 at 7:21 am

    eu te-am văzut o singură dată, dar nu mi-ai părut deloc înfricoşătoare :)

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.