Din viata Secvente

despre îngeri şi iubire

“10 – momente şi momente…”

“… că într-o biserică de provincie, cam uitată de oameni, duminică dimineaţa nu a venit nimeni la Liturghie. Aşa că slujba a fost oficiată doar de preoţi şi de cântăreţ în faţa celui însărcinat cu vânzarea lumânărilor. Preotul s-a întrecut pe el însuşi, oficiind o slujbă atât de frumoasă, cu o predică atât de emoţionantă încât cei doi l-au întrebat uimiţi la sfârşit: “Părinte, de ce aţi ţinut să faceţi o asemenea slujbă şi o asemenea predică în biserica goală?”. “Cum goală?”, a replicat părintele. “Păi nu a venit nimeni!”, au spus cântăreţul şi lumânărarul. “Biserica era plină, dragii mei, dar voi nu aţi ajuns încă atât de sus prin rugăciune încât să puteţi vedea. Biserica era plină de îngerii celor care nu au venit la Liturghie, deşi ar fi trebuit să vină. Îngerii respectă rânduielile şi, chiar dacă omul care le e dat în pază nu vine la Liturghie, ei totuşi vin. Când vine şi omul, îngerul e bucuros, când nu vine, e trist. Dar îngerii vin mereu la Liturghie. Astăzi, biserica a fost plină de îngeri trişti, care au cântat împreună cu mine atât de frumos şi asta m-a stimulat.” Şi conchide acest minunat domn Sever Voinescu: “Ca unul care lipseşte prea mult de la Liturghie, am fost întristat să aflu că absenţa mea cronicizată provoacă îngerului meu supărare, mai ales că îmi iubesc mult îngerul şi am o relaţie foarte profundă cu el.”

“Dar dacă sufletul nostru este cel mai fragil şi se sparge cel mai uşor?” Interviu cu Radu Beligan de Marius Tuca, aici.

Mă bucur în continuare de ceea ce trăiesc, deşi momentele mele au fost întinate de întorsături absurde. Profilul meu de studentă nu se mai potriveşte cu profilul celor care mi-au oferit jobul. Cum o minune nu ţine prea mult, am decis să mă concentrez pe facultate. De acum caut joburi de redactor colaborator. Nu vreau să fiu tristă pentru că nu vreau să-mi supăr îngerul… cu care ar trebui să restabilesc anumite legături, din nou.

Vreau să iubesc mult, intens şi cu totul pentru că fără iubire m-aş ofili. Şi încept prin a iubi senzaţia lui septembrie.

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply
    Darael
    3 September, 2009 at 8:53 pm

    Ingerul tau nu se supara; sigur-sigur.

  • Reply
    emily
    3 September, 2009 at 8:05 pm

    felicitari inca o data, chiar avem nevoie de mai multe regizoare.

  • Reply
    adriana
    3 September, 2009 at 6:36 pm

    Daca Tuca are un merit mare, acela este ca stie sa faca interviuri memorabile. Malaele, stefan Iordache, Radu Beligan sunt doar cateva exemple.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.