Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Despre iubire cu semnul întrebării

Nu știu motivul pentru care moare iubirea, că moare. Ori poate o confund cu pasiunea. Oricum, ceva tot moare și începe să pută, de ajungi să traversezi pe trotuarul celălalt. După ce se termină așa numita relație, vin jalea și depresia. Ai impresia că era cea mai bună parte din tine, dar te înșeli. Nu există altcineva parte din tine, e imposibil, fizic. Mai rău este că te amăgești cu gândul că fiecare merge pe drumul lui, dar te tai pe braț dacă e cu altcineva. Altcineva care automat e mai bun ca tine. Greșit. Altcineva care e nou și noul fascinează. Sunt puțini cei fideli deja consumatului.

Nu știu dacă e bine să dai totul sau să mai ții pentru tine. De obicei faci cum crezi că ar vrea celălalt și nu cum îți e ție mai ușor. Probabil din nevoia de a impresiona. O, dar de câte ori nu m-am dat cocoș când de fapteram o biată insectă. Lasă domnule că așa e mai bine, să nu știe ce și cum e de adevăratelea. Și când vine vremea cu adevărul și cu naturalul ești așa de extenuat de jocul asumat, că-ți bagi întâi un picior și pe urmă pe celălalt.

Nu știu dacă iubirea aia de-o vedem share-uit[ pe wall-uri, pictată-n tablouri celebre, surprinsă-n filme sau fotografii există cu adevărat. Adică există, dar nu e în fiecare zi, că vomiți de la atâta emoție. Eu vomit când mă emoționez, deci n-aș putea. E o bucățică dintr-o zi bună, după o noapte lungă de dragoste. Ori doar o zi bună după o noapte bună de somn. Deci când aud oamenii că suferă că iubirea lor nu se încadrează în niște coordonate comerciale, mă ia cu nervi. Păi bine bă, fă-ți o poză cu omul tău, scrie un text lacrimogen și iat-o, treaba din reclame.

Nu știu dacă iubirea presupune limite. Pentru unii da, pentru alții probabil că nu. Limita mea e demnitatea mea, dacă te-ai deschis la șliț să-mi servești o porție de urină pe demnitatea mea de om și apoi de femeie, io zic să te și deplasezi în spațiu și timp cât mai departe de mine. Normal că nu știu care-s limitele, probabil cât poate duce fiecare om. Eu duc din ce în ce mai puțin și nu pentru că nu pot, ci pentru că nu mai vreau.

Nu știu dacă să-i cred pe ăia care le vor binele ălora pe care i-au iubit. Io nu vreau asta, în primă insanță. Eu nu pot fi zen, eu sunt isterică. Muiere tâmpită. Eu nu vreau să râdă și să fie fericiți, vreau să sufere și să-mi simtă lipsa. Vreau să trăiască sevrajul pe care l-am trăit eu. Nu mă face să mă simt mai bine, dar îmi confirmă că timpul petrecut împreună a însemnat ceva, fie ea și dependență.

Nu știu dacă am eu un blocaj emoțional. Poate un medic psiholog mi-ar scrie pe fișă că sufăr de boala femeii trecute prin diverse, inconștientă de potențialul sentimentului de iubire. Sunt conștientă de ce poate da iubirea, dar sunt și mai conștientă de ce-ți poate lua. Trageți voi concluzia.

Nu știu care e cursul unei relații și jur pe aripă de fluture mov că nici nu-l mai caut.

Nu știu multe și poate e mai bine așa.

HugsLovePeace
>.<

 

Foto

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.