Ai răbdare cu ea. Pare un om dificil, dar cu răbdare descoperi o ființă absolut minunată. Vulnerabilă, sensibilă, amuzantă. Ai răbdare cu ea, nu-i tăia aripile. Înțelege că nu știe cum să se comporte. Pentru că o sperie vulnerabilitatea și pentru că n-a avut iubiri ca-n povești.
Înțelegeți că înainte de toate ar fi bine să construiți relația, să căpătați încredere unul în celălalt, să vă îndrăgostiți și mai apoi să deveniți prieteni. Atunci puteți face mărturisiri despre cine ați fost, despre cine veți fi pentru că atunci între voi există ceva solid și nu șubrezimea primelor zile de om entuziast.
Oamenii spun că nu vor iubire sau relații. Că-s bine singuri. De fapt se mint pentru că se tem. Sau se tem pentru că se mint. Nu contest că oamenii singuri nu-s bine, doar că e tânjeala aia ascunsă.
Vrei să găsești pe cineva să te iubească. Și să iubești la rândul tău. Să fii apreciat, îndrăgit. Să știi că există cineva care se gândește la tine, altfel decât alți oameni. Și e imposibil să nu vrei să știi că cineva se vede alături de tine în viitor. Căutăm să fim iubiți și să iubim. Am uitat mecanismele, am uitat să fim naturali.
În noaptea asta începem filmările. E o senzație inexplicabilă pe care o simt la nivel de plex, creier și coloană. Sunt îndrăgostită. Am lumina aia-n priviri. Sunt îndrăgostită de poveste, de actori, de echipa cu care lucrez. Mă simt atât de în siguranță alături de ei și-s niște oameni atât de frumoși, încât îmi vine să mă așez în genunchi în zăpadă și să aduc ode universului. Am zis să nu ningă. Dar ninge. Și e frumos afară. Atunci filmul nostru va fi cu zăpadă, daca s-au așezat toate așa, poate au un scop anume. Sentimentul ăsta e pur. E o senzație nediluată, e totul ca-n jobenul unui magician. 
Mă surprind că nu-s stresată sau agitată. Nici nu mă gândesc că vom eșua cu filmul ăsta. Mă surprind încrezătoare, curg imaginile pe retină, se așează culorile. Sunt doar nerăbdătoare să începem. Să facem, să lucrăm.
Am zis de oamenii din echipă? De actori? Am zis. Și mai zic. Sunt îndrăgostită de ei. Rău de tot. Că-mi dau energie și au grijă de mine și mă menajează și protejează. Și mă fac să mă simt în siguranță. Doamne, sunt perfecți! Și am început agale totul, și-am picat în depresie… ah, e bine la lumină!
O să-i înșir pe toți la finalul filmărilor.
O să postăm making of. Și fotografii. Facem și pagină oficială a filmului. O să fim profi.
Iar cel mai frumos sentiment, după acela că faci film, că dai viață poveștii din mintea ta, este că legi prietenii frumoase cu oameni din domeniu.
Visez la trei zile la munte. Pe pârtie, chinuindu-mă să învăț să mă întorc cu placa. Undeva unde să existe sobă. Să aud cum trosnește lemnul înghițit de flăcări. Cum urlă vântul. Intru-n cabană să mă dezgeț. Am ace în picioare. Beau ceai cald și trupul tresare a plăcere. Apune soarele, imagini magnifice. Sunt cu oamenii dragi, râdem, povestim. Jucăm tot felul de jocuri la care nu mă pricep. Adormim cu dureri de oase. Ne pansăm vânătăile. Ieșim la derdeluș a doua zi. Și nimic nu contează, decât momentul ăla pe care-l trăim.
8 Comments
dana lalici
19 May, 2013 at 2:37 pmStiu si eu? Poate ca totusi numai in filme ea este vulnerabila si se inconjoara de ziduri si refuza sa iubeasca? crede ca nu mai poate iubi si vine El, care se loveste de incapatanarea ei ca de un zis si nu se lasa si ii dovedeste ca lumea nu s-a terminat, dragostea exista si uite happy end-ul.
In viata reala trevbuie sa lasi naibii zidurile, ca altfel sansele de a te gasi Printul Fermecat sunt de la zero la infinit. Minus infinit. Parerea mea.
Ronald Schmidt
31 January, 2013 at 11:44 am@Ragnar, nu stiu de ce, dar mi ar face placere sa vorbim. Daca vrei te rog scrie mi pe e-mail davidd.keith@yahoo.com. Daca nu, iti doresc sa fii intr o buna zi cu persoana pe care o iubesti. Sper din tot sufletul sa fii cu ea!
Ragnar
30 January, 2013 at 7:06 pmPrimele două paragrafe par a fi scrise pentru mine. Dar asta nu este posibil, nu-i așa?
Adică, numele tău începe cu aceeași literă, aveți aceeași meserie, aceeași vârstă (bănuiesc), gândurile vă seamănă destul de mult (ceea ce mă enervează foarte tare!)etc. Dar sunt doar câteva coincidențe, presupun. Rox Andrei este o persoană reală, nu un pseudonim, nu?
Și am avut răbdare… O răbdare de aproape un an. Și încă mai am… Dar mă prăbușesc cu fiecare zi care trece. O vreau acum, nu mâine. Toată… A mea.
Evergreen
30 January, 2013 at 9:53 pmSunt scrise pentru oameni ca mine, ca tine. Asa ma numesc, ma rog, Roxana Andrei… Cat despre a vrea acum… Oooofff.
Ragnar
31 January, 2013 at 7:07 pmMai întâi, off-topic: vreau să menționez că un add-on sau ceva similar de pe blogul tău îmi face probleme: hitx.statistics.ro. Se încarcă ff greu, trebuie să-l opresc și să dau reload la pagină. Sincer, faptul este destul de enervant.
De asemenea, sunt probleme cu actualizarea conținutului: nu întotdeauna apar noile articole pe pagina principală (apare un articol mai vechi); nu apar noile comentarii până nu dai reload etc. Asta, a doua, cred că are legătură cu hostul blogului. Chiar, de ce ai ales un domeniu .ro, dacă nu sunt aspecte comerciale la mijloc? Că nu văd reclame pe blog. Doar pentru personalizarea temei? Îmi plăcea mai mult când erai pe wordpress. Nu aveam probleme cu blogul tău, se încărca imediat și conținutul se actualiza corect.
Acum, la subiect: da, bănuiam că nu ești ea. Doar îți citesc blogul de atâta timp. Dar pentru o clipă…
De la o vreme o iau razna. O văd peste tot și ea e nicăieri. :(
Evergreen
2 February, 2013 at 10:50 amO sa-i spun toate astea celui care intelege exact.
Nu esti razna… esti normal, iubesti.
:)
Ronald Schmidt
29 January, 2013 at 3:26 pm“Ai răbdare cu ea. Pare un om dificil, dar cu răbdare descoperi o ființă absolut minunată. Vulnerabilă, sensibilă, amuzantă. Ai răbdare cu ea, nu-i tăia aripile. Înțelege că nu știe cum să se comporte. Pentru că o sperie vulnerabilitatea și pentru că n-a avut iubiri ca-n povești.
Înțelegeți că înainte de toate ar fi bine să construiți relația, să căpătați încredere unul în celălalt, să vă îndrăgostiți și mai apoi să deveniți prieteni. Atunci puteți face mărturisiri despre cine ați fost, despre cine veți fi pentru că atunci între voi există ceva solid și nu șubrezimea primelor zile de om entuziast.
Oamenii spun că nu vor iubire sau relații. Că-s bine singuri. De fapt se mint pentru că se tem. Sau se tem pentru că se mint. Nu contest că oamenii singuri nu-s bine, doar că e tânjeala aia ascunsă.
Vrei să găsești pe cineva să te iubească. Și să iubești la rândul tău. Să fii apreciat, îndrăgit. Să știi că există cineva care se gândește la tine, altfel decât alți oameni. Și e imposibil să nu vrei să știi că cineva se vede alături de tine în viitor. Căutăm să fim iubiți și să iubim. Am uitat mecanismele, am uitat să fim naturali.”
Ai descris in cateva cuvinte o viata de om. Si poate nu doar una…Exact ce trebuia sa am cu ea nu am avut…rabdare.Si nu e ca nu mi ar fi spus. Dar chiar a facut o. De ce nu am ascultat o Roxi? De ce m am grabit ca un idiot, de ce am lasat sentimentul de gelozie sa ma impinga sa fac ce am facut? Pe ce eram gelos, pe ea, ca simteam ca vorbeste cu altul, oricine ar fi fost acest altul si orice ar fi fost intre ei, sau pe mine, ca nu eram in stare sa i trezesc interestul total asupra mea? Stiu ca trebuia sa imi controlez emotiile. Si fata de ea, si fata de mine. Cum sa o mai conving ca merit atentia ei, cand de atunci fiecare pas care il fac ma indeparteaza si mai mult de ea?Oare timpul , si ignoranta mea totala fata de ea, oricat ar fi de dureroasa, vor indrepta aceasta situatie? Oare nu se va arunca in bratele celuilalt acum, definitiv, pentru ca nu vrea sa il piarda si pe el si pentru ca are nevoie de certitudine , si are nevoie sa se prinda de cineva?Oare reactia mea necugetate izvorata dintr o dragoste nebuna, nu va impinge si pe ea la alte reactii necugetate, dand nastere la un lant de slabiciuni? Ma doare atat de mult si atat de tare, e o durere pe care nu o pot suporta. As prefera sa mi fie strivite degetele cu un ciocan, as prefera sa fiu biciuit precum Christos, decat sa traiesc fiecare secunda gandindu ma la durerea pe care i am provocat o. Nici macar nu imi pasa daca de fapt nu a simtit nimic, dar absolut nimic fata de mine de la bun inceput. Nu stiu…cineva mi a spus ca trebuie sa te iubesti putin pe tine insati, ca sa poti iubi pe altcineva. Poate eu nu ma iubesc deloc, cum ar putea ea ? Poate si ea , nu se iubeste deloc, deci cum ar putea sa ma lase pe mine sa o iubesc? Poate doar timpul poate rezolva. Dar cat de greu trece…si cat de mult sufar. Cat de mult as vrea sa i ating inima. Ea spune ca ma comport ca si cum am fi fost mult timp impreuna si ne am despartit subit. Ce ciudat, pentru ca i am spus cand ne plimbam ca ma simt cu ea parca o cunosc de o viata. Da, asa i am spus. Pentru ca asa am simtit. Pentru ca nu am simtit niciodata ca as vrea sa mor, de cate ori am iubit in alte dati. Si am facut multe in numele iubirii. Si parca cat de multe am facut, nimic nu am rezolvat. Dar peste ani, am castigat prietene. Foarte bune prietene. O consolare totusi exista nu? Dar nu vrei sa fie mereu asa, stii doar ca nu vrei asta mereu. Imi pare rau…
Evergreen
29 January, 2013 at 3:38 pmStiu ca e trist si doare… Cu totii gresim, mai ales cand suntem orbiti de iubire. Dar oare e iubire? Nu stiu. Fiecare incata ce poate din viata si diecare isi gestioneza actiunile si infrunta consecintele dupa cum poate. Dam cat putem, suntem suma tuturor bucuriilor si palmelor peste bot pe care le incasam. Nu cred ca trebuie sa te gandesti la vindecarea ei, ci la a ta. Si nu cred ca trebuie sa te mai chinui pt a gasi raspunsurile. Cand e vorba de fiinte umane ele pot sa lipseasca…