Când suntem tineri avem senzaţia că maturitatea şi bătrâneţea sunt undeva departe. Greşim pentru că vrem, pentru că putem, din inconştienţă, rebeliune sau nevoia de a face altfel. Când suntem tineri avem atenţia concetrată pe altceva, orice altceva decât oamenii mai în vârstă care ne trag de mânecă să ne sfătuiască. Avem senzaţia că nouă nu ni se va întâmpla aşa, că suntem ori prea buni, ori suficient de norocoşi.
Când suntem mici nu suntem conştienţi că lucrurile pe care le facem vor avea repercusiuni mai târziu. Nu ne pasă. La 17 ani te gândeşti rar la cum va fi la 30, şi oricum, situaţia va fi întotdeauna mai bună decât e ea în realitate. Nu pentru că ne place să ne minţim, ci pentru că atâta putem atunci aşa suntem configuraţi. Şi băgăm în noi, alcool, droguri, drame peste drame. Ducem în cârcă nopţi de haos, sex cu tot felul de oameni, iubiri pierdute prin paturi sau pe la răsărit pe vreo plajă. Încasăm din toate colţurile pentru că putem, pentru că nu contează mai târziu şi dăm, în noi, în ai noştri, în lume şi-n univers. Dăm de toţi pereţii cu toată forţa, crezând că e inepuizabilă.
- Desfraul anilor trecuti
La tinereţe începem să ne formăm în cine vom fi mai târziu. Inconştienţi sau neinteresaţi de cum vom fi pentru că toată lumea ne învaţă să trăim în prezent. Însă, prezentul, momentul ăla scurt, devine repede trecut şi îşi lasă amprentele pe noi. La tinereţe nu contează dacă i-am tras-o prietenului prietenului nostru, că băusem ceva. Nici dacă ne-am dat-o în cap cu iarbă şi am adormit pe plajă, nici dacă ajungem acasă la un necunoscut, dacă facem un avort sau două, dacă ne certăm cu părinţii noştri idioţi, dacă iubim un om care ne mai pocneşte peste bot uneori, dacă, dacă, dacă… ne ia viaţa pe sus, n-avem vreme de analizat…doar că ea, cuminte şi sârguincioasă, îşi lasă nişte amprente în noi.
Când suntem tineri nu vrem să fim sfinţi. Nu ne interesează drumul ăla, cel pavat cu intenţii bune e mai interesant. Avem lumea împărţită în bine şi rău, nu vedem nuanţele. După care vine perioada aia de tranziţie când habar nu avem ce se petrece cu noi, dar se schimbă ceva, vedem lucrurile din alt punct de vedere, aşa cum ne spuneau unii cândva… apar nuanţele, lucrurile ceva mai profunde… apare gândirea cealaltă, aia când înainte să tragem o linie pe nas ne gândim la ziua de mâine.
Apoi ne apropiem de 30 şi aflăm că nu putem face copii din cauza avorturilor sau că avem creierul îmbătrânit de la atâtea pastile sau că am ratat cursurile alea importante de la şcoală şi trebuie să le refacem, dar nu mai avem nici curajul, nici răbdarea să o luăm de la început. Rămânem cu unul care uneori ne-o mai dă peste ceafă sau cu urmele pe care ni le-am făcut cândva… ne apropiem de 40 şi ne amintim oarecum amuzaţi de ce am trăit cândva, pentru că asta a rămas din noi, poveşti din tinereţe… curajoşii de atunci s-au schimbat în laşii de azi.
Şi viaţa continuă, iar noi ne simţim bătrâni şi incapabili să ne mai schimbăm perspectivele, să ne reorientăm… ne reproşăm uşor amuzaţi că poate, când eram în forţă, trebuia să facem altfel, să gândim altfel, să fim ceva mai atenţi la noi.
Nu există o morală a acestei însemnări. Cu toţii am greşit cândva. Doar că e mai greu să reparăm greşelile făcute acum 10 ani… nu e niciodată târziu să începem să realizăm cine suntem, departe de cine vor ceilalţi să fim…
Oamenii fac tâmpenii pentru a avea ce povesti celorlalţi. Amintirile de genul ăsta hrănesc doar egoul… sunt celelalte momente pe care le trăieşti doar pentru că aşa eşti tu… mie alea-mi plac!
Cu bine,
Evergreen
Sursa foto: decadentlifestyle
12 Comments
Evergreen
6 January, 2014 at 7:19 amProbabil ca da…
Alin
5 January, 2014 at 10:18 amOare pe asta o va influenta ce a facut?
http://phro.ro/roxana-babenco-eleva-de-15-ani-filmata-timp-ce-facea-sex-cu-6-colegi/
Aneska
3 January, 2014 at 8:54 pmProbabil alcoolul si drogurile ar fi un motiv pt care ti-o poti lua in freza mai incolo, dar sunt de parere ca acela ce nu a gresit in viata, nu a trait si nu a invatat nimic si cine a trait dupa indrumarea si regulile altora, a trait exact cum si-au dorit altii.
Prefer sa mor cu gandul ca macar am incercat, decat sa regret ca nu! :)
Katherine
3 January, 2014 at 5:08 pmCand ni se pare ca avem toata viata la dispozitia noastra si putem face orice fara ca ceva rau sa ni se poata intampla, principiul de baza e “mai bine ma lovesc singur de realitate decat sa ascult sfaturile altora” sau, cum zicea unul dintre antevorbitorii mei, eu o sa-mi asum consecintele propriilor fapte. Ulterior, cand incepem sa resimtim efectele, dispare toata vitejia aceasta si iti vine sa te dai cu capul de toti peretii; constiinta urla, nu striga. Iti dai seama ca ai avut resursele necesare pt a realiza ceva maret pe toate planurile, dar le-ai epuizat, le-ai risipit. Insa mai e ceva foarte important de luat in calcul: daca iti dai seama de situatia in care te afli, daca reusesti sa te smulgi din ghearele tentatiilor (si sunt putine sanse sa reusesti acest lucru de unul singur), TI SE VA DA O NOUA SANSA. :)
dan
3 January, 2014 at 3:14 pmCum zicea un clasic stand in fata unui gratar cu paharul ridicat. O scena din asta ad-hoc, naturala: “Mai bine sa-mi vina rau, decat sa-mi para rau!” :)) La vremea aia, eram tanar si m-a marcat :D
Evergreen
3 January, 2014 at 10:13 amDepinde de tupeu. Cam asta e ideea din spatele textului… ca plecarea ta in Cuba este altceva decat lucrurile pe care le-am scris eu mai sus :)
Dar da, frumos ar fi sa iti asumi riscul tupeului inca din tinerete.
VirtualKid
3 January, 2014 at 10:18 amPlecarea in Cuba sau oriunde in alta parte nu este decat un pretext pentru a avea curajul sa iti asumi un anumit stil de viata, din care, bineinteles, sa faca parte si luatul in freza. Cuba este doar iepurele care iti anima cursa, posibil nebuneasca.
Evergreen
3 January, 2014 at 9:47 amN-am zis fara nebunie… fiecare face cum stie, poate :) Asta e un fel de concluzie a unor generatii, mergand in linii generale si inspirandu-ma din vietile celor din jur si a mea.
VirtualKid
3 January, 2014 at 10:08 amIar eu am spus ca este mai bine sa iti asumi riscul de a plati ulterior pentru tupeul tineretii…
Virtualkid
3 January, 2014 at 9:45 amTrebuie sa ai si putina nebunie, putina inconstienta…. Altfel ai sa duci cu tine un fel de balast:
http://jumatati.blogspot.ro/2012/01/mult-zgomot-pentru-cuba.html
Parca -i mai greu de carat pana in ultima zi!
paula
3 January, 2014 at 9:41 am“…nu e niciodată târziu să începem să realizăm cine suntem…” dar nici prea devreme (sa incepem sa realizam cine suntem).
Evergreen
3 January, 2014 at 9:43 am:) asa este.