Confesiuni

Despre lucrurile pe care nu ni le spunem, dar le ştim…

Când te-am văzut prima dată nu te-am luat în seamă. Nici tu pe mine, probabil. Eram prea preocupaţi cu propriile universuri. Ceva mai târziu această separare s-a transformat în curiozitate.

Ciudat, nu mă aşteptam să evoluăm atât, într-un timp atât de scurt. Dar e o potriveală nepotrivită între noi, venim din spaţii diferite şi totuşi împreună suntem bine. Ciudată potriveală nepotrivită… semănăm, deşi nu avem nicio genă comună.

Îmi vine să te trag de mânecă, uneori. Să-ţi spun şoptit, ca pe-o poezie recitată de un copil emoţionat… noi doi am fi perfecţi împreună. Dar mai ştiu  că dacă ne-ar copleşi perfecţiunea, probabil ne-am decima cu graţie. Aşa că tac. Tac şi merg înainte, tot mai departe de noi, tot mai aproape de tine.

Ciudat, nu?

Mi se pare că simplitatea poveştii ăsteia e bună de scris pe pereţi. Sau în cărţi. Că poartă cu ea misterul poveştilor romantice, melancolia oamenilor cândva idealişti, puritatea unei tăceri asumate, un râu care curge lin. Povestea noastră, atât de nepoveste, se poartă-n vals alb prin timp pierdut din momentul zero.

Ştiu că nu ne vom găsi niciodată. Rătăcirile individuale, temerile, trecuturile au ridicat ziduri înalte pentru fiinţe aşa firave ca noi. Dar zâmbesc resemnată. Asta e o bătălie pe care refuz s-o duc. Aşa că las armele deoparte şi mă uit uneori la tine, cu coada ochiului, să văd dacă zâmbeşti. Atâta timp cât zâmbeşti, e bine… mi-e groază de momentul când n-ai să mai fi şi totuşi, am învăţat să iubesc libertatea ta.

Poate aceste lucruri ar fi trebuit să le cunosc mai devreme. Poate astăzi n-aş fi aici, agăţată de cuvinte. Ori poate au venit odată cu omul potrivit, la timpul potrivit.

Nimeni nu ştie…

dar noi doi ştim. că nu vom fi niciodată potriviţi în nepotriveala noastră

cu bine,

evergreen

Foto: favim.com

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply
    Costin
    30 November, 2013 at 7:11 pm

    Nu-ți pierde timpul analizînd. Acționeaza! ;))

  • Reply
    Costin
    30 November, 2013 at 6:52 pm

    Frumoase cuvinte! Deși, stau și mă întreb de unde vin? Din creier( din rațiune) sau din inimă. Sunt curios cum conlucrează la tine cele două. Oricum, suntem si vom rămâne niște rătăciți ai unei lumi, în care fară să știm ori să vrem, conviețuirea este necesară și ireversibilă. Dacă reușim să ne regăsim, și să ne ascultăm mai mult unii pe ceilalți, consider că lucrurile ar sta altfel.

    • Reply
      Evergreen
      30 November, 2013 at 7:03 pm

      Cuvintele vin din ambele parti… Astea. Incerc sa iau sentimentele si sa le analizez, cam asa conlucreaza la mine ratiunea si simtirea. Uneori pierd analizand, alteori se dovedeste sa fie bine :) Habar n-am exact, de fapt.

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.